Existența lui Dumnezeu – argumentul creaționist (teologic)

Un teist crede că există Dumnezeu, un ateu crede că nu există Dumnezeu, un agnostic nu este sigur dacă există sau nu Dumnezeu.

Argumentul creaționist sau teologic

Argumentul teologic este un argument în favoarea existenței lui Dumnezeu. Acesta indică dovezi care sugerează că lumea noastră funcționează bine – adică a fost concepută într-un mod specific pentru a funcționa la parametrii optimi. Argumentul susține că, dacă a fost proiectată astfel, atunci cineva sau ceva trebuie să fi conceput-o.

Fresca “Crearea lui Adam”, realizată de Michelangelo, pe tavanul Capelei Sixtine din Vatican

Adam, creația încă pură a lui Dumnezeu, întinde mâna spre cea mai înaltă energie din Univers, primind scânteia sau fluxul energetic, dătător de viață, dinspre degetul Creatorului

Există multe exemple despre modul în care lumea noastră a fost concepută astfel încât să funcționeze corect. De exemplu:

Copacii absorb dioxid de carbon și eliberează oxigen.

Pământul este plasat în mod unic în sistemul solar, astfel încât să poată susține viața – nu prea aproape de soare pentru că ne-ar arde, nici prea departe de soare pentru că am îngheța.

Argumentul teologic respinge ideea că am fost creați din întâmplare sau că existăm datorită unui Big Bang (teoria științifică conform căreia universul a început cu o explozie uriașă în urmă cu aproximativ 13,7 miliarde de ani).

William Paley (1743-1805), cleric britanic, apologet creștin, filozof și utilitarist este cel mai bine cunoscut pentru expunerea sa din teologia naturală a argumentului teologic pentru existența lui Dumnezeu în lucrarea sa Teologia naturală sau dovezi ale existenței și atributelor divinității (Natural Theology or Evidences of the Existence and Attributes of the Deity), care a folosit analogia ceasornicarului.

Acesta a comparat crearea universului cu găsirea unui ceas. Paley susține că, dacă te plimbi pe o pajiște și găsești un ceas întins pe iarbă și vezi cât de complicat este, ar trebui să presupui că cineva l-a creat.

Privind la ceas, vei vedea toate angrenajele, arcurile și mișcările care funcționează împreună, astfel încât ceasul să poată măsura timpul. Oricine ar găsi acest ceas, nevăzând niciodată un ceas până atunci, ar trebui să tragă concluzia că cineva l-a proiectat astfel încât să-și îndeplinească scopul de a măsura timpul.

Paley a comparat acest lucru cu crerea lumii. El a susținut că, așa cum cineva care ar găsi ceasul ar concluziona, văzând designul său, că a fost conceput de cineva, tot așa cineva care observă universul ar trebui să concluzioneze că există un creator din cauza modului în care a fost creat universul.

[William Paley (iulie 1743 – 25 mai 1805) a fost un cleric englez, apologet creștin, filozof și utilitarist. Este cunoscut pentru expunerea sa din teologia naturală a argumentului teologic pentru existența lui Dumnezeu în lucrarea sa Teologia naturală sau dovezi ale existenței și atributelor divinității (Natural Theology or Evidences of the Existence and Attributes of the Deity), care a folosit analogia ceasornicarului.

Teologia naturală este studiul despre Dumnezeu bazat pe observarea naturii, spre deosebire de teologia „supranaturală” sau revelată, care se bazează pe revelația specială. Pentru că observarea naturii e un demers intelectual, teologia naturală implică filosofia și gândirea umană ca mijloace de a-L cunoaște pe Dumnezeu.]

Omul de știință Isaac Newton (1642-1727) a folosit amprenta degetului mare ca dovadă a existenței lui Dumnezeu, deoarece fiecare persoană are o amprentă individuală și unică. El a susținut că acest lucru ar indica mai degrabă un creator decât o întâmplare.

“În absența oricărei alte dovezi, doar degetul mare m-ar convinge de existența lui Dumnezeu.” – Isaac Newton

Corpul uman este plin de exemple ale modului unic în care suntem. De exemplu, construcția ochiului ne permite să alegem multe culori și forme. Toate acestea, se poate pretinde că indică un creator.

Cu toate acestea, există o mulțime de lucruri care nu funcționează bine în lume și te fac să crezi că nu există un creator. De exemplu, scoarța terestră este formată din plăci care nu se potrivesc perfect între ele, iar acestea uneori se împing unele în altele și provoacă cutremure și erupții vulcanice.

Filosoful David Hume (1711-1776) a criticat ideea unui Dumnezeu creator. El a declarat că lumea a fost:

“… doar prima încercare rudimentară a vreunei zeități infantile, care după aceea a abandonat-o, rușinându-se de lucrarea sa.” – David Hume

Punctele forte ale argumentului creaționist:

  • Argumentul teologic se bazează doar pe probabilități. Prin urmare, poate continua să se dezvolte pe măsură ce apar noi descoperiri în știință.
  • Argumentul se potrivește bine cu poveștile biblice ale creației, indiferent dacă acestea sunt înțelese literal sau simbolic.
  • Unele dezvoltări ale argumentului – de exemplu principiul antropic – oferă modalități pentru ca ideile despre evoluție și credința în existența lui Dumnezeu să lucreze împreună.

Punctele slabe ale argumentului creaționist:

  • Complexitatea nu înseamnă neapărat existența unui creator.
  • Chiar dacă acceptăm că lumea a fost concepută, nu se poate presupune că proiectantul ei este Dumnezeu. Și dacă ar fi concepută de Dumnezeu, atunci existența răului și a suferinței în lume ar sugera că o astfel de credință că Dumnezeu este în întregime bun este falsă.
  • Teoria evoluției, prezentată de Charles Darwin, arată o modalitate de înțelegere a modului în care speciile se dezvoltă fără referire la un zeu creator.

***

Teism – credință în Dumnezeu înțeles ca unic, de altă esență decât lumea pe care a creat-o, ca ființă vie, dotată cu voință, ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei prin prezența și acțiunea sa creatoare.

Principiul antropic este un principiu epistemologic conform căruia observațiile asupra Universului trebuie să fie compatibile cu prezența unui observator care să fie o entitate biologică înzestrată cu conștiință. În fizică și în cosmologie, principiul antropic (din greacă anthropos – om) este un argument filosofic care afirmă că observațiile din Universul fizic trebuie să fie compatibile cu viața conștientă care le observă.

Principiul scoate în evidență reglarea incredibil de fină a universului, care ar exclude hazardul materialist și ar implica aportul unei forțe energetice hiperinteligente.

Susținătorii argumentului motivează că astfel se explică de ce universul are exact vârsta și constantele fizice fundamentale care fac posibilă apariția și găzduirea vieții conștiente.

Principiul a fost formulat în 1961 de către astronomul Robert Dicke (1916-1997), care s-a bazat pe unele lucrări ale fizicianului englez Paul Dirac:

“Universul are proprietățile pe care le are și pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăți, omul nu ar fi existat.”

Existența lui Dumnezeu – Teoria Bing Bang

Știința l-a descoperit pe Dumnezeu?

© CCC

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.