Epicur
Epicur, 341—270 î.e.n., filosof grec din perioada elenismnlui. Fondator al Epicureismului. A trăit 71 de ani.
Numele lui Epicur (epikouros) înseamnă „cel care e de ajutor” – un nume care i-a surprins foarte bine caracterul. S-a născut în anul 341 î.e.n. în Atena, dar și-a petrecut copilăria și adolescența pe insula Samos.
Se spune că ar fi început încă de la vârsta de 12 sau 14 ani (în funcție de surse) să fie interesat de filosofie și să studieze cele mai semnificative domenii de cercetare din vremea sa: de la cosmologie, fizică, botanică, la zoologie, geografie, matematică, până la psihologie, gramatică, muzică.
La 18 ani merge în Atena pentru serviciul militar, apoi, deoarece contextul istoric devine tulbure pentru Grecia (după moartea lui Alexandru cel Mare, moștenitorii lui intră în rivalitate și conflicte, iar ca efect insula Samos îi alungă pe toți atenienii), el și părinții săi se refugiază în Colophon, unde rămâne până în 311 î.e.n., când împlinește 30 de ani.
În toată această perioadă a cercetat și a studiat cursurile mai multor filosofi aparținând diferitelor curente filosofice: cuvântări ținute de discipoli ai lui Democrit, unele ținute de sceptici, lecții aristotelice sau cuvântări ținute de platonicieni.
La 32 de ani își întemeiază propria școală filosofică, pe care o începe pe insula Mytilene (Lesbos de azi), apoi o mută pe insula Lampsacos. În aceste două locuri i se alătură primii discipoli, care vor deveni și viitorii stâlpi ai școlii sale.
Ulterior, revine în Atena cu o parte dintre ei, în timp ce menține legătura strânsă cu cei rămași pe insule, prin scrisori și sfaturi scrise.
În Atena reușește să cumpere o casă înconjurată de o grădină nu prea mare (situată în afara cetății, aproape de Academia platonică), unde întemeiază una dintre cele mai importante școli de filosofie din cultura greacă, care va rămâne cunoscută cu denumirea de „Grădina” – epicurienilor li se mai spune și „filosofii grădinii”. În acest loc trăiește discret alături de cei care rezonează cu ideile sale, oameni care au găsit în filosofia epicuriană un mod de viață potrivit pentru ei, care s-au raportat la aceleași valori și principii și s-au străduit să aducă în viața de zi cu zi „un comportament moral și etic, care să îi apropie de liniștea sufletească, de viața plăcută și de a se apropia de fericire”.
În anul 270 î.e.n., la 72 de ani, după 14 zile de suferințe grele, Epicur părăsește această lume. Moartea sa a rămas consemnată ca fiind exemplară pentru sfârșitul unui filosof autentic: într-o scrisoare pe care a trimis-o chiar în ziua morții, Epicur declara că trăiește „fericita și în același timp ultima zi a vieții”, iar durerile teribile ale bolii sunt compensate de „bucuria sufletească legată de amintirea discuțiilor filosofice avute de noi în trecut.”
Chiar printre ultimele sale gânduri și idei pe care le-a transmis, fericirea a fost prezentă dincolo de durerile prin care trecea. După dispariția Maestrului, școala a continuat datorită discipolilor săi.
Se estimează că opera lui Epicur include 300 de lucrări redactate sub formă de scrisori, din care s-au păstrat doar câteva. Majoritatea ideilor sale sunt cunoscute astăzi datorită celor care i-au continuat opera.
***
Epicureism sau epicurism: doctrină filozofică materialistă, aparținând lui Epicur și adepților săi, care explica lumea, fenomenele în mod rațional-materialist și care susținea totodată o teorie etică a fericirii raționale la baza căreia stă repausul, liniștea și satisfacția individuală; concepție etică a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria fericirii raționale a individului; morală care constă în căutarea plăcerilor; înclinație spre plăcerile alese, rafinate, spirituale; mod de viață bazat pe căutarea plăcerilor.
