Generația digitală sau generația mutantă: Degețica

Degețica, generația mutantă

Filozoful și istoricul științei, Michel Serres reclamă indulgență față de tineri, forțati să reinventeze totul într-o societate bulversata de noile tehnologii.

Michel Serres, absolvent al Academiei Navale și al Școlii Normale Superioare, a vizitat lumea înainte de a o explica generațiilor de studenți. Istoric al științei și licentiat in filosofie, fostul companion al lui Michel Foucault, cu ajutorul căruia a creat Centrul Experimental al Universității Vincennes, în 1968, l-a însoțit pe René Girard în Statele Unite, unde încă predă  la cei peste 80 de ani ai săi. Acest profesor aventuros, un academician care nu este la fel ca ceilalți, examinează transformările lumii și ale oamenilor cu ochii săi albaștri și binevoitori.

Subiectul său favorit este generația tânără, care crește într-o lume bulversantă, supusă unor schimbări comparabile cu cele de la sfârșitul Antichității. Planeta se schimbă, se schimbă și ei, au totul de reinventat. “Să fim indulgenți cu ei, aceștia sunt generația mutantă”, imploră Michel Serres, altfel  sever cu generația sa și cu următoarea, care vor lăsa societățile occidentale în paragină.

Preconizați faptul că s-a născut un “om nou”. Cine este el?

Eu îl botez Tom Degețel, pentru capacitatea sa de a trimite SMS-uri cu degetul. Este elevul, studentul de astăzi, care se confruntă cu un tsunami, într-atât lumea se schimbă în jurul lui. În prezent, ne confruntăm cu o perioadă de schimbări enorme, comparabile cu sfârșitul Imperiului Roman sau al Renașterii. Societățile noastre occidentale au experimentat deja două mari revoluții: tranziția de la comunicarea orală la cea scrisă, apoi de la cea scrisă la cea tipărită. A treia este trecerea de la cea tipărită la noile tehnologii, la fel de importantă.

Fiecare dintre aceste revoluții a fost însoțită de schimbări politice și sociale: în timpul tranziției de la comunicarea orală la cea scrisă, a fost inventată pedagogia, de exemplu. Acestea sunt și perioadele de criză, precum este cea pe care o experimentăm astăzi.  Finanțele, politica, școala, Biserica… Spuneți-mi un domeniu care nu este în criză! Nu există niciunul. Și totul se bazează pe capul Degețicii, deoarece instituțiile, complet depășite, nu o mai urmăresc. Ea trebuie să se adapteze în viteză maximă, mult mai repede decât părinții și bunicii ei. Este o metamorfoză!

Când a început această mutație?

Fresca “Crearea lui Adam”, realizată de Michelangelo, pe tavanul Capelei Sixtine din Vatican

Adam, creația încă pură a lui Dumnezeu, întinde mâna spre cea mai înaltă energie din Univers, primind scânteia sau fluxul energetic, dătător de viață, dinspre degetul Creatorului

Pentru mine, punctul de cotitură se află în anii 1965-1975, odată cu ruptura țărănească, când natura, mama noastră, a devenit fiica noastră. În 1900, 70% din populația franceză lucra terenul, astăzi mai sunt doar 1% care fac acest lucru. Spațiul vital s-a schimbat și odată cu el “existența în lume”, pe care filozofii germani precum Heidegger o considerau imuabilă. Zona rurală, un loc al muncii grele, a devenit un loc de vacanță. Degețica cunoaște doar natura arcadiană (idilică, de simplitate rustică), pentru ea este un domeniu de agrement și turism de care trebuie să se intereseze. Viitorul planetei, mediul, încălzirea globală… totul este răsturnat, amenințat.

Să luăm de exemplu limbajul care dezvăluie întotdeauna cultura: nu cu mult timp în urmă, un candidat la concursul de la Școala Normală a fost interogat despre un text din secolul al XIX-lea care vorbea despre recolte și arat. Dar nefericitul candidat nu cunoștea nimic din acest vocabular! Nu l-am putut sancționa, era un Tom Degețel care cunoștea doar orașul. Dar nu din această cauză era mai rău decât cei din generațiile anterioare. A trebuit să ne întrebăm despre ce cunoștințe și posibilități de a le transmite mai avem.

