Grazia Deledda

Grazia Deledda, 27 sept. 1871 – 15 aug. 1936, scriitoare italiană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, 1926. A trăit 65 de ani.

Opera sa foarte vastă, încoronată în 1926 de Premiul Nobel pentru Literatură, este inspirată în esență de Sardinia sa natală. După începuturi timpurii și eclectice, și-a afirmat originalitatea în Calea răului, 1896, o evocare a lumii sarde prin frumusețea primitivă a peisajelor sale și sensibilitatea arhaică și chinuită a eroilor săi.

A scris primele povestiri la 17 ani, fiind influențată de verism (realism). În cele 40 de romane ale sale, printre care După divorț, 1902, Elias Portolu, 1903 și Cenușă, 1904, mentalitatea arhaică a Sardiniei natale intră în conflict cu moravurile moderne.

Sardinia bucolică, imemorială și legendară servește drept decor pentru dramele sale și le oferă dimensiunea mitului și fabulei: în Cenușa, 1904, Trestii în vânt, 1913, În umbră, mama, 1920 și Dumnezeul celor vii, 1922, adevăratul protagonist este o soartă inexorabilă și implacabilă care zdrobește eroii.

Romanul de mai târziu, În umbră, mama, 1920, și romanul autobiografic, publicat postum, Cosima, 1937, au fost foarte apreciate.

Grazia Deledda s-a născut în satul Nuoro de pe insula Sardinia, Italia. Avea șase frați și tatăl ei lucra pământul familiei. Prietenii obișnuiau să se adune în bucătăria familiei și să-și împărtășească poveștile, pe care micuța timidă, Grazia, captivată, le memora.

A urmat școala doar patru ani, ceea ce era considerat suficient pentru o fată, dar a primit și lecții private de italiană. Profesorul ei a încurajat-o să-și trimită scrierile la un ziar și, la vârsta de 13 ani, i-a fost publicată prima poveste. Grazia s-a căsătorit în 1900, s-a mutat la Roma și a avut doi fii.

Grazia Deledda a scris o colecție impresionantă de romane, nuvele, articole, piese de teatru și poezii. Primul ei roman, Floarea Sardiniei (Fior de Sardegna), a fost publicat în 1892, iar când a urmat Elias Portolu, în 1903, a primit aprecieri internaționale și a câștigat o largă audiență. Elias Portolu, considerat adesea capodopera sa, reunește principalele sale teme romanești: răzvrătirea neputincioasă împotriva nedreptății sociale, fatalitatea pasiunii și a greșelii, obsesia vinovăției și a ispășirii

Copilăria Graziei Deledda a fost modelată de vechile tradiții cu adânci rădăcini istorice, iar destinele nefericite ale membrilor familiei sale i-au întărit convingerea puternică în existența destinului. Temele precum forțe incontrolabile, dileme morale, pasiune și slăbiciune umană reapar în povestirile ei.

Grazia Deledda a continuat să scrie mult și după ce a primit Premiul Nobel. Casa Poetului (La casa del poeta), 1930 și Soare de vară (Sole d’estate), 1933, ambele, colecții de nuvele, reflectă viziunea ei optimistă asupra vieții, chiar și în anii cei mai dureroși ai bolii sale incurabile. Viața i-a rămas frumoasă și senină, nealterată de suferința personală; omul și natura se împacă pentru a depăși greutățile fizice și spirituale.

Ultima fază a activității sale, mai îndepărtate de Sardinia, este marcată de farmecul autoportretului schițat al Cosimei (publicat postum în 1939).

În multe dintre lucrările sale ulterioare, Grazia Deledda a combinat imaginarul și autobiograficul; acest amestec este ușor de văzut în romanul ei Țara Vântului (Il paese del vento), 1931. Într-un alt roman, Bariera (L’argine), 1934, renunțarea la lucrurile lumești, inclusiv la dragoste, reflectă viața autoarei care, acceptând jertfa de sine ca un mod de viață mai înalt, se împacă cu Dumnezeu. Trăsătura comună a tuturor scrierilor ei ulterioare este credința constantă în omenire și în Dumnezeu.

Opere principale:

În azur, 1890; Steaua Orientului 1891; Amor regal, 1892; Floarea Sardiniei, 1892; Povestiri sarde, 1894; Suflete cinstite, 1895; Tentațiile, 1895; Calea răului, 1896; Peisaje sarde -poezii-, 1896; Comoara, 1897; Oaspetele, 1898; Dreptatea, 1899; Bătrânul din munți, 1900; Elias Portolu, 1900; După divorț, 1903; Cenușă, 1904; Nostalgii, 1905; Jocurile vieții, 1905; Iedera, 1906; Amoruri moderne, 1907; Umbra trecutului, 1907; Bunicul, 1908; Stăpânul nostru, 1910; Până la hotar, 1911; Clarobscur, 1912; Porumbeii și ulii, 1912; Trestii în vânt, 1913; Vina altuia, 1914; Marianna Sirca, 1915; Copilul ascuns, 1916; Forul din pădurea de măslini, 1918; Întoarcerea fiului, 1919; Fetița furată, 1919; Mama, 1919; Tovărășii proaste, 1921; Sonetul solitarului, 1921; Dumnezeul celor vii, 1922; Flautul în pădure, 1923; Dansul colierului, 1924; La stânga, 1924; Fuga în Egipt, 1925; Sigiliul dragostei, 1926; Annalena Bilsini, 1927; Bătrânul și copilul, 1928; Casa poetului, 1930; Țara vântului, 1931; Soare de vară, 1933; Digul, 1934; Cedrul de Liban, 1936.