Elizabeth Bibescu

Prințesa Elizabeth Bibescu, născută Elisabeth Charlotte Lucy Asquith, 26 febr. 1897 – 7 apr. 1945, actriță, poetă, și scriitoare de limbă engleză, soția prințului român Antoine Bibescu, prietenă cu Proust și verișoară primară a contesei Anna de Noailles. A publicat sub numele de Elizabeth Bibescu. A trăit 48 de ani.

În scrierile sale s-a bazat pe experiența în înalta societate britanică. O ultimă colecție postumă de povești, poezii și aforisme a fost publicată sub titlul Refugiu (Haven) în 1951, cu o prefață de Elizabeth Bowen.

Prințesa Bibescu era fiica Lordului Asquith, prim-ministrul Regatului Unit, și a celei de-a doua soții a acestuia, scriitoarea Margot Asquith, născută Margot Tennant. Copilăria ei ca fiică de prim-ministru a adus-o de timpuriu în atenția publică și a obișnuit-o încă din adolescență cu viața în înalta societate. În autobiografia mamei sale din 1920, era consemnat faptul că era un copil precoce și cu un temperament imprevizibil. Și-a continuat studiile ca internă la renumitul internat al lui Marie Souvestre, Les Roches, lângă Fontainebleau.

La vârsta de douăzeci și unu de ani, s-a căsătorit cu prințul Antoine Bibescu, un diplomat român staționat la Londra care era cu 22 de ani mai în vârstă. Nunta a avut loc în prezența Reginei Alexandra, a Reginei Maria a României și a scriitorului George Bernard Shaw la Biserica Sf. Margareta (Westminster) fiind evenimentul monden al anului în Anglia.

Prințesa a dat naștere unei fiice, Priscilla (1920-2004), căreia Marcel Proust i-a fost naș.

Între 1921 și 1940, a publicat în engleză trei volume de povestiri, patru romane, două piese de teatru și o carte de poezie. Soțul ei scria de asemenea. A locuit la Paris, la 45, quai de Bourbon, în Île Saint-Louis, în casa familiei Bibescu, ai cărei pereți erau acoperiți cu picturi de Édouard Vuillard. Marcel Proust, care o aprecia, a descoperit că avea chipul unei madone dintr-o frescă italiană și o inteligență superioară celei a contemporanelor ei. Când Proust s-a stins din viață, Elizabeth a scris un necrolog emoționant al scriitorului în revista britanică The New Statesman.

Conform misiunilor diplomatice ale soțului ei, ambasador, prințesa a locuit la Washington, apoi la Madrid, cu sejururi la Paris pe Quai de Bourbon.

A avut o aventură cu soțul lui Katherine Mansfield, John Middleton Murry, ceea ce a făcut-o detestată de femeia de litere. Nici Virginia Woolf nu o aprecia. Stilul ei aristocratic și frivol dovedește un stil de scriere la modă înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, care azi abia se mai citește.

Ultimul ei roman, Romanticul (The Romantic), publicat în 1940, este dedicat lui Jose Antonio Primo de Rivera pe care îl cunoscuse la Madrid, unde soțul ei a fost ambasador (1927 – 1931). Elizabeth a rămas legată de Rivera până la moartea lui, când a fost executat de republicanii spanioli.

Soțul ei, Antoine Bibescu a murit în România, unde a fost rechemat în 1939, iar ea a murit tot acolo de pneumonie în 1945. Este înmormântată în necropola familiei Bibescu, în fostul lor palat din Mogoșoaia, în afara Bucureștiului. Epitaful „Sufletul meu a câștigat libertatea nopții”, care este un vers compus în 1927, și ultimul rând al operei sale poetice, poate fi citit pe mormântul său.

Opere principale:

Romane: Bradul și palmierul (The Fir and the Palm), 1924; Nu există întoarcere (There is No Return), 1927; Portretul Carolinei (Portrait of Caroline), 1931; Romanticul (The Romantic), 1940;

Poezie: Poezii (Poems), 1927;

Nuvele: Mă învinovăţesc doar pe mine (I Have Only Myself to Blame), 1921; Baloane (Balloons), 1922; Întreaga poveste (The Whole Story), 1925;

Teatru: Lebăda pictată (The Painted Swan), 1926; Puncte de vedere (Points of View), 1927.