Gaudeamus igitur – originea imnului studențesc

Gaudeamus igitur (latină: Bucură-te, așadar), numit și mai simplu, Gaudeamus, este un popular cântec academic în mai multe țări europene, fiind cântat sau recitat mai ales la ceremoniile universitare de absolvire.

Deși originile textului Gaudeamus igitur sunt foarte vechi și există numeroase versiuni, muzica acestui cântec studențesc datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea și este construită după tipul sarabandei (melodie pe care se execută sarabanda, un vechi dans popular spaniol de origine orientală, cu caracter solemn, mișcare lentă și ritm în trei timpi, devenit în sec. XVII dans de curte în Franța și din sec. XVIII introdus în balete și suite instrumentale). Cu toate acestea, nimeni nu știe exact originea sau numele compozitorului.

Se presupune că muzica se datorează lui Johann Christian Günther (sau Grünthaus) (1717) și a fost rescrisă în 1781 de Christian Wilhelm Kindleben, teolog evanghelic german.

În Cartea muzicii celebre mondiale, The Book of World Famous Music, 1971, James J. Fuld scrie:

“„Gaudeamus Igitur” este considerat cel mai vechi cântec studențesc și întruchiparea vieții libere și ușoare a studentului.”

Originea sa, presupusă a fi din secolul al XIII-lea, pare să aibă ca bază unică un manuscris latin datat din 1287 la Biblioteca Națională din Paris, pe care nici Erk-Böhme și, desigur, nici ceilalți nu l-au analizat.

Deutscher Liederhort (Tezaurul cântecelor germane) este o mare colecție de versiuni de cântece populare (Volkslieder) germane, considerată o sursă de autoritate. Este adesea prescurtată ca „Erk-Böhme” după editorii săi Ludwig Erk și Franz Magnus Böhme.

Prin urmare, cântecul datează de la începutul secolului al XVIII-lea și este inspirat dintr-un manuscris în limba latină din 1287. Face parte din tradiția carpe diem (“trăiește clipa”), elogiind bucuria vieții. Este cunoscut și sub numele de De brevitate vitæ (latină: Scurtimea vieții), având ca temă viața și durata ei, fiind considerat astăzi în multe țări drept imnul internațional al studenților. Este cântecul oficial al multor școli, colegii, universități sau societăți academice.

În general, este cântat în versiunea sa latină. În trecut, în multe țări, studenții știau latina și o foloseau pentru a comunica între ei. Imnul Gaudeamus igitur este un supraviețuitor a acestei universalități lingvistice.

Gaudeamus igitur este o lucrare anonimă. Stilul său muzical, versurile sale cântate în latină, evocă mai mult un imn religios și solemn decât un cântec studențesc. Originea exactă nu poate fi cunoscută, deoarece autorii, care nu erau conștienți de proprietatea intelectuală la momentul scrierii sale, nu își revendicau lucrările.

Se presupune că a fost compus în secolul al XIII-lea, pe baza unui manuscris latin scris în 1287, de un episcop din Bologna pe nume Strada, la care se face referire în Biblioteca Națională a Franței. Acest text conține versuri aproape identice cu ultimele versuri ale cântecului, dar fără apariția cuvintelor Gaudeamus igitur. Manuscrisul dezvăluie o melodie diferită de versiunea cântată în zilele noastre. Se presupune că în 1717, Johann Christian Grünthaus a compus muzica.

Într-o colecție manuscrisă de cântece studențești aflată la  Biblioteca vest-germană din Marburg, scrisă între 1723 și 1750, se găsește a doua cea mai veche versiune latină cunoscută a imnului. Aceasta încă diferă considerabil de piesa actuală.

Prima apariție cunoscută a lui Gaudeamus igitur, în versiunea sa modernă, se datorează teologului creștin evanghelic Wilhelm Kindleben (1748 – 1785). În colecția sa Studentenlieder (Cântece studențești), publicată în Halle în 1781, acesta prezintă cântecul, împreună cu o traducere germană, mărturisind că a modificat semnificativ textul latin original.

În 1782, melodia cântecului Gaudeamus igitur pare foarte cunoscută în universitățile germane. În Akademisches Liederbuch (Cartea cântecelor academice) de August Niemann (inginer forestier și economist politic german, cunoscut drept compozitor și colecționar de cântece studențești), trei poezii sunt indicate pentru a fi cântate pe această melodie.