Aceasta este marea întrebare pentru părinți și profesori: ce să se transmită între generații?

Deja, Tom Degețel și Degețica nu mai vorbesc limba mea. A lor este mai bogată, a constatat Academia Franceză unde, de la Richelieu, dicționarul limbii franceze a fost publicat la aproape fiecare patruzeci de ani. În secolul trecut, diferența dintre două ediții era de 4.000 sau 5.000 de cuvinte. Între cea mai recentă și următoarea, vor fi în jur de 30.000 de cuvinte. În acest ritm, succesorii noștri vor fi în curând la fel de departe de noi, așa cum suntem noi față de vechii francezi!

Acest lucru se aplică tuturor domeniilor. În generația anterioară, un profesor de științe de la Sorbona transmitea aproape 70% din ceea ce învățase pe aceleași bănci cu douăzeci sau treizeci de ani mai înainte. Elevii și profesorii trăiau în aceeași lume. Astăzi, 80% din ceea ce a învățat acest profesor este depășit. Și chiar și pentru restul de 20%, profesorul nu mai este indispensabil, pentru că poți să știi totul fără să ieși din casă! Mi se pare miraculos. Când am un vers latin în cap, tastez câteva cuvinte și apare totul: poemul, Eneida, Cartea a IV-a… Imaginați-vă timpul necesar pentru a găsi toate acestea în cărți! Nu mai pui piciorul în bibliotecă.

Universitatea se confruntă cu o criză teribilă, deoarece cunoașterea, accesibilă peste tot și imediat, nu mai are același statut. Astfel, relațiile dintre elevi și profesori s-au schimbat. Dar personal, asta nu mă îngrijorează. Pentru că am înțeles cu timpul, în patruzeci de ani de predare, că cineva nu transmite ceva, ci pe el însuși. Acesta este singurul sfat pe care pot să-l dau succesorilor mei și chiar părinților: fiți voi înșivă! Dar nu este ușor să fii tu însuți.

Spuneți că instituțiile sunt învechite?

Amintiți-vă de Domenech care a eșuat în mod lamentabil în a antrena echipa Franței pentru Cupa Mondială. Nu trebuie să dați vina pe el. Nu mai există nici un profesor, nici un lider de partid, nici un papă care să știe să facă o echipă! Domenech era înaintea timpului său! Ar fi nevoie de reforme profunde în toate instituțiile, dar problema este că cei care le coordonează trenează încă în tranziție, formați fiind de modele dispărute de mult timp.

Un exemplu: am construit Marea Bibliotecă (Biblioteca François Mitterrand) în momentul în care a fost inventat Internetul!

Templul cărților, Biblioteca Națională a Franței sau Biblioteca François Mitterrand

Aceste turnuri mari, de pe malul stang al Senei, îmi amintesc de observatorul astronomic care a fost construit de maharajahi, în apropiere de Delhi, în timp ce Galileo, exact în același timp, era pe punctul de a construi telescopul. Astăzi, în observatorul indian mai există doar maimuțe. Într-o zi, vor fi doar maimuțe și în Marea Bibliotecă.

În ceea ce privește politica, aceasta este un mare șantier: nu mai există partide, altfel mașini de alegere a președinților, și nici chiar idealuri. În secolul al XIX-lea, au fost inventate 1.000 de sisteme politice, de la cele marxiste la cele utopiste. Și apoi nimic, e ciudat, nu-i așa? Este adevărat că aceste sisteme au provocat 150 de milioane de morți, între comunism, Holocaust și bomba atomică, lucru pe care Degețica  nu-l va cunoaște și cu atât mai bine pentru ea.

Cred cu adevărat că lumea de astăzi, pentru noi, occidentalii, este mai bună. Dar politica, după cum vedem, nu mai oferă nici un răspuns, este închisă din cauza inventarului. Acestea fiind spuse, nici eu, nu am răspunsuri. Dacă aș avea, aș fi un mare filozof.

Singura modalitate de a face față consecințelor tuturor acestor schimbări este suspendarea propriei judecăți. Idealiștii văd un progres, cârcotații, o catastrofă. Pentru mine, acest lucru nu este nici bun, nici rău, nici un progres, nici o catastrofă, este realitatea și trebuie să trăiești cu ea.