Citate asemanatoare
-
Ultima treapta a fericirii este absenta oricarui rau. © CCCNu trebuie sa invidiezi pe nimeni, pentru ca oamenii buni nu merită să fie invidiati, iar oamenii rai, cu cat au mai mult noroc, cu atat se pervertesc ei insisi. © CCCNu avem atat nevoie de ajutorul prietenilor, cat mai ales de increderea in ajutorul lor.Când fericirea este prezentă în viața noastră, avem totul; dar când ea lipsește, suntem în stare să facem orice pentru a o avea. (Scrisoare către Menoiceus)Cine nu se considera un om fericit este un nefericit, chiar daca ar fi stapanul lumii.Nu exista o dreptate in sine, ci numai intelegerile reciproce, de la caz la caz, in care partile se angajeaza sa nu-si faca rau unele altora. Nedreptatea nu este un rau in sine, ci porneste numai din teama si banuiala ca ar putea sa indure asprimea ispasirii si a pedepsei. Nu este cu putinta ca cel care a facut pe ascuns o nedreptate, impotriva pactului stabilit intre oameni, sa ramana nepedepsit. In comunitate, dreptatea este aceeasi pentru toti; deoarece tot ce promoveaza intelegerea reciproca este folositor.Nici o placere nu este un rau prin sine insasi. Efectele unor placeri ne aduc insa, uneori, o multime de neajunsuri.Este mai bine sa actionam in mod rational si sa gresim decat sa actionam fara ratiune si sa castigam.Daca vrei sa faci bogat pe cineva, nu-i spori averea, ci ia-i din dorinte.Toate actiunile noastre trebuie sa tinda sa ne abata de la suferinta si neliniste. In clipa cand am atins acest tel, toate furtunile sufletului se imprastie, deoarece fiinta noastra nu mai rataceste spre lucruri care-i lipsesc si nici nu cauta altele prin care ar putea sa-si acopere nevoia de sanatate sufleteasca sau fizica. Caci noi urmarim placerea numai atunci cand suferim de lipsa ei. In momentul cand nu mai suferim, nu avem nevoie de placeri. De aceea sustinem ca placerea este inceputul si telul unei vieti fericite. Placerea este, dupa noi, cel mai insemnat bun al naturii… Cand sustinem ca placerea este scopul suprem, nu ne gandim la placerile destrabalatilor si ale simturilor, asa cum pretind cativa nestiutori care combat si deformeaza invatatura noastra, ci ne referim numai la lipsa suferintelor fizice si psihice… Nu exista viata placuta fara intelepciune, onestitate si dreptate, iar acestea nu pot fi despartite de placere. Cine nu traieste rational, onest si drept, acela nu are o viata fericita.Plăcerea este începutul și sfârșitul unei vieți fericite. (Scrisoare către Menoiceus) Epicur “Inceput" înseamnă atât "debut", cat și "principiu". "Sfarsit" înseamnă atât "incheiere", cat și "scop", "obiectiv". Epicur considera că plăcerea este atât ceea ce ar trebui să serveasca drept principiu pentru ghidarea acțiunilor oamenilor, cat si scopul pe care acestia ar trebui sa-l urmareasca. Această frază rezumă doctrina placerii. Epicur credea că plăcerea este cel mai mare bine. Dar modalitatea de a atinge placerea consta in a trăi o viata modesta și in a dobândi cunoștințe despre mecanismele lumii și limitarea dorințelor. Toate acestea conduc la atingerea unei stari de liniște sufleteasca (ataraxia) și eliberarea de sub imperiul fricii (griji, temeri), precum și absența suferintei corpului, a durerii (aponia). Combinația acestor două stari ar trebui să constituie fericirea în cea mai înaltă forma. Deși epicureismul este o formă de hedonism, în măsura în care acesta declară plăcerea ca fiind singurul bine intrinsec, concepția sa despre absenta suferintei drept cea mai mare plăcere și pledoaria sa pentru o viață simplă il face diferit de "hedonism", așa cum este înțeles de obicei.
***
Epicureism: școală filosofica fondata de Epicur în Atena, în 306 î.e.n. Aceasta a concurat cu o alta mare scoala de gândire a timpului, stoicismul, fondată în 301 î.e.n. Epicureismul este axat pe căutarea unei fericiri și a unei înțelepciuni al căror obiectiv este atingerea ataraxiei, pacea sufletului. Este o doctrină materialistă și atomista. Hedonism: doctrină filozofică greacă conform careia plăcerea si evitarea suferintei este scopul existenței umane. Stoicism: curent filozofic în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. Menoiceus sau Menoeceus: in mitologia greacă, este tatal lui Creon (regent al Tebei), al Jocastei (mama lui Oedip) și al lui Hipponome.Trebuie sa te faci sclavul filosofiei ca sa ai parte de adevarata libertate.Cunoasterea greselilor e inceputul salvarii.Obisnuieste-te cu gandul ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, deoarece tot binele si tot raul ni se afla in senzatii, iar moartea nu-i altceva decat lipsa de senzatii. De aici urmeaza ca cunoasterea exacta a acestui fapt, anume ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, ne face sa ne bucuram de viata aceasta muritoare, indepartandu-ne de gandul unei vieti vesnice si de dorinta de nemurire. Asadar, raul cel mai grozav, moartea, nu-i nimic pentru noi, deoarece atat timp cat traim, moartea nu exista: iar in clipa cand vine moartea, atunci nu mai suntem noi. Moartea nu exista nici pentru vii, nici pentru morti, deoarece pentru unii nu-i ea de fata, iar pentru ceilalti nu mai sunt ei.Mania fara masura duce la nebunie.Viața plăcută nu este dată de beții și ospețe continue, de desfătări, mese copioase... ci de un raționament sobru, care cercetează cauzele oricărei preferințe și repulsii și alungă opiniile care produc maximă tulburare în suflet.Scopul tuturor actiunilor noastre este, in general, placerea.Viitorul nici nu se afla cu totul in mainile noastre, nici nu scapa complet vointei noastre.