Prima versiune tipărită cunoscută a melodiei actuale poate fi găsită în colecția Lieder für Freude der geselligen Freunden (Cântece de bucurie între prietenii reuniți) publicată la Leipzig în 1788.

În 1866, Henri Gaidoz, profesor de geografie și etnologie, celtist și folclorist francez, scria de la Berlin: “Gaudeamus igitur este, după cum știm, cântecul prin excelență al studentului german: nu există solemnitate în care să nu se cânte în cor, cortegii cu torțe, banchete, aniversări glorioase ale Universității etc.”

În prezent, Gaudeamus igitur, cunoscut și cântat în multe țări, este, împreună cu Di canti di gioia, imnul studenților italieni, unul dintre cele două imnuri ale Goliardiei (tip de asociație studențească universitară italiană, modelată după frățiile din Statele Unite și Canada, sau Studentenverbindung de limbă germană).

Cine a fost Christian Wilhelm Kindleben, considerat autorul versiunii moderne

Christian Wilhelm Kindleben (sau Kindlebn), având pseudonimele Michael Brephobius, Florido, 4 oct. 1748 la Berlin – 1785 la Jena sau Dresda, a fost teolog, scriitor și publicist german.

Provenind dintr-un mediu foarte modest, Kindleben a studiat teologia protestantă la Universitatea Friedrichs din Halle, începând din 1767, cu ajutorul unor binefăcători care i-au recunoscut talentul. Cu sprijinul profesorului său, Johann Georg Jacobi, a încercat să scrie și poezie.

După efectuarea studiilor, a lucrat ca predicator în mediul rural, în Kladow, Gatow și Glienicke, dar în 1776  a trebuit să renunțe la această activitate datorită stilului său de viață extravagant.

Kindleben a lucrat și ca profesor. În plus, a fost activ și ca scriitor și editor. În 1778 a lucrat pentru scurt timp ca asistent al lui Johann Bernhard Basedow la Philanthropinum Dessau. Philanthropinum (din greacă: philos = prieten și anthropos = om) era o școală reformistă și progresistă în Dessau, Germania, care a funcționat din 1774 până în 1793. Se baza pe principiile filantropinismului, o mișcare educațională dezvoltată în zona germanofonă în timpul epocii Iluminismului

[Filantropinismul sau filantropismul a fost o mișcare pedagogică din sec. XVIII care, urmând teoriile lui J. J. Rousseau, voia să realizeze o educație firească și umană a copiilor.]

A eșuat la doctoratul susținut la Frankfurt an der Oder. După ce Kindleben și-a luat doctoratul în 1779 la Universitatea din Wittenberg ca „Doctor în Înțelepciunea Mondială și Magister în Arte Libere”, a vrut să se stabilească ca lector la Universitatea din Halle.

Demis mai înainte din mai multe funcții din cauza modului său de viață, a fost expulzat din Halle în 1781. În ultimii ani ai vieții sale și-a câștigat existența ca scriitor la Berlin, Leipzig și Dresda.

Astăzi, Kindleben este cunoscut mai ales ca autor al lucrării Studenten-Lexicon, Lexicon studențesc, una dintre cele mai importante mărturii ale limbii (lexicului) și culturii studențești din secolul al XVIII-lea. Multe dintre expresiile documentate de Kindleben fac acum parte din limba germană de zi cu zi. Cea mai importantă lucrare a sa din 1781 a fost prima colecție tipărită din lume de cântece studențești, pe care a adunat-o din tradiția orală, parțial revizuită și pregătită pentru tipar.

Deoarece cultura studențească nu era considerată deosebit de acceptabilă din punct de vedere social la acea vreme, aceste două lucrări publicate în Halle au fost confiscate de către prorectorul universității de acolo și, prin urmare, a fost expulzat.

În cântecele sale studențești a publicat și prima versiune a lui Gaudeamus igitur, cea mai faimoasă și cea mai importantă melodie studențească din lume, care este documentată tipărit și este folosită și astăzi. El este considerat autorul, deoarece a editat tradiția orală cu mare atenție. S-a stins din viață la vârsta de 37 de ani.

Versiunea modernă

Gaudeamus igitur
Iuvenes dum sumus.
Post iucundam iuventutem
Post molestam senectutem
Nos habebit humus.

