Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea
să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib
pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis,
de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca,
zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădină-o zână bună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea sprijinindu-mi de pervaz
genuchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.
(Vis vegetal)
In absenta ploii, copacii tineri sunt primii care ingalbenesc. Copacii batrani au ascunzatori subterane care se numesc experienta.
(Carticica albastra a lui Felix)
© CCC
Vara se termină, şi vine toamna, iar cel care ar vrea altfel ar avea mereu maree înaltă şi lună plină în fiecare noapte.
© CCC
Dacă vrei să cunoşti puterea şi răbdarea, caută compania copacilor.
© CCC
Sfârșitul anului nu este nici un sfârșit, nici un început, ci o continuare, cu toată înțelepciunea pe care experiența ne-o poate insufla.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.