Citate de Heinrich Heine

Ironia este o tristețe care nu poate să plângă și zâmbește. © CCC

Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.

E bine la noi, la germani; nimeni nu este într-atât de nebun, încât să nu găsească pe unul şi mai nebun care să-l înţeleagă.

In muzica e ceva care ne minuneaza; as putea spune chiar ca este o minune. Muzica se afla intre idee si intruchipare; ca mijlocitoare nebuloasa ea se plaseaza intre spirit si materie; e inrudita cu amandoua si totusi difera de ele; e spirit, dar un spirit care are nevoie de masura timpului; e materie, dar o materie care se poate lipsi de spatiu.

Prin specificul firii lor, oamenii sunt doctrinari. Ei stiu intotdeauna sa gaseasca o doctrina care sa justifice toate resemnarile sau dorintele lor.

Romanii nu ar fi avut nicidecum timp suficient pentru a cuceri lumea, dacă ar fi trebuit mai întâi să înveţe limba latină.

Pentru a scrie o proză perfectă trebuie să fii, de asemenea, un maestru al formelor metrice.

…Muzica este poate ultimul cuvant al artei, dupa cum moartea este ultimul cuvant al vietii.

Fetele sunt trandafirii din cununa vietii. Trandafirii si fetele dau stralucire primaverii. (traducere CCC - Copyright ©2013)

Ce fiinte ciudate mai sunt si oamenii! Ce ciudata e viata lor! Ce tragica le este soarta! Se iubesc intre ei si de multe ori nu se cade sa spuna ca se iubesc, iar cand se intampla sa poata spune, rareori se inteleg unii pe altii. Sunt muritori, numai putina vreme le e dat sa caute fericirea, trebuie sa o prinda repede, s-o stranga cu graba la piept, pana nu le scapa din maini. Si de aceea li-s cantecele de dragoste asa de gingase si de adanci, pline de o dulce sfiala, sau deznadajduit de vesele, cu un amestec straniu de bucurie si durere. Gandul mortii isi arunca umbra melancolica peste clipele lor cele mai fericite si ii mangaie in nenorocire. Pot sa planga. Cata poezie intr-o lacrima omeneasca!

Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori  si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.

Fiecare epoca isi are problemele ei, si prin rezolvarea lor omenirea face un pas inainte... Fiecare epoca isi inchipuie ca lupta ei este cea mai importanta dintre toate. Aceasta este credinta propriu-zisa a epocii, pentru care ea traieste si moare.

Cat de mult se revolta sufletul nostru la gandul ca personalitatea noastra inceteaza odata si ca pierim in vesnicie.

Fara un continut pozitiv nu poti sa trezesti nici o pasiune, nici prielnica, nici potrivnica. Iti trebuie foc ca sa-i aprinzi pe oameni, fie pentru ura, fie pentru dragoste.

Ironia e grauntele de sare, datorita caruia mancarea capata gust.

Sarcasmul este limbajul disprețului și unul dintre modurile în care se face auzit cel mai bine: atacă omul în ultimul său bastion care este opinia pe care o are despre sine. (Caracterele) © CCC

Ironia nu ofileste: ea arde numai buruienile.

In padurile primitive - ciomagul; in societate - sarcasmul. Expresia fizica a sentimentului, aceeasi: aratarea caninilor.

Natiunile mai inclinate catre poezie decat catre gandire se daruiesc mai curand bucuriei care imbata decat ironiei filozofice. Se ascunde ceva trist indaratul glumei intemeiate pe cunoasterea oamenilor; veselia cu adevarat inofensiva izvoraste numai din imaginatie.

...Se pare ca a trecut acea perioada mondiala a istoriei universale, in care actiunile individuale ieseau in evidenta; eroii timpurilor mai noi sunt insesi popoarele, partidele, masele; tragedia moderna se deosebeste de cea antica prin aceea ca astazi corurile sunt acelea care actioneaza si joaca rolurile principale, pe cand zeii, eroii si tiranii, care erau pe vremuri personaje active, sunt redusi la rolul unor reprezentanti mediocri ai vointei partidelor si actiunii popoarelor.