Citate despre Inima

Bucură-te! Studiul bucuriei - analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului. (Gânduri albe)

Multe din lucrurile pe care îmi cereţi să vi le destăinuiesc sunt nu numai fără putinţă de împărtăşire, dar îmi sunt chiar mie misterioase. Deşi ale mele, le simt inaccesibile. (Confesiunea unui scriitor şi medic)

Poate n-am imbatrani niciodata daca n-am avea un dar blestemat, mostenit din batrani: inima. In ea isi trimite viata sagetile, acolo tintesc toate loviturile. Drumul la inima insa duce prin carne… prin bietul trup...  cum nu s-ar frange, cum nu s-ar slabi, cum n-am imbatrani?

Numai inima își poate pleda cauza. (Adolphe) © CCC

Se intampla rareori ca inima sa minta, dar nu ne place sa o ascultam. © CCC

Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaș stând singur într‐o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle... Stau pe un mal cu flori și mă uit în zare. Simt și acum fericirea acelei singurătăți copilărești plină de o mare, de o nespusă, de o mistică așteptare. Așteptam de atunci ceva ce aștept și acum... Mă simțeam, mă credeam predestinat... ce așteptam? Îngeri, pe Dumnezeu, pe Sfântul Petre...? (Confesiunea unui scriitor și medic)

In roua lucrurilor marunte, inima isi gaseste dimineata si se reimprospateaza. © CCC

O inimă bună este un izvor de bucurie, făcând ca totul din jurul ei să se împrospăteze de zâmbete. © CCC

Marile inimi sunt ca stupii prea mari pe care mierea nu-i poate umple si care devin cuibul de vipere. (Capodopere) © CCC

Trăiam, însă, o viaţă autentic rurală, ritmată de anotimpuri, poruncită de natură, înseilată pe datini şi străvechi obiceiuri. Trebuie să vă mai spun că nu am avut preoţi în familie.

Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ. (Gânduri albe)

Vezi tu, și inima obosește; și se duce încet-încet, ca lucrurile vechi care se destramă la spălat. (Familia Malavoglia) © CCC

Am fost ca nerodul din poveste Ce căra Soarele cu oborocul În casa-i fără uşi, fără ferestre… Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul. Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară, În lumină şi pară, Şi când mi se părea că sunt pline, Intram, răstrurnându-le-n mine. Aşa ani de-a rândul M-am canonit să car lumina cu gândul… Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate Izvorul luminii adevărate: El a luat în mâini securea durerii Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii. Au curs cărămizi şi noroi puzderii, S-a zguduit din temelii clădirea vieţii, Au curs lacrimi multe şi suspine, Dar prin spărtura făcută-n mine, Ca printr-un ochi de geam în zidul greu, Soarele a năvălit înlăuntrul meu. Şi cu el deodată, Lumea toată… Îngerul luminător a zburat aiurea, Lăsându-şi înfiptă securea; Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină De soare, de slavă şi de lumină. (Luminătorul)

Inima este inca primitiva. Si este bine ca universitatile nu au gasit inca o modalitate de a invata inima si a o face civilizata. Aceasta este singura sansa pentru omenire sa supravietuiasca. © CCC

Inima omeneasca e frumoasa ca un seismograf.

…pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în loc să mă depărteze, m‐au apropiat de credinţă.... Căci e o tristă unilateralitate traiul într‐un spaţiu cu o singură  dimensiune morală, a trăi de pildă numai în bucurie sau numai în durere. Viaţa e multidimensională. La cele două laturi de jos, pământeşti, le‐aş zice dimensiuni pasionale – bucuria şi durerea – la care se limitează materialismul, trebuie să adăugăm o a treia înălţime, dimensiunea spiritualităţii… şi transfigurându‐ne să trecem în a patra dimensiune metafizică, în extaz şi sfinţenie.

Nu se poate vedea bine decat cu inima. Esentialul este invizibil pentru ochi. (Micul Print) © CCC

Inima nu are stapan, ea nu este sclava si, la orice constrangere, stie sa doboare obstacolul. (Strabunii) © CCC

Fiecare, ca o albină, a cules din această călătorie impresiile potrivite sufletului său. Ca o albină s-a coborât când la o floare cu suc amar, când la o floare cu suc dulce – eu m-am adăpat din potirul tuturor florilor ce am întâlnit în cale.

Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle… nu e nici o poezie, nici o poză… E adevărul. Sunt singur, în fundul grădinii noastre de câteva pogoane, care mi se părea atunci uriaşă… Stau pe un mal cu flori şi mă uit în zare. Şi simt şi acum fericirea acelei singurătăţi copilăreşti plină de o mare, de o nespusă, aş zice de o mistică aşteptare. Aşteptam de atunci ceva ce aştept şi acum, ceva care să-mi împlinească un dor nehotărât, şi aşteptam cu siguranţa, atunci, că va veni… Mă simţeam, mă credeam predestinat. Mi se spunea că m-am născut cu căiţă pe cap, că voi avea noroc… Mama mă adora, surorile mă iubeau, pentru toţi eram o minune. Eram un copil de cel mult trei ani, stam copăcel între flori de in sălbatic, cu un cer albastru deasupra, cu un şir de munţi albaştri în fund, visam cu ochii deschişi la soartă şi eram fericit de aşteptare. Ce aşteptam ? Îngeri, pe Dumnezeu şi pe Sfântul Petre, pe Sfânta Duminică din basmele cu care mi-era capul împuiat ? Era, desigur, în acel copilaş cârlionţat o copie, ceva împrumutat şi de la Făt-Frumos din poveste, aur, arme, cai, tărâmuri de dincolo. Dar era de atunci în mine o siguranţă că are să mi se izbândească un vis pe care nu-l formulam şi pe care nu l-am formulat niciodată. (Confesiunea unui scriitor și medic)