Eugène Ionesco

iionesc001p1

Eugène Ionesco, nascut Eugen Ionescu, 26 nov. 1909 – 28 mar. 1994, dramaturg si scriitor francez de origine romana. A trait 85 de ani.

In 1928, a inceput sa studieze franceza la Bucuresti si i-a cunoscut pe Mircea Eliade si Emil Cioran, cu care a pastrat legaturi de prietenie toata viata. Si-a petrecut marea parte a vietii calatorind intre Franta si Romania.

Dramaturg sintetic si minimalist, Eugène Ionesco, “copilul teribil al literaturii si al vietii pariziene” (Jacques Mauclair), este considerat, alaturi de  irlandezul Samuel Beckett, drept parintele teatrului absurdului, pentru care este necesar “pe un text burlesc, un joc dramatic; pe un text dramatic, un joc burlesc”.

Dincolo de ridicolul situațiilor celor mai banale, teatrul lui Ionesco reprezinta in mod palpabil singuratatea omului si insignifianta existentei sale. Cu toate acestea, el refuza sa-i fie clasificata opera sub numele de teatru al Absurdului. “Prefer termenului de absurd cel de insolit.” El vedea in acest din urma termen o tenta de teama si uimire fata de  stranietatea lumii, in timp ce absurdul ar fi sinonimul non-sensului, incomprehensibilului. “Daca un lucru nu este inteles, nu inseamna ca el este absurd”, rezuma biograful sau André Le Gall.

Conform propriilor sale cuvinte, Ionesco se considera un “anti-autor”, ce prezinta publicului “anti-piese” ce se abat de la orizontul de asteptare al acestuia, fiind, prin urmare, un personaj iconoclast si avangardist. Ionesco este unul dintre acei autori rari care a fost recunoscut drept un “clasic” inca din timpul vietii sale.

Opere principale:

Poeme religioase dedicate copiilor: Elegii pentru fiinte mici, 1931 (volum de debut, care-l plaseaza alaturi de Tudor Arghezi si Rainer Maria Rilke);

Eseuri: Hugoliada sau Viata grotesca si tragica a lui Victor Hugo, 1934 (debut eseistic recompensat cu Premiul Fundatiilor Regale, o biografie anecdotica); Nu, 1934 (eseu paradoxal in care contesta cu verva si sarcasm talentul unor autori romani);

Reprezentant al teatrului absurdului, a scris numeroase piese, dintre care cele mai cunoscute sunt: Cantareata cheala, 1950, Lectia, 1951, Scaunele, 1952, Rinocerii, 1959 si Regele moare, 1962, simboluri-cheie ale unei epoci dominate de demisii morale si inconsistenta, de convalescenta postbelica si de conflicte mondiale mocnite.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.