Citate de André Breton

Nu cel ce are putin, ci cel ce ravneste la multe e sarac.

Nu ravni ce n-o sa ai nicicand.

Nu e sarac cine are putin, ci cine doreste mult.

Ceea ce nu se intrebuinteaza este fara de folos, ceea ce este fara de folos nu este decat o povara.

Sentimentele si dorintele carora nu le dai atentie mor curand de inanitie: pentru ca atentia constienta este hrana si substanta lor.

De-ar fi mijloace Şi-ar fi putinţă Cum m-aş mai face După dorinţă!   M-aş face-oglindă Strălucitoare Să te cuprindă Pân-la picioare.   Pieptene de-aur, Ce-n mângâiere Părul netează Fără durere.   Un vânt m-aş face Dulce de vară Să-ţi închiz ochii În orice sară.   Dar n-am mijloace Nici e putinţă De a mă face După dorinţă. (De-ar fi mijloace)

Este dorită lenea celui rău și tăcerea prostului. (Maxime și cugetări)

Dorinţa de un fruct delicat este mai plăcută decât fructul însuşi.

Omul, acest visator definitiv, nemultumit mereu de soarta lui, face cu greu turul obiectelor pe care e obligat sa le foloseasca.

Imaginarul e ceea ce tinde sa devina real.

Totul se întemeiază pe convingere; iar convingerea depinde de tine. De aceea, când doreşti ceva, înlătură convingerea şi, asemenea unui marinar care a trecut de stânci, vei atinge liniştea, pacea şi țărmul calm.

E placut sa doresti, dar mult mai placut e sa fii dorit.

Am lipit această fotografie, vara trecută, la Padova, de peretele mormîntului Sfîntului Anton – împreună cu oamenii care lipeau o batistă, o hîrtie împăturită conținîndu-le rugămintea – pentru ca el să se întoarcă. (Pasiune simplă)

Printr-un cuvant, totul e salvat. Printr-un cuvant, totul e pierdut.

Omul nu stie ce vrea, dar stie foarte bine ca nu vrea ceea ce are. © CCC

Spiritul, aflat in fata a tot soiul de dificultati, poate gasi o salvare ideala in absurd.

Valoram ceva prin aspiratia noastra…Un suflet se masoara prin dorinta sa, dupa cum judecam catedralele, de la departare, dupa inaltimea clopotnitelor lor.

Inteleptul nu sufera de lipsa nici unui lucru, si totusi are trebuinta de multe; dimpotriva, prostul n-are trebuinta de nimic, caci nu stie sa se foloseasca de nici un lucru, dar sufera de lipsa tuturor.

Este mare diferenta intre dorinta si vointa: dorinta ca­re pluteste cu moliciune pe nori, vointa, care alearga pe picioare prin pietre: una care asteapta totul de la intamplare, alta care nu cere nimic decat de la ea insasi.

Noi nu ne dorim un lucru pentru ca il consideram bun, ci il consideram bun pentru ca il dorim.