Gabriela Mistral

Gabriela Mistral, pseudonimul Lucilei Godoy Alcayaga, 7 apr. 1889 – 10 ian. 1957, născută la Vicuña, Chile, poetă chiliană, care în 1945 a devenit prima latino-americană care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură. A trăit 58 de ani.

De origine spaniolă, bască și indiană, Mistral a crescut într-un sat din nordul statului Chile și a devenit învățătoare la vârsta de 15 ani, ajungând mai târziu la gradul de profesor de facultate. De-a lungul vieții, a îmbinat scrisul cu o carieră de educatoare, ministru al culturii și diplomat. Misiunile ei diplomatice au inclus posturi la Madrid, Lisabona, Genova și Nisa.

Reputația sa de poetă a fost consacrată în 1914, când a câștigat un premiu chilian pentru trei „Sonetos de la muerte” („Sonetele morții”). Au fost semnate cu numele cu care era cunoscută de atunci, pe care l-a inventat din numele a doi dintre autorii ei preferați, poetul italian Gabriele D’Annunzio și scriitorul francez Frédéric Mistral.

O colecție a lucrărilor ei timpurii, Desolación (1922; „Dezolare”), include poemul „Dolor” (Durere), care detaliază consecințele unei aventuri amoroase care s-a încheiat prin sinuciderea iubitului ei. Din cauza acestei tragedii, Mistral nu s-a căsătorit niciodată, și o tendință melancolică a tandreței materne zădărnicite i-a străbătut opera.

Ternura (1924, extinsă în 1945; „Duioșie”), Tala (1938; „Așchie”) și Lagar (1954; „Cramă”) dovedesc un interes mai larg pentru umanitate, dar dragostea pentru copii și pentru cei uciși au rămas principalele ei teme.

În 1945 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, fiind prima femeie din America Latina căreia i s-a decernat aceasta distincție. În memoria ei, a fost creat Premiul “Gabriela Mistral”, în anul 1979.

Versul extraordinar de pasional al lui Mistral, care este adesea colorat de figuri și cuvinte în mod deosebit ale ei, este marcat de căldura sentimentelor și puterea emoțională.

Este considerată una dintre cele mai importante figuri din poezia chiliană și latino-americană de la începutul secolului al XX-lea, iar influența ei s-a dovedit extinsă. Atât ca educatoare, cât și ca poetă, Mistral a făcut poezia accesibilă tuturor claselor societății și, în acest fel, a contribuit direct și indirect la mare parte din marea poezie care a apărut în Chile și în alte țări hispanice în ultimele câteva decenii.

Selecții din poezia ei au fost traduse în engleză de scriitorul american Langston Hughes (1957; reeditat în 1972), de secretara și însoțitoarea lui Mistral, Doris Dana (1957; reeditata 1971), de scriitoarea americană Ursula K. Le Guin (2003) și de Paul Burns și Salvador Ortiz-Carboneres (2005).

Opere principale:

Sonetele morții (Sonetos de la muerte), 1914; Dezolare, inclusiv „Decalogul artistului”, (Desolación,”Decalogo del artista”), 1922; Lecturi pentru femei (Lecturas para Mujeres), 1923; Duioșie: cântece pentru copii (Ternura: canciones de niños), 1924; Nori albi și scurtă descriere a statului Chile (Nubes Blancas y Breve Descripción de Chile), 1934; Limba lui Martí (La lengua de Martí), 1934; Mesaj către Pablo Neruda (Recado sobre Pablo Neruda), 1936; Așchie (Tala), 1938; Antologie: Selecția Gabrielei Mistral (Antología: Selección de Gabriela Mistral), 1941; Sonetele morții și alte poezii elegiace (Los sonetos de la muerte y otros poemas elegíacos), 1952; Cramă (Lagar), 1954; Poezii complete, (Poesías completas), 1958; Poemul statuluilui Chile (Poema de Chile), 1967; Lagar II (Cramă II), 1992.