Frank McCourt

Frank McCourt, pe numele original Francis McCourt, 19 aug. 1930 – 19 iul. 2009, născut în Brooklyn, New York, SUA, profesor și scriitor americano-irlandez, probabil cel mai bine cunoscut pentru memoriile Angela’s Ashes (Cenușa Angelei, 1996), pentru care a câștigat Premiul Pulitzer. A trăit 79 de ani.

Frank era primul copil al imigranților irlandezi Malachy și Angela McCourt. Marea Depresiune și alcoolismul tatălui său au menținut familia săracă. Când era încă tânăr, Frank și-a pierdut o soră. În urma acestei tragedii și împinși de criză (era în mijlocul Marii Depresiuni), când Frank avea patru ani, familia McCourt a părăsit New York-ul pentru a se alătura rudelor din Limerick, Irlanda, în 1934. Cu toate acestea, situația familiei nu s-a îmbunătățit.

McCourt avea doar 12 ani când tatăl său, alcoolic, și-a părăsit familia, aparent ca să lucreze într-o fabrică de muniții în timpul războiului, dar familia nu a primit niciodată banii pe care promisese să îi trimită. Titlul Cenușa Angelei se referă la amintirea lui McCourt despre mama lui care se uita, îngândurată din cauza problemelor financiare, la cenușa din șemineul stins.

La vârsta de 10 ani, aproape că a murit de febră tifoidă. În timpul celor 14 săptămâni petrecute în spital, a citit febril, izolat în patul său.

La vârsta de 13 ani, McCourt a abandonat școala. După ce a părăsit școala, Frank McCourt a alternat între săvârșirea de acte antisociale și slujbe ocazionale pentru a se întreține pe sine, pe mama sa, precum și pe cei trei frați ai săi supraviețuitori, Malachy, Michael și Alphonsus. Trebuia să facă față problemelor pe care le putea întâmpina precum ploaia sau frigul, iar lipsa banilor era cea mai mare grija a sa.

Cu banii economisiți din expedierea telegramelor, s-a întors la New York în 1949, la vârsta de 19 ani. S-a mutat în Manhattan, a urmat cursuri la seral și a avut diverse slujbe. A lucrat la docuri ca încărcător și a servit mai târziu în războiul coreean. După serviciul militar, la întoarcerea din Războiul din Coreea și datorită granturilor acordate pentru GI Bill (numele dat soldaților din armata Statelor Unite), a reușit să intre la Universitatea din New York. Aici a studiat engleza în cadrul proiectului G.I. Bill of Rights (Proiect de lege a drepturilor).

După ce a obținut diploma de master la Universitatea Brooklyn în 1958, a predat limba engleză la școala publică timp de 27 de ani, mai întâi în școlile profesionale și apoi la liceele McKee și Stuyvesant din New York City (din 1972 până în 1988), unde a devenit membru al Federației Americane a Profesorilor.

După ce s-a retras din învățământ, în 1988, McCourt s-a concentrat pe scrierea memoriilor sale.

În 1996, a primit Premiul Național al Criticilor de Carte, apoi Premiul Pulitzer în anul următor, pentru povestirea autobiografică Cenușa Angelei (Angela’s Ashes), care relatează copilăria sa de irlandez catolic și sărac în Limerick, între un tată alcoolic, care și-a abandonat familia, și o mamă constrânsă să cerșească pentru a-și hrăni familia. Cartea a avut succes critic și comercial și pe lângă premii, în 1999 a fost adaptată într-un film bine primit.

“Când îmi revăd copilăria, scria el, simplul fapt că am supraviețuit mă uimește. A fost, desigur, o copilărie mizerabilă: rareori merită să te oprești pentru o copilărie fericită. Mai rău decât copilăria obișnuită este o copilărie mizerabilă în Irlanda. Și mai rea încă este copilăria mizerabilă în Irlanda catolică.”

Deși povestirea sa va fi acuzată de patetism, mai ales în Irlanda, a devenit un best-seller și a fost adaptată pentru marele ecran de regizorul Alan Parker.

McCourt a mai scris ‘Tis: a memoir (1999), care continuă narațiunea vieții sale, reluând-o de la sfârșitul cărții Angela’s Ashes și concentrându-se asupra vieții sale după ce s-a întors la New York.

McCourt este, de asemenea, autorul cărții Cum este America (How is America?), 2000, care continuă povestea vieții sale, reluând sfârșitul cărții anterioare și concentrându-se asupra vieții sale de nou imigrant în Statele Unite. În această carte povestește cu umor ascensiunea lui socială în Statele Unite.

Scriitor tardiv, a lucrat în diferite meserii ocazionale înainte de a deveni profesor, iar sistemul școlar american l-a inspirat să scrie o poveste în 2005, Teacher Man care detaliază experiențele sale de predare. Penultimul său titlu, Omul profesor (Teacher Man), prezintă sistemul școlar american și povestește despre provocările sale ca profesor tânăr și fără experiență, care trebuia să transmită cunoștințele lui elevilor săi. De fapt, opera lui se referă adesea la programele oferite în licee. În 2002 i s-a acordat o diplomă onorifică la Universitatea Western Ontario.

Fratele său, Malachy McCourt, fost animator de radio, este, de asemenea, scriitor autobiografic. În anii 1980 au scris împreună și au interpretat un spectacol de revistă de cabaret, autobiografică, A Couple of Blaguards. O mare figură în comunitatea irlandeză din New York, McCourt a cântat pe scenă cu fratele său A Couple of Blaguards, o piesă pe două voci care vorbește despre viețile și experiențele lor, dedicată tinereții lor irlandeze.

Frank McCourt a fost membru al National Arts Club. Și-a petrecut sfârșitul vieții între New York și Connecticut împreună cu soția sa Ellen. A avut o fiică, Maggie, dintr-o primă căsătorie, și o nepoată pe nume Chiara.

Opere principale:

Cenușa Angelei: o copilărie irlandeză (Angela’s Ashes: An Irish Childhood), 1996; Aceasta este: o autobiografie (‘Tis: a memoir), 1999; Cum este America? (How is America?), 2000; Profesorul: un tânăr profesor din New York (Teacher Man), 2008.