Varianta româneasca a Zilei Îndragostiților sau Valentine’s Day, Dragobetele, sărbătoare tradițională românească, ce datează de pe vremea dacilor, fiind sărbătorită pe 24 februarie, are o altă poveste decât cea a Sf. Valentin.

În legendele populare, Dragobete, zeul dac al iubirii, este fiul Dochiei. Urmând firul logic al miturilor, Dragobete este chiar nepotul lui Decebal, neînfricatul rege care a aparat Dacia de împaratul roman Traian.

Această sărbătoare, preluată din tradiţiile dacilor, unde Dragobete era fiul Babei Dochia și păzitorul animalelor, își are originea în personajul principal din mitul păgân legat de sosirea primăverii și sfârșitul iernii aspre. Dragobetele este o sărbătoare legată, fără îndoială, de începutul primăverii, când natura se trezește la viață, ursul iese din adăpostul hibernal, iar păsările încep să-și facă cuiburi.

Entitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii în mitologia greacă) sau Cupidon (zeul iubirii în mitologia romană), Dragobete este diferit de Valentin, blândul sfânt din tradiția catolică, acesta fiind un bărbat frumos și impetuos. Acest bărbat, extrem de chipeș, iubea nu numai femeile (cărora le lua mințile), ci și petrecerile, pe care le ținea zilnic.

I se mai spune Cap de Primăvară sau Năvalnicul. El oficiază, la începutul primăverii, cununia tuturor animalelor de pe pământ, astfel că de aici a mai fost doar un pas pentru ca fetele și băieții să se logodească pe 24 februarie, având binecuvântarea zeului.

Moștenire a dacilor, la care era pazitor al animalelor, Dragobete a devenit la români protectorul iubirii celor ce se întâlnesc pe 24 februarie, zi considerată, de asemenea, drept ziua “logodnei” păsărilor. Astfel, ziua de 24 februarie este cunoscută în special sub numele de “ziua în care păsările se logodesc”. În jurul acestei date păsările încep să-și construiască cuiburile și să își caute perechea.

În această zi, considerată, pe plan local, prima zi de primăvară, băieții și fetele adună flori de primăvară și cânta împreună. Satele românești răsună de bucuria tinerilor și de cuvintele „Dragobetele sărută fetele”.

În credința populară, cei care participă la această sărbătoare vor fi protejați de boli pe tot parcursul anului ș mai ales, de febră.  Se crede, de asemenea, că Dragobetele asigură agricultorilor un an îmbelșugat.

În ajunul sărbătorii, fetele din multe sate obișnuiesc să adune zapada, care încă se mai află pe pământ, numită “zăpada zânelor “, apoi o topesc și păstrează apa pe tot parcursul anului, folosind-o în poțiuni magice pentru a se face frumoase și pentru incantații de dragoste.

Îmbrăcați în straiele lor de duminică, tinerii și tinerele se întâlnesc în fața bisericii și, dacă vremea le permite, merg să caute flori prin pădure și pe pajiști. Tinerii culeg ghiocei sau alte plante timpurii de primăvară pentru fetele pe care le plac.

În sudul României, în județul Mehedinți, fiecare fată se întoarce în sat fugind, urmată îndeaproape de un tânar căruia i-a plăcut. Dacă tânărul o prinde și fata îl place, ea îl sărută în public. Sărutul acesta este semnul logodnei lor pentru un an sau mai mult. Astfel, această sărbătoare este o ocazie pentru comunitate să afle ce căsătorii vor avea loc în toamnă.

Persoanele mai în vârstă nu rămân pasive, ziua lui Dragobete fiind dedicată îngrijirii păsărilor de curte și a păsărilor în general. În aceasta zi nu se sacrifică păsări, pentru a nu fi împiedicată împerecherea.

Românii serbează atât Sfântul Valentin, cât şi Dragobetele. În aceste zile în care se celebrează iubirea, bărbaţii oferă cadouri femeilor, ciocolată, bomboane, flori, iar cei îndrăgostiţi au un motiv în plus să-şi declare dragostea şi să petreacă timpul împreună. Simbolurile asociate acestei sărbători sunt inimioarele şi trandafirii roşii.