În Europa, ”floarea albastră a romantismului” sugerează ideile spirituale înaripate

Feeling blue? Senzație de albastru? Culoarea albastră nu este atât de obișnuită pe cât se crede, ci este rară în natură, și probabil de aceea o asociem cu lucruri pe care nu le putem atinge cu adevărat, precum cerul și marea. Albastrul este culoarea cerului și a oceanului.

De multe ori, albastrul simbolizează seninătatea, stabilitatea, inspirația, înțelepciunea sau sănătatea. Poate fi o culoare calmantă și simbolizează siguranța, încrederea, seriozitatea. Este culoarea considerată cel mai adesea simbolul a tot ce este legat de spiritualitate. În Biserica Catolică, Fecioara Maria este reprezentată cel mai adesea purtând albastru, pentru a simboliza faptul că este „plină de har” prin favoarea divină.

Specialiștii în psihologie abisală îl asociază cu „relaxarea spirituală, cu un mod de viață liniștit, ușor și cumpănit”. Istoricul de artă și teologul protestant german Gerd Heinz-Mohr (1913-1989) a descris albastrul drept culoarea cea mai adâncă și cea mai imaterială, transparența vidului care va veni: în aer, în apă, în cristal și în diamant. De aceea albastrul este culoarea bolții cerești.

Albastrul poate însemna și tristețe în majoritatea culturilor. Poate fi asociat și cu viața. În Europa, ”floarea albastră a romantismului” sugerează ideile spirituale înaripate.

Când priviți cerul albastru de deasupra capului sau întinderea aparent nesfârșită a unui ocean albastru, s-ar putea să credeți că albastrul este o culoare obișnuită în natură. Dar, dintre toate nuanțele găsite în roci, plante și flori, sau în blana, penele, solzii și pielea animalelor, albastrul este surprinzător de rar.

Dar de ce culoarea albastră este atât de rară? Răspunsul se găsește în chimia și fizica modului în care sunt produse culorile – și a modului în care le vedem.

Putem vedea culoarea deoarece fiecare dintre ochii noștri conține între 6 – 7 milioane de celule sensibile la lumină numite conuri. Există trei tipuri diferite de conuri în ochiul unei persoane cu vedere normală a culorilor și fiecare tip de con este cel mai sensibil la o anumită lungime de undă a luminii: roșu, verde sau albastru. Informațiile din milioane de conuri ajung în creierul nostru ca semnale electrice care comunică toate tipurile de lumină reflectate de ceea ce vedem, care sunt apoi interpretate ca diferite nuanțe de culoare.

Când ne uităm la un obiect colorat, precum un safir scânteietor sau o floare de hortensie vibrantă, „obiectul absoarbe o parte din lumina albă care cade pe el; deoarece obiectul absoarbe o parte din lumină, restul luminii reflectate are o culoare ”, declară scriitorul în domeniul științei Kai Kupferschmidt, autorul cărții „Albastru: în căutarea celei mai rare culori a naturii” (Blue: In Search of Nature’s Rarest Color; The Experiment, 2021).

În cartea „Albastru”, scriitorul Kai Kupferschmidt explorează știința din spatele acestei culori rare

“Când vezi o floare albastră – de exemplu, o albăstrea – vezi albăstreua ca fiind albastră, deoarece absoarbe partea roșie a spectrului”, spune Kupferschmidt. Sau altfel spus, floarea apare albastră, deoarece acea culoare este partea spectrului pe care floarea a respins-o, a scris Kupferschmidt în cartea sa, care explorează știința și natura acestei nuanțe populare.

În spectrul vizibil, roșul are lungimi de undă lungi, ceea ce înseamnă că are o energie foarte scăzută în comparație cu alte culori. Pentru ca o floare să apară albastră, „trebuie să poată produce o moleculă care poate absorbi cantități foarte mici de energie”, pentru a absorbi partea roșie a spectrului, a spus Kupferschmidt.

Generarea unor astfel de molecule – care sunt mari și complexe – este dificil de realizat de plante, motiv pentru care florile albastre sunt produse de mai puțin de 10% din aproape 300.000 de specii de plante cu flori din lume.

