Constantin Ciopraga

Constantin Ciopraga, 12 mai 1916 – 2 febr. 2009, născut în Paşcani, judeţul Iaşi, critic și istoric literar român, poet, memorialist, profesor universitar, scriitor, membru de onoare al Academiei Române, autorul unor cărţi fundamentale pentru cercetarea literară românească. A trăit 93 de ani.

A fost primul dintre cei unsprezece copii născuţi în familia lui Constantin Ciopraga, tâmplar, şi a soţiei sale Elena. “Mediu în care jertfa cotidiană şi bucuriile firave au orientat spre simplitate” – îşi va aminti, peste ani, profesorul. Mediul geografic a fost şi el unul benefic, zona dând culturii numeroase alte personalităţi.

A urmat şcoala primară şi gimnaziul, parţial, în oraşul natal, la Paşcani, între anii 1927 şi 1932. Din 1933, a fost elev la Liceul “Nicu Gane”, din Fălticeni, pe care l-a absolvit în 1937.

În acelaşi an, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii “Al. I. Cuza”, din Iaşi, terminată, în 1942, cu o licenţă în filologie modernă (franceză şi română). Subiectul licenţei: Les Poemes d’Alfred de Vigny et le Romantisme Roumain.  A urmat un scurt stagiu de specializare în Franţa, în 1939

Cum războiul se apropia, Constantin Ciopraga a urmat, concomitent cu studiile universitare, şi Şcoala de Ofiţeri de Rezervă, la Bacău (1939-1940). Din 1941, a fost înrolat şi, un an mai târziu, trimis pe frontul de Răsărit. În 1942, a fost luat prizonier de trupele sovietice.

Până în 1946, când va fi eliberat, a traversat o experienţă extrem de dură, ale cărei învăţăminte le va sintetiza, peste ani, în romanul Nisipul.

După întoarcerea în ţară, a fost numit profesor la Seminarul “Veniamin Costache”, din Iaşi, şi la Liceul “M. Sadoveanu”, din Paşcani.

La solicitarea lui N. I. Popa, tânărul şi trecutul prin multe profesor va preda, din 1949, la Facultatea de Filologie, din Iaşi, până în 1983, urmând toate treptele ierarhiei didactice, fiind asistent, lector, conferenţiar şi profesor universitar.

A fost şeful Catedrei de Literatură română şi comparată “G. Ibrăileanu”, din 1964 și director al săptămânalului Cronica încă de la înfiinţare (1965).

Doctor în filologie (în 1956), va primi, în 1968, şi titlul de doctor docent, precum şi dreptul de a conduce doctorate în specialităţile literatură română şi literatură comparată.

Timp de trei ani (1959-1962), a fost lector de limba română la Sorbona  și profesor asociat de limbă şi civilizaţie română la Paris, predând la Ecole Nationale des Langues Orientales Vivantes.

Între 1964 şi 1983 a fost şef al Catedrei de Limba Româna Comparată, iar între 1963 şi 1966 – rector al Institutului Pedagogic din Suceava, călăuzindu-i începuturile.

În 1993, a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi Din 12 noiembrie 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române și în același an, director onorific al Institutului de Filologie Română “A. Philippide”, din Iaşi.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari din Paris (1978). Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (1998). Profesor Emeritus al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (2001).

Cetăţean de onoare al municipiilor Iaşi (2000), Fălticeni, Paşcani şi al oraşului Târgu-Neamţ. A fost distins cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler (2002).

Opere principale:

A scris mult, între lucrările sale detaşându-se monografiile consacrate unor mari scriitori români: Calistrat Hogaş. Studiu monografic (1960); George Topârceanu. Studiu monografic (1966); Mihail Sadoveanu. Sinteză critică (1966); Hortensia Papadat-Bengescu. Studiu monografic (1973).

Acestora li se adaugă: Portrete şi reflecţii literare (1967); Literatura română a secolului XX (1971); Personalitatea literaturii române – o încercare de sinteză (1973; ediţie revăzută şi adăugită, 1997); Mihail Sadoveanu. Fascinaţia tiparelor originare (1981); Propilee – Cărţi şi destine (1984); Poezia lui Eminescu. Arhetipuri şi metafore fundamentale (1990) ş.a.

A îngrijit numeroase ediţii: Calistrat Hogaş, Opere (1956); Mihai Codreanu, Scrieri (2 vol., 1967); Garabet Ibrăileanu, Opere (2 vol., 1970-1971).

A semnat peste 60 de studii introductive şi peste 1000 de articole şi eseuri în reviste de profil din ţară şi din străinătate.

Este şi autorul volumului de poeme Ecran interior (1975) şi al romanului Nisipul (1989).

S-a manifestat şi ca traducător, tălmăcind lucrarea lui Jean Boutière, Viaţa şi opera lui Ion Creangă (1976). A tradus din N.V. Gogol, Gaetano Salveti, Nino Muccioli.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.