Edgar Quinet

Edgar Quinet, 17 febr. 1803 – 27 mar. 1875, istoric, scriitor, filosof, și intelectual  și filoromân francez. A trăit 72 de ani.

Fiu al unui comisar al armatei republicane, Edgar Quinet s-a născut pe 17 februarie 1803 în Certines, un sat de lângă Bourg-en-bresse. Fiu unic, era un copil singuratic, sub influența mamei sale care îl fascina.

După ce a studiat la Lyon, în ciuda reticenței paterne, și-a impus părinților pasiunea pentru literatură. Anul 1823 a fost cel al primei sale publicații, ‘Les Tablettes du juif errant’ (Tăblițele evreului rătăcitor).

Mare călător, a mers adesea în Germania, a întreprins traduceri și a luat parte la expediția științifică din Moreea care i-a inspirat o carte, „De la Greece et de ses relations avec l’Antiquité” (Despre Grecia și relațiile ei cu Antichitatea).

În 1831, a scris ‘Le Système politique de l’Allemagne’ (Sistemul politic al Germaniei). „Ahasverus”, un poem în proză, a fost publicat în 1833. A contribuit câțiva ani cu articole la „Revue des deux mondes”.

Istoric și personalitate politică recunoscută, numit profesor la College de France, reputația sa de republican și francmason i-au creat, totuși, dificultăți în carieră. Ales deputat de Ain în 1848, a fost interzis după lovitura de stat.

În 1851, a plecat în exil la Bruxelles și s-a întors în Franța abia în ​​1870. La întoarcere, a scris noi lucrări fundamentale care i-au confirmat rolul de precursor: „La République” în 1872 și „L’Esprit nouveau” în 1874.

Prieten al lui Victor Hugo, Alphonse de Lamartine și François René de Chateaubriand, s-a stins din viață pe 27 februarie 1875, fără să fi avut șansa de a vedea Republica înființată definitiv.

În 2003, s-a sărbătorit bicentenarul nașterii sale. Multe școli și o stație de metrou din Paris îi poartă acum numele.

Din opera sa, de 30 de volume, se remarcă:

Romanii, 1857; Grecia modernă și raporturile sale cu antichitatea, 1830; Sistemul poli­tic al Germaniei, 1831; Revoluțiile Italiei, 1852; Filosofia istoriei Franței, 1855; Istoria contemporană, 1815; Expediția din Mexic, 1862; Moartea conștiintei umane, 1867; Spiritul nou, 1879; Memorii din exil, 1868-1870.

Opere principale:

Considerații filozofice asupra artei, teză de filosofie, 1839; Tăblițele evreului rătăcitor, sau recriminările sale împotriva trecutului, fără prejudicii aduse prezentului, 1823; Despre Grecia modernă și relația ei cu antichitatea, 1830; Raport către ministrul Lucrărilor Publice despre epopeile franceze din secolul al XII-lea care au rămas în manuscris până astăzi în bibliotecile Regelui și Arsenalului, 1831; Despre Germania și Revoluție, 1832; Ahasvérus, 1834; Napoleon, poem, 1836; Prometeu, 1838; Germania și Italia: Filosofie și poezie, 1839; 1815 și 1840, 1840; Avertisment pentru țară, 1841; Despre geniul religiilor, 1842; Libertatea discuțiilor în chestiuni religioase: discurs rostit la College de France, 10 mai 1843, 1843; Răspuns la unele observații ale Arhiepiscopului Parisului, 1843; Ultramontanismul, sau Biserica Romană și societatea modernă, 1844; Creștinismul și revoluția franceză, 1845; Vacanța mea în Spania, 1846; Franța și Sfânta Alianță din Portugalia, 1847; Revoluțiile Italiei, Chamerot, Paris, 1848-1851; Cruciada austriacă, franceză, napolitană și spaniolă împotriva Republicii Romane, 1849; Învățătura poporului, 1850; Starea de asediu, 1850; Impozitul pe capital în Republica Florența, scrisoare către M. Emile de Girardin, 1850; Câmpul de luptă de la Waterloo, 1851; Revizie, 1851; Sclavii, poem dramatic în 5 acte și în versuri, 1853; Fundația Republicii Provinciile Unite: Marnix de Sainte-Aldegonde, 1854; Merlin vrăjitorul, 1860; Expediția mexicană, 1862; Istoria campaniei din 1815, 1862; Polonia şi Roma, 1863; Revoluția, 1865; Trezirea unui mare popor, 1869; Creația, 1870; Asediul Parisului și apărarea națională, 1871; Republica, condiții pentru regenerarea Franței, 1872; Spiritul nou, 1875; Povestea unui copil (Povestea ideilor mele), 1905.