Elia Kazan

Elia Kazan, Elia Kazanjoglous, născut Elias Kazantzoglou, 7 sept. 1909 – 28 sept. 2003, originar din Constantinopol (Imperiul Otoman), regizor de teatru, scenarist, actor, producător și scriitor american de origine greacă. A fost descris de The New York Times ca „unul dintre cei mai onorați și influenți regizori din istoria Broadway-ului și Hollywood-ului”. A trăit 94 de ani.

A regizat filmele Pe chei (1954) și Splendoare în iarbă (1961).

Născut la Istanbul, din părinți greci capadocieni, familia sa a venit în Statele Unite în 1913. După ce a urmat cursurile de la Williams College și apoi la Școala de Teatru Yale, a profesat timp de opt ani, apoi s-a alăturat Teatrului Grup în 1932 și a cofondat Actors Studio în 1947.

Împreună cu Robert Lewis și Cheryl Crawford, Actors Studio a introdus „Method Acting” (Interpretarea metodică) sub îndrumarea lui Lee Strasberg. Kazan a jucat în câteva filme, inclusiv în City for Conquest (1940).

Filmele sale erau interesate de probleme personale sau sociale care îl preocupau în mod special. Kazan scria: „Nu acționez decât dacă am o oarecare empatie cu tema de bază.” Primul astfel de film a fost Gentleman’s Agreement (1947), cu Gregory Peck, care se ocupa de antisemitismul din America. A primit opt ​​nominalizări la Oscar și trei premii, inclusiv premiul acordat lui Kazan pentru Cel mai Bun Regizor.

A fost urmat de Pinky (1949), unul dintre primele filme din faimosul Hollywood care a abordat prejudecățile rasiale împotriva afro-americanilor.

Un tramvai numit dorință (1951), o adaptare a piesei de teatru pe care, de asemenea, a regizat-o, a primit douăsprezece nominalizări la Oscar, câștigând patru, și a fost rolul prin care a fost descoperit Marlon Brando.

Trei ani mai târziu, l-a avut din nou pe Brando în On the Waterfront, un film despre corupția sindicală de pe malul portului din New York. De asemenea, a primit 12 nominalizări la Oscar, câștigând opt.

În 1955, a regizat East of Eden, de John Steinbeck, care l-a prezentat publicului cinefil pe James Dean.

Un moment decisiv în cariera lui Kazan a venit odată cu declarația sa în calitate de martor în fața Comitetului pentru activități neamericane din 1952, pe vremea listei negre de la Hollywood, ceea ce i-a adus reacții negative puternice din partea multor prieteni și colegi. Declarația sa a pus capăt carierei foștilor colegi de actorie Morris Carnovsky și Art Smith, alături de opera dramaturgului Clifford Odets.

Kazan și Odets au făcut un pact pentru a se numi reciproc în fața comitetului. Ulterior, Kazan și-a justificat actul spunând că a luat „doar cea mai tolerabilă dintre două alternative care erau fie dureroase, fie greșite”.

Aproape o jumătate de secol mai târziu, mărturia sa anticomunistă a continuat să provoace controverse. Când Kazan a primit un Oscar onorific în 1999, zeci de actori au ales să nu-l aplaude, deoarece 250 de manifestanți au pichetat evenimentul.

Kazan a influențat filmele anilor 1950 și 1960 cu subiectele sale provocatoare, tematice. Regizorul Stanley Kubrick l-a numit, „fără îndoială, cel mai bun regizor pe care îl avem în America, [și] capabil să facă minuni cu actorii pe care îi folosește.”

Autorul de film Ian Freer a concluzionat, chiar „dacă realizările sunt afectate de controverse politice, datoria pe care Hollywood-ul și actorii de pretutindeni o au este enormă.”

În 2010, Martin Scorsese a co-regizat filmul documentar A Letter to Elia (O scrisoare către Elia) ca un omagiu personal adus lui Kazan.

***

Method Acting (Interpretarea metodică) este o tehnică utilizată de actori pentru a se identifica complet emoțional cu personajele pe care urmează să le reprezinte, promovându-se prestațiile actoricești sincere și expresive la nivel emoțional. În cadrul practicii, actorul „devine” personajul din rol și rămâne frecvent în personaj pentru o lungă perioadă de timp.

Actorii sunt încurajați să nu compartimenteze și să falsifice sentimentele, ci să ajungă să simtă sentimentele reale de care au nevoie în fiecare scenă. Acest lucru poate duce la modificări ale psihicului și comportamentului, atâta timp cât actorii nu se detașează de rol și ajung să identifice realitatea cu ficțiunea, prin confundarea propriei personalități cu cea a personajului interpretat.

Aceste tehnici de instruire și repetiție, formulate de diferiți practicieni de teatru, au la bază sistemul lui Stanislavski, dezvoltat de actorul și regizorul rus Konstantin Stanislavski, care a dezbătut subiectul în cărțile sale: Un actor se prepară, Building a Character (Construirea unui personaj) și Creating a Role (Crearea unui rol).

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.