Dar noi, adulții, suntem responsabili pentru noua ființă despre care vorbesc și, dacă ar trebui să-l fac, portretul pe care l-aș creiona adulților nu ar fi deloc măgulitor. Degețicii trebuie să îi oferim multă bunătate pentru că intră în epoca individului singur pe lume. Pentru mine, singurătatea este fotografia lumii moderne, cu toate ca este suprapopulată.

Apartenențele culturale nu au câștigat importanță?

Timp de secole ne-am confruntat cu apartenențele, ceea ce a provocat numeroase catastrofe. Fie că eram gasconi sau picarzi, catolici sau evrei, bogați sau săraci, bărbați sau femei. Am aparținut unei parohii, unei patrii, unui sex… În Franța, toate aceste colectivități au explodat, chiar dacă vedem apariția apartenențelor de cartier, de comunități în jurul sportului. Dar nu asta îi face pe oameni.

Sunt un fan al rugby-ului și ador clubul meu din Agen, dar asta rămâne folclor, ocazia de a bea câteva pahare cu prieteni adevărați… În ceea ce privește fundamentaliștii, religioși sau naționaliști, aceștia aparțin dinozaurilor. Degețica are prieteni musulmani, sud-americani, chinezi, pe care îi frecventează în clasă și pe Facebook, acasă, în întreaga lume. Pentru cât timp o vom mai face să cânte «qu’un sang impur abreuve nos sillons»? (ca un sânge impur să curgă peste brazdele noastre?)

Ce le spuneți celor care sunt îngrijorați de faptul că tinerii evoluează în lumea virtuală a noilor tehnologii?

Pe acest plan, Degețica nu are nimic de inventat, virtualul este la fel de vechi pe cât este lumea! Ulysse și Don Quijotte erau virtuali. Doamna Bovary iubea la modul virtual și poate mult mai bine decât majoritatea contemporanilor săi. Noile tehnologii au accelerat virtualul, dar în nici un caz nu l-au creat.

Noutatea reală este accesul universal la persoanele cu Facebook, în locurile cu GPS și Google Earth, la cunoștințe prin intermediul Wikipediei. Vă dați seama că planeta, umanitatea, cultura sunt la îndemâna tuturor, ce progres imens! Trăim într-un spațiu nou… Noua Zeelandă este aici, în iPhone-ul meu! Sunt încă complet uluit!

Ceea ce știm cu siguranță este faptul că noile tehnologii nu activează aceleași regiuni ale creierului precum cărțile. El evoluează, în același fel în care a dezvăluit noi capacități atunci când s-a trecut de la comunicarea orală la cea scrisă. Ce făceau neuronii noștri înainte de inventarea scrisului?

Facultățile cognitive și imaginative nu sunt stabile la om și acest lucru este foarte interesant. În orice caz, acesta este răspunsul meu pentru bătrânii cârcotași care acuză Degețica de faptul că nu are memorie, nici spirit de sinteză. Ei judecă cu facultățile cognitive care le sunt proprii, fără a recunoaște faptul că creierul evoluează fizic.

Spațiul, munca, cunoștințele, cultura s-au schimbat. Dar corpul?

Degețicii nu îi va fi foame, nici sete, nici frig, probabil că niciodată nu se va simți rău, nici nu se va teme de război în latitudinile noastre. Și va trăi o sută de ani. Cum poate ea să semene cu stramosii ei? Generația mea a fost formată pentru suferință. Morala iudeo-creștină, pe care o calificăm în mod greșit drept elegiacă (care are caracterele elegiei, care exprimă tristețe, melancolie, durere), ne-a pregătit pur și simplu pentru a îndura durerea, care era inevitabilă și zilnică. Așa s-a întâmplat de la Epicur și Stoici.

Știți că Ludovic al XIV-lea, care nu era un om de rând, țipa de durere în fiecare zi a vieții lui? El suferea de o fistula anala care a fost operată abia după treizeci de ani. Chirurgul său s-a antrenat pe mai bine de 100 de agricultori înainte de a-i face operația… Astăzi este nevoie doar de un bisturiu și opt zile de antibiotice. Eu sunt ultimul client al dentistului meu care refuză anestezia, iar lui nu-i vine să creadă! A nu mai suferi este o schimbare extraordinară.

