Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle… nu e nici o poezie, nici o poză… E adevărul. Sunt singur, în fundul grădinii noastre de câteva pogoane, care mi se părea atunci uriaşă… Stau pe un mal cu flori şi mă uit în zare. Şi simt şi acum fericirea acelei singurătăţi copilăreşti plină de o mare, de o nespusă, aş zice de o mistică aşteptare. Aşteptam de atunci ceva ce aştept şi acum, ceva care să-mi împlinească un dor nehotărât, şi aşteptam cu siguranţa, atunci, că va veni… Mă simţeam, mă credeam predestinat. Mi se spunea că m-am născut cu căiţă pe cap, că voi avea noroc… Mama mă adora, surorile mă iubeau, pentru toţi eram o minune. Eram un copil de cel mult trei ani, stam copăcel între flori de in sălbatic, cu un cer albastru deasupra, cu un şir de munţi albaştri în fund, visam cu ochii deschişi la soartă şi eram fericit de aşteptare. Ce aşteptam ? Îngeri, pe Dumnezeu şi pe Sfântul Petre, pe Sfânta Duminică din basmele cu care mi-era capul împuiat ? Era, desigur, în acel copilaş cârlionţat o copie, ceva împrumutat şi de la Făt-Frumos din poveste, aur, arme, cai, tărâmuri de dincolo. Dar era de atunci în mine o siguranţă că are să mi se izbândească un vis pe care nu-l formulam şi pe care nu l-am formulat niciodată.
(Confesiunea unui scriitor și medic)
O inimă bună este un izvor de bucurie, făcând ca totul din jurul ei să se împrospăteze de zâmbete.
© CCC
Inima mea mâhnită nu m-a sfătuit bine niciodată pe drumul meu.
Inima fericită face chipul să-nflorească.
Proverb englezesc
© CCC
Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ.
(Gânduri albe)
Pentru mine, in intreaga lume, nu exista inima ca a ta. Pentru tine, in intreaga lume, nu exista iubire ca a mea.
©CCC
Limbajul inimii este de o mie de ori mai variat decat cel al mintii, si este imposibil de stabilit regulile dialecticii sale.
© CCC
Bucură-te!
Studiul bucuriei - analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.
(Gânduri albe)
Ar fi putut scutura un mănunchi de bujori cu bătăile inimii.
(Hotarul nestatornic)
M-am născut pe ţărmuri de ape mari şi m-am trezit ştiind să înot. Vă pot desluşi toate felurile de a înota, dar despre înot în sine nu v-aş putea articula un singur cuvânt valabil. Cum v-aş putea învăţa acea împletire deplină a trupului cu apa, acel instinct definitiv de siguranţă care face din scufundare o plutire, acel ritm de respiraţie mlădiată pe val, cu deschiderea pieptului într-un unghi pe care nu l-ar putea determina nici o mecanică din lumea aceasta?...
(Confesiunea unui scriitor şi medic)
Doar inima zboara la fel de repede ca randunelele.
(Scrisoare catre Doamna Swetchine - 4 Septembre 1835)
© CCC
In roua lucrurilor marunte, inima isi gaseste dimineata si se reimprospateaza.
© CCC
Durerea e un val, bucuria – marea…
(Gânduri albe)
Am fost ca nerodul din poveste
Ce căra Soarele cu oborocul
În casa-i fără uşi, fără ferestre…
Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul.
Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară,
În lumină şi pară,
Şi când mi se părea că sunt pline,
Intram, răstrurnându-le-n mine.
Aşa ani de-a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul…
Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat în mâini securea durerii
Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii.
Au curs cărămizi şi noroi puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,
Au curs lacrimi multe şi suspine,
Dar prin spărtura făcută-n mine,
Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,
Soarele a năvălit înlăuntrul meu.
Şi cu el deodată,
Lumea toată…
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându-şi înfiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină
De soare, de slavă şi de lumină.
(Luminătorul)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.