Ce-ncet o fericire se-nfiripă!
Ce repede o fericire piere!
Din tinereţea-mi plină de durere,
Dacă-am trăit, n-a fost decît o clipă,
Şi-acel extaz un greu tribut îmi cere!
Speranţa-i dulce, chiar dacă-i deşartă:
Măcar ne-alină, viaţa de-i amară;
Dar mie-n vînt iluziile-mi zboară,
Şi-n al meu suflet azi speranţa-i moartă:
E-un suflet, vai! întruna ros de jale,
Un suflet istovit, sătul de toate,
Ce din trecut ar vrea să-i iasă-n cale
Fugarii zori ai fericirii sale
Şi-averile ce-acum îi sînt luate.
Prezentul însă, cu imagini clare,
Mă urmăreşte cînd un vis mă-mbată,
Iar adevărul crud, fără-ndurare,
Un sfat îmi dă: să nu mai plîng vreodată.
Pierdut-am tot: delir şi-nvolburare,
Plăceri cuminţi, avîntul, răzvrătirea,
Păcate dulci, nădejdi mîngîietoare;
Pierdut-am tot: mi-a mai rămas iubirea.
(Ce-ncet o fericire...)
(Traducere Teodor Boşca)
Glasul sentimentelor nu ne poate induce în eroare
Și n-avem nici o vină dacă urmăm natura.
(Elegii)
Varietatea este sursa tuturor plăcerilor noastre, iar plăcerea încetează să mai existe atunci când devine obișnuință.
© CCC
Meditează mai des la legăturile dintre toate lucrurile şi la relaţiile reciproce dintre ele. Fiindcă toate sunt strâns legate între ele şi de aceea colaborează unele cu altele, urmând unul altuia într-o ordine anume. Aceasta se explică prin permanenţa mişcării, prin armonia comună şi unitatea celor ce sunt.
Sfat sub formă de ghicitoare: „Dacă legăturile nu se rup singure, încearcă să le rupi cu dinţii."
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.