Și apoi, suntem mult mai frumoși astăzi. Când eram mic, țăranii erau toți fără dinți la 50 de ani! Corpurile le erau acoperite cu pustule, cicatrici, coșuri, pentru care nu puteau fi invidiați. Colereta, gulerul purtat de nobili, era folosită pentru a ascunde glandele care erupeau din cauza variolei! Degețica este drăguță, iar corpul ei este sănătos. Când i se face o poză, ea spune “cheese”, în timp ce străbunicile ei murmurau “petite pomme d’api” (varietate de măr, de mărime mică, aplatizat și cu una dintre fețe de culoare roșu aprins) pentru a-și ascunde dantura cu probleme.

Toate acestea sunt anecdote revelatoare. Pentru că în numele pudoarei și, prin urmare, al religiei și al moralității, se ascundeau. Toate astea au dispărut. De asemenea, cred că faptul de a fi “ales” când te-ai născut, datorită contracepției, a avortului, este crucial în această nouă stare a corpului. Înainte, se năștea orbește și în durere, ei sunt așteptați și înconjurați cu o mie de atenții. Acest lucru nu produce aceiași adulți.

Noul individ are o viață foarte lungă în fața lui, ceea ce schimbă, de asemenea, modul de înțelegere al existenței…

O viață lungă în fața și în spatele lui. Cel mai cultivat om din lume din generațiile anterioare, l’uomo di cultura, avea 10.000 de ani de cultură, plus un pic de preistorie. Degețica are în spatele ei 15 miliarde de ani și de la Big Bang până la homo sapiens, Marea Poveste nu mai este la fel! Și am intrat în era antropocenului și a hominiscenței, omul devenind actorul major al climei, în marile cicluri ale naturii.

Știți că astăzi comunitatea umană produce la fel de multe deșeuri cât pământul care emite sedimente prin eroziune naturală? E amețitor, nu? Sunt surprins de faptul că filozofii de astăzi, în mod special îngrijorați de afacerile actuale și de politică, nu sunt interesați de această evaluare globală. Cu toate acestea, marea provocare a Occidentului este aceea de a se adapta la lumea pe care a creat-o. Un subiect filosofic frumos.

***

Antropocen: termen referitor la cronologia geologică, propus pentru a caracteriza epoca istoriei Pământului care a început atunci când activitățile umane au avut un impact global semnificativ asupra ecosistemului terestru. Acest termen a fost folosit pentru prima dată de Eugene Stoermer și popularizat la sfârșitul secolului al XX-lea de către meteorologul și chimistul atmosferei Paul Josef Crutzen, care a primit Premiul Nobel în 1995, pentru a desemna o nouă epocă geologică, care considera că ar fi început la sfârșitul secolului al XVIII-lea, odată cu Revoluția Industrială, succedându-i Holocenului. Antropocenul ar fi perioada în care influența omului asupra biosferei a atins un asemenea nivel încât a devenit o “forță geologică” majoră capabilă să marcheze litosfera.

Holocen: epocă geologică care se întinde pe ultimii 10.000 de ani și continuă până în prezent. Face parte din Cuaternar.

Hominiscență: diferit de cuvântul „umanizare“, care caracterizează poziția bipedă, descoperirea focului și a primelor unelte, neologismul „hominiscență“ creat de Michel Serres descrie evoluția omului, așa cum adolescența definește trecerea de la copilărie până la maturitate sau luminiscență, momentul în care un corp obscur devine luminos. După ce a luat în considerare schimbările radicale pe care omenirea le-a experimentat în ultimii cincizeci de ani, autorul analizează noile relații ale omului cu diverse domenii, precum moartea, propriul corp, agricultura sau noile rețele de comunicații. El ne avertizează asupra consecințelor acestor schimbări, în special asupra pericolului creșterii inegalităților dintre țările bogate și cele sărace. Serres concluzionează pozitiv subliniind faptul că omul s-a adaptat în mod constant la medii noi și că toate inovațiile importante (scris, tipărit…) l-au determinat să-și dovedească ingeniozitatea și inteligența.

© CCC

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.