Franz Kafka

Franz Kafka, 3 iul. 1883 – 3 iun. 1924, scriitor boemian (ceh), de limbă germană și religie iudaică. A trăit 41 de ani.

Figură majoră a literaturii secolului XX, Franz Kafka este unul dintre cei mai studiați autori din lume. Bulversat de Primul Război Mondial, tânărul Kafka a studiat dreptul înainte de a fi angajat de o companie de asigurări. Această experiență a birocrației a inspirat în parte opera sa, în special cele două romane majore ale sale: Procesul și Castelul. Kafka a dezvoltat în acestea, cu neliniște și ironie, un univers labirintic și absurd, o lume pe care limbajul cotidian o va califica mai târziu drept „kafkiană”.

Influențele sale se bazează pe o triplă afiliere culturală: cehă, germană și evreiască, de religia iudaică devenind pasionat spre sfârșitul vieții. Bazată pe temele vinovăției, pierderii identității și transformării corpului (Metamorfoza), opera lui Franz Kafka nu încetează să fascineze psihanaliștii.

Părinții lui Kafka erau evrei stabiliți în Praga, pe atunci capitala provinciei Boemia, care făcea parte din Imperiul austro-ungar. Profund marcat de o relație conflictuală cu tatăl său, pe care îl descrie drept dominant și pretențios, în Scrisori tatălui, în 1919, Kafka duce o existență chinuită în care eșecurile se succed. Adus de trei ori în situația de a rupe logodna cu iubita sa, întreține o corespondență foarte bogată cu marea sa dragoste, Milena Jesenka, care dovedește o pasiune intensă, dar distructivă. Știind că este bolnav de tuberculoză, în 1917, Franz Kafka a scris din necesitate, cu un acut sentiment de urgență, lăsând în urmă o lucrare neterminată, dar monumentală.

Cele mai cunoscute romane ale sale sunt Procesul și Castelul, iar dintre nuvele, Colonia penitenciară și Metamorfoza. Opera sa este caracterizată printr-o atmosferă de coșmar, sinistră, în care birocrația și societatea impersonală domină din ce în ce mai mult individul. Hendrik Marsman descrie această atmosferă de „o obiectivitate extrem de ciudată…”

Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, caracteristică expresionismului și suprarealismului. Narațiunea evoluează de multe ori labirintic și fragmentar, iar temele abordate sunt alienarea, brutalitatea fizică și psihologică, cosmicul conflictul oedipal și biblic dintre tată și fiu, complexitatea absurdă a birocrației și imposibilitatea omului de a înțelege sensul propriei existențe.

Scrierile sale, în care fuzionează elemente ale realismului și fantasticului, prezintă de obicei protagoniști izolați care se confruntă cu situații neplăcute, bizare sau suprarealiste și puteri socio-birocratice de neînțeles și a fost interpretată ca explorând tema alienării, anxietatea existențială, vinovăția și absurdul.

Opera lui Kafka este văzută ca un simbol al omului dezrădăcinat al timpurilor moderne. Unii cred, însă, că este doar o încercare, într-o aparentă luptă cu „forțele superioare”, de a reda inițiativa individului, care face propriile sale alegeri și este responsabil pentru ele.

Criticii au încercat să plaseze opera lui Kafka în diverse tendințe literare, precum modernismul și realismul magic. Lipsa de speranță și absurdul care se regăsesc în toată opera sa, sunt trăsături tipice care vor fi preluate ulterior de existențialism, precum și tema responsabilității individuale. Unii critici consideră că găsesc o influență a marxismului în opera sa, în special în pozițiile sale critice în ceea ce privește birocrația. Alții, precum filozoful marxist Michael Löwy, văd această poziție anti-birocratică ca o influență anarhistă. În mod similar, se face apel și la iudaism și la influența lui Freud. Thomas Mann și Max Brod au văzut în opera lui Kafka o căutare metafizică a lui Dumnezeu.

Opere principale:

Romane: Pregătiri pentru o nuntă la țară, 1907–1908; America, 1911–1914; Procesul, 1914–1915; Castelul, 1922;

Nuvele: Metamorfoza, 1912;

Povestiri: Descrierea unei lupte, 1904–1905; Verdictul, 22-23 sept. 1912; Colonia penitenciară, oct. 1914; Un învățător de țară sau Cârtița uriașă, 1914–1915; Grijile unui tată de familie, 1914–1917; Blumfeld, un burlac mai bătrâior, 1915; Un doctor de țară, 1917; Vânătorul Gracchus, 1917; Marele zid chinezesc, 1917; O dare de seamă către o Academie, 1917; Șacalii și arabii, 1917; Refuzul, 1920; Prima durere, 1921–1922; Un artist al foamei, 1922; Investigațiile unui câine, 1922; O femeie mică, 1923; Vizuina, 1923–1924; Josephine cântăreața, sau poporul șoarecilor, 1924;

Teatru: Paznicul criptei, 1916–1917;

Memorialistică:  Jurnalul (caietele in-cvarto), 1910–1923; Caietele albastre in-octavo, 1917–1919;

Corespondență:  Scrisori către familie, prieteni, editori, 1900–1924; Scrisori către Ottla, 1909–1924; Scrisori către Felice, 1912–1917; Scrisoare către tata, nov. 1919; Scrisori către Milena, 1920–1923;