Un posibil factor pentru evoluția florilor albastre este faptul că albastrul este extrem de vizibil pentru polenizatori, precum albinele, iar producerea de flori albastre poate aduce beneficii plantelor din ecosisteme în care concurența pentru polenizatori este mare, a declarat Adrian Dyer, profesor asociat și om de știință la Royal Melbourne, Institutul de Tehnologie din Melbourne, Australia, pentru compania Australian Broadcasting Company în 2016.

În ceea ce privește mineralele, structurile lor cristaline interacționează cu ioni (atomi sau molecule cu sarcină electrică) pentru a determina ce părți ale spectrului sunt absorbite și care sunt reflectate. Mineralul lapis lazuli, care este exploatat în principal în Afganistan și produce pigmentul albastru rar numit ultramarin, conține ioni trisulfizi – trei atomi de sulf legați împreună în interiorul unei rețele de cristal – care pot elibera sau lega un singur electron.

„Această diferență de energie este ceea ce face culoarea albastră”, a spus Kupferschmidt.

Cristale de azurit. Azuritul este un mineral, un hidroxid al carbonatului de cupru (II), Cu₃(OH)₂(CO₃)_2, cunoscut pentru culoarea sa albastru intens, numit și piatra raiului

Culorile animalelor albastre nu provin din pigmenți chimici. Mai degrabă, ele se bazează pe fizică pentru a crea un aspect albastru. Fluturii cu aripi albastre din genul Morpho au nanostructuri complexe, stratificate pe solzișorii aripilor, care manipulează straturi de lumină, astfel încât unele culori se anulează reciproc și doar albastrul este reflectat.

Fluture cu aripi albastre din genul Morpho, Morpho menelaus 

Un efect similar se întâmplă în structurile găsite în penele gaițelor albastre (Cyanocitta cristata), solzii peștilor albaștri (Paracanthurus hepatus) și inelele intermitente ale caracatițelor veninoase cu inele albastre (Hapalochlaena maculosa).

Gaița albastră (Cyanocitta cristata)

Pește albastru (Paracanthurus hepatus)

Caracatița cu inele albastre (Hapalochlaena maculosa) este foarte veninoasă

Broaștele din familia Dendrobatidae, denumite în mod obișnuit broaște de copac, sunt o familie de amfibieni originară din America Centrală și de Sud (Columbia). Aceste specii de broaște mici sunt diurne, au adesea corpuri viu colorate și sunt otrăvitoare, deși toxicitatea lor variază considerabil de la specie la specie și de la populație la populație. Această colorație strălucitoare este corelată cu toxicitatea speciei. Acești amfibieni sunt numiți „broaște-săgeată otrăvitoare”, din cauza utilizării de către nativii americani a secrețiilor lor toxice, eliminate prin piele, pentru a otrăvi capetele săgeților lor, otravă care rămâne eficientă timp de un an.

La broasca-săgeată otrăvitoare, culoarea albastră strălucitoare transmite prădătorilor

avertismentul că animalul este toxic.

Nuanțele de albastru la mamifere sunt chiar mai rare decât la păsări, pești, reptile și insecte. Unele balene și delfini au pielea albăstruie; primatele, cum ar fi maimuțele aurii cu nasul cârn (Rhinopithecus roxellana) au fețele cu piele albastră;

Maimuță aurie cu nasul cârn (Rhinopithecus roxellana)

iar mandrilele (Mandrillus sphinx) au fețe albastre și capete albăstrui la spate.

Mandrilă (Mandrillus sphinx)

Dar blana – o trăsătură împărtășită de majoritatea mamiferelor terestre – nu este niciodată în mod natural de un albastru strălucitor (cel puțin, nu în lumină vizibilă). Cercetătorii au descoperit recent că blana de ornitorinc strălucește în nuanțe vii de albastru și verde atunci când este expusă razelor ultraviolete (UV).

Natura nocturnă a ornitorincilor i-a făcut pe cercetători să suspecteze faptul că aceștia ar putea străluci sub lumina ultravioletă (biofluorescență naturală).

“Dar este nevoie de multă muncă pentru a realiza acest albastru și astfel se ajunge la cealaltă întrebare: Care sunt motivele evolutive pentru a realiza culoarea albastră? Care este stimulentul?” Kupferschmidt afirmă că „Lucrul fascinant, când te scufunzi în aceste lumi animale, este întotdeauna, cine este destinatarul acestui mesaj și care poate vedea albastrul?”

De exemplu, în timp ce oamenii au în ochi trei tipuri de receptori care detectează lumina, păsările au un al patrulea tip de receptor pentru detectarea luminii UV. Penele care par albastre pentru ochii umani “reflectă de fapt chiar mai multă lumină UV decât lumina albastră”, a explicat Kupferschmidt. Prin acest raționament, păsările pe care le numim pițigoi albaștri (Cyanistes caeruleus) „s-ar numi probabil„ pițigoi UV ”, pentru că asta ar vedea cel mai mult”, lumina UV, a spus el.

Pițigoi albastru (Cyanistes caeruleus)

Din cauza rarității culorii albastre în natură, cuvântul pentru albastru a avut o întârziere relativă în limbile din întreaga lume, apărând după cuvintele pentru negru, alb, roșu și galben, potrivit Kupferschmidt.

“O teorie în acest sens este că într-adevăr trebuie să denumești o culoare doar odată ce poți vopsi lucruri cu ea – odată ce poți separa culoarea de obiectul ei. În caz contrar, nu ai nevoie cu adevărat de numele culorii”, a explicat el. „Vopsirea albastră a lucrurilor sau găsirea unui pigment albastru s-a întâmplat foarte târziu în majoritatea culturilor și asta se vede în lingvistică”.

Penajul albastru strălucitor al păsărilor, cum ar fi cel al papagalului Macao Spix (Cyanopsitta spixii), își ia culoarea nu din pigmenți, ci din structuri din pene care împrăștie lumina.

Cea mai veche utilizare a vopselei albastre datează de acum aproximativ 6.000 de ani în Peru, iar vechii egipteni combinau silice, oxid de calciu și oxid de cupru pentru a crea un pigment albastru, rezistent, cunoscut sub numele de irtyu pentru decorarea statuilor, au raportat cercetătorii pe 15 ianuarie în jurnalul Frontiers in Plant Science (Frontiere în știința plantelor). Ultramarinul, un pigment albastru intens din lapis lazuli, era la fel de prețios ca aurul în Europa medievală și era rezervat în primul rând pentru ilustrarea anluminurilor (ilustrații în culori vii ale manuscriselor medievale) manuscriselor.

Raritatea albastrului înseamnă că oamenii l-au privit ca pe o culoare cu statut ridicat de mii de ani. Albastrul a fost mult timp asociat cu zeitatea hindusă Krishna și cu Fecioara Maria creștină, iar artiștii faimoși inspirați de natura albastră îi includ pe Michelangelo, Gauguin, Picasso și Van Gogh, conform studiului Frontiers in Plant Science.

„Raritatea relativă de albastru disponibil în pigmenții naturali probabil ne-a alimentat fascinația”, au scris oamenii de știință.

Albastrul colorează și expresiile, apărând în zeci de expresii englezești: blue-collar job (slujbă cu guler albastru, meserie considerată inferioară, implicând muncă fizică), swear a blue streak (a bate câmpii), sink into a blue funk (a se scufunda în depresie) sau talk until you’re blue in the face (a vorbi până ți se face rău)…

Iar albastrul poate însemna uneori lucruri contradictorii, în funcție de expresie: „cer albastru în zare / în față” (blue sky ahead) înseamnă un viitor luminos, dar „a te simți albastru” sau “senzație de albastru” (feeling blue) înseamnă a te simți trist, a spus Kupferschmidt.

Raritatea culorii albastre în natură ar fi putut contribui la modelarea percepției noastre asupra culorii și a lucrurilor care par albastre. „Albastrul este ca o pânză întreagă pe care încă mai poți picta”, a spus Kupferschmidt. „Poate pentru că este rară în natură, probabil că o asociem cu lucruri pe care nu le putem atinge cu adevărat, precum cerul și marea, este ceva foarte deschis pentru diverse asociații.”

© CCC