Să ne bucurăm, așadar,
Cât încă suntem tineri
Fiindcă dup-o tinerețe agitată,
Și-o bătrânețe-ngreunată,
țărâna ne va avea pe toți.

Ubi sunt qui ante nos
In mundo fuere?
Vadite ad superos
Transite in inferos
Hos si vis videre.

Unde-s, oare
Cei ce-au trăit înainte-ne?
Poți s-ajungi până-n Ceruri
Sau să pășești prin Iad
De dorești să-i revezi.

Vita nostra brevis est
Brevi finietur.
Venit mors velociter
Rapit nos atrociter
Nemini parcetur.

Viața ne este scurtă
Va fi terminată prea curând,
Moartea vine fulgerător
Atroce ne agață-n ghearele-i.
Nimeni nu-i cruțat de-aceasta.

Vivat academia!
Vivant professores!
Vivat membrum quodlibet;
Vivant membra quaelibet;
Semper sint in flore.

Trăiască Școala!
Trăiască profesorii!
Trăiască fiecare-ntrebător!
Trăiascã fiecare-ntrebătoare!
Fie ca ei să-nflorească de-a pururi!

Vivant omnes virgines
Faciles, formosae.
Vivant et mulieres
Tenerae, amabiles,
Bonae, laboriosae.

Trăiască toate fecioarele
Binevoitoare și curate la suflet!
Trăiască, de-asemeni,
Femeile tandre, iubitoare
și pline de hărnicie!

Vivat et respublica
et qui illam regit.
Vivat nostra civitas,
Maecenatum caritas
Quae nos hic protegit.

Trăiască patria
Și cei ce-o conduc!
Trăiască-ne orașul
și binefăcătorii acestuia
Care, prin caritatea lor, ne oferă siguranță!

Pereat tristitia,
Pereant osores.
Pereat diabolus,
Quivis antiburschius
Atque irrisores.

Fie ca tristețea să piară!
Fie ca urâtorii să piară!
Fie ca Diavolul să piară!
Fie ca oricine-i împotriva școlii noastre,
Oricine-ar râde de-aceasta, să piară!

Video: Gaudeamus igitur

 

GAUDEAMUS IGITUR
(varianta C.W. Kindleben, 1781)

Gaudeamus igitur
Iuvenes dum sumus.
Post iucundam iuventutem
Post molestam senectutem
Nos habebit humus.

Să ne bucurăm, deci,
Cât timp suntem tineri.
După draga tinereţe,
După trista bătrâneţe,
Ne va avea pământul.

Ubi sunt qui ante nos
In mundo fuere?
Vadite ad superos
Transite in inferos
Quos si vis videre.

Unde-s cei ce-nainte-ne
Pe lume au fost?
Duceţi-vă-n ceruri,
Mergeţi în Infern,
De vreți a-i vedea.

Vita nostra brevis est
Brevi finietur.
Venit mors velociter
Rapit nos atrociter
Nemini parcetur.

Viaţa noastră scurtă e,
Se va sfârşi iute –
Vine moartea repede,
Ne răpeşte, crudă –
N-o va păstra nimeni.

Vivat academia!
Vivant professores!
Vivat membrum quodlibet;
Vivant membra quaelibet;
Semper sint in flore.

Şcoala să trăiască!
Trăiască magiştrii!
Să trăiască-orice membru,
Să trăiască-orice membri,
Mereu fie-n floare!

Vivant omnes virgines
Faciles, formosae.
Vivant et mulieres
Tenerae, amabiles,
Bonae, laboriosae.

Toate fetele trăiască,
Vesele, frumoase.
Trăiască femeile,
Gingaşe, drăguţe,
Bune, muncitoare.

Vivat et res publica
et qui illam regit.
Vivat nostra civitas,
Maecenatum caritas
Qui nos hic protegit.

Trăiască şi statul
Şi cine-l conduce.
Urbea noastră să trăiască,
Mila mecenaţilor,
Ce-aici ne-ocroteşte.

Pereat tristitia,
Pereant osores.
Pereat diabolus,
Quivis antiburschius
Atque irrisores.

Să piară tristeţea,
Să piară duşmanii,
Diavolul să piară,
Cine-i antitineri
Şi zeflemitorii.

© CCC

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.