Gabriele D’Annunzio

Gabriele D’Annunzio, 12 mar. 1863 – 1 mar. 1938, poet, romancier, dramaturg, povestitor, orator, jurnalist, soldat și erou militar în timpul Primului Război Mondial și lider politic, scriitorul principal a Italiei de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. A trăit 75 de ani.

A ocupat un loc proeminent în literatura italiană între 1889 și 1910 și mai târziu în viața politică din 1914 până în 1924. A fost adesea menționat sub epitetele Il Vate (Poetul) sau Il Profeta (Profetul).

D’Annunzio a fost asociat cu mișcarea decadentă în operele sale literare care au interacționat îndeaproape cu simbolismul francez și estetismul britanic. Astfel de lucrări au reprezentat o replică împotriva naturalismului romanticilor anteriori și au fost atât senzoriale, cât și mistice. A fost influențat de Friedrich Nietzsche, care va avea audiență în contribuțiile sale literare și politice ulterioare.

Prinț de Monte Nevoso, Gabriele D’Annunzio era fiul unui bogat moșier din Pescara. Având de timpuriu înclinații spre literatură, a publicat prima sa colecție de poezii, “Primo vere”, la vârsta de 16 ani.

În anii universitari de la Roma a început să scrie primele sale nuvele adunate în colecția “San Pantaleone” în 1886.

Și-a început cariera ca jurnalist, apoi s-a îndreptat către poezie și ficțiune. Publicarea romanelor Plăcerea, Il Piacere, în 1889 și Intrusul, L’Innocente, în 1891 l-a făcut să devină un tânăr minune al literaturii.

În 1887, a fost ales pentru trei ani în Camera Deputaților și a scris majoritatea romanelor sale în anii care au urmat. A publicat Fecioarele stâncilor în 1899, Focul sau Flacăra vieții, Le Feu în 1900 sau Fiica lui Iorio, La Fille de Jorio în 1904.

Îndatorat din cauza cheltuielilor excesive, a plecat în Franța în 1910 unde a scris, în franceză, Martiriul Sfântului Sebastian, Le Martyre de Saint-Sébastien și Pisanello.

Apoi s-a întors în Italia și a militat pentru intrarea în război alături de Aliați. Înrolându-se voluntar în serviciul forțelor aeriene, și-a pierdut un ochi în timpul războiului, dar a devenit un adevărat erou. Din ce în ce mai naționalist, a preluat portul Fiume pe care Liga Națiunilor îl rezervase Iugoslaviei. Gabriele D’Annunzio, poet cu aspirații politice patriotice, a condus Fiume timp de doi ani înainte de a pierde conducerea orașului, în 1921, dată care a însemnat alunecarea sa treptată în uitare. Geniu literar, erou militar, Gabriele D’Annunzio s-a angajat, de asemenea, într-o adevărată epopee politică plină de poezie.

În romanul Plăcerea, a creat primul dintre numeroșii săi eroi gen Superman (Supraom), de factură nietzscheeană, Triumful morții este cel mai cunoscut roman al său, Alcyone, 1904, este cea mai poetică lucrare a sa, iar Fiica lui Jorio este o piesă de teatru impresionantă.

În timpul Primului Război Mondial, percepția lui D’Annunzio în Italia s-a transformat dintr-o figură literară într-un erou național de război. A fost asociat cu trupele de elită ale armatei italiene, Trupele de furtună Arditi și a participat la acțiuni precum Zborul deasupra Vienei. Ca parte a unei reacții naționaliste italiene împotriva Conferinței de Pace de la Paris, a înființat regența italiană de scurtă durată Carnaro în Fiume cu el însuși ca Duce. Constituția a făcut „muzica” principiul fundamental al statului și avea o natură corporatistă. Deși D’Annunzio nu s-a declarat niciodată fascist, a fost descris ca precursor al fascismului italian, deoarece ideile și estetica aestuia l-au influențat, precum și stilul lui Benito Mussolini.

Operele sale sunt marcate de egocentrism, de un stil fluent și melodios, în care pune un accent deosebit pe senzualitate.

Vasta sa operă cuprinde 17 volume de poeme și poezii, 8 romane, 6 volume de nuvele, 10 drame, 3 volume memorialistice etc.

Opere principale:

poezie: Cântec nou, 1882; Elegii romane, 1892; Laudă cerului, mării, pământului și eroilor, 1899; Ciclul Laude, 1903-1912, capodopera sa; Alcyone, 1904;

romane: Trilogia Trandafirul (Plăcerea,1889; Inocentul, 1892; Triumful morții, 1894); Fecioarele stâncilor, 1896; Focul, 1900;

volume de nuvele: Pământ virgin, 1883; Cartea fecioarelor, 1884; San Pantaleone;

teatru: Cetatea moartă, 1898; Gioconda, 1898; Francesca de Rimini, 1902; Fiica lui Jorio, 1904;

memorialistică: Colegul fără gene, 1928.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.