Cine au fost Guelfii si Ghibelinii
Facțiuni opuse din politica germană și italiană, în Evul Mediu. Guelfii și Ghibelinii au fost doua grupări politice adverse, constituite în timpul luptei pentru investitura dintre papi și împarații germani, purtate în Italia în decursul secolelor XII-XIII. Cele două denumiri, guelfi și ghibelini, au apărut în Italia, în vremea împăratului Frederic I Barbarossa.
Termenii “guelf” (de la dinastia Welf) și “ghibelin” (de la Waiblingen, castelul Hohenstaufen, al oponenților dinastiei Welf) au căpătat pentru prima oară o semnificație în Italia, în timpul domniei împăratului Frederic I Barbarossa, care a încercat să impună autoritatea imperială în N Italiei, dar s-a lovit de opoziția papei Alexandru III.
Conflictul dintre guelfi, care l-au susținut pe papă, și ghibelini, care i-au susținut pe împărații Sfântului Imperiu Roman, a contribuit la îndelungatele tensiuni dintre orașele din N Italiei, în secolele XIII-XIV, reflectate în Divina Comedie a lui Dante.
Guelfii se recrutau mai ales din vârfurile păturilor comerciale și meșteșugărești din orașele italiene. Aceștia erau partizanii papei. Numele guelfilor vine de la acela al familiei ducale germane Welf, provenită din Bavaria (Bayern), adversara declarată a împăraților germani din familia Hohenstaufen.
Gruparea ghibelinilor era formată mai ales din nobilimea feudală care îi sprijinea pe împărați. Numele ghibelinilor vine de la acela italienizat al orașului german Weiblingen, posesiune a familiei Hohenstaufen, din Suabia (landurile Baden-Württemberg și Bavaria), de unde se recrutaseră unii dintre soldații acestora.
***
Guelfii şi Ghibelinii au fost două facţiuni (partide) medievale oponente din punct de vedere militar, politic şi cultural în Italia perioadelor Duecento şi Trecento. Ele susţineau, respectiv, şi iniţial, cele două dinastii care își disputau tronul Sfântului Imperiu Romano-German. Partida Guelfilor susţinea pretenţiile dinastiei Welf şi papalitatea, iar casa de Anjou, partida Ghibelinilor, pe cele ale dinastiei Hohenstaufen, pe langă cele ale Sfântului Imperiu Romano-German.
Conflict în aparență strict germanic, între Guelfi şi Ghibelini, acesta va fi deplasat în diferite părţi ale Europei, în special în oraşele din peninsula italiană. În această bipolarizare, uneori exagerată, alianţele dinastice au fost uneori trecute pe plan secund, adeziunile deveneau fluctuante, şi a trebuit să vină domnia împăratului Frederic al II-lea pentru ca papalitatea şi imperiul să devină simboluri puternice de raliere, pentru a construi o adevarată diviziune antitetică.
Acest clivaj și-a gasit manifestarea în domeniul civic şi religios şi a cristalizat tensiunile dintre oraşele italiene, în interiorul elitelor lor şi, uneori, între oraş şi administrația sa. Ecoul conflictului s-a manifestat în epocile ulterioare, prin opoziția a noi personaje şi stigmatizarea a noi opoziții ideologice.
Principalele orașe guelfe: Bologna, Brescia, Crema, Genova, Lodi, Mantova, Orvieto, Perugia.
Principalele orașe ghibeline: Arezzo, Cremona, Forlì, Modena, Osimo, Pisa, Pistoia, Siena, Spoleto, Todi.
Orașe cu opțiune variabilă: Bergamo, Ferrara, Florența, Lucca, Milano, Padova, Parma, Piacenza, Treviso, Verona, Vicenza
Termenul Guelf este transpunerea în limba franceză a cuvantului italian “Guelfo” care provine de la numele dinastiei Welf – numele-emblemă al familiei lui Otto IV – și desemnează facţiunea care susținea papalitatea.
Termenul Ghibelin provine din italiană, “Ghibello”, “Ghibellino” (având pluralul “Ghibellini”) diminutiv al numelui “Guibertus”, forma italiană a numelui Waiblingen (Baden-Württemberg), castel suab aparținând împăratului Conrad al III-lea de Hohenstaufen, se referă la partizanii dinastiei Hohenstaufen.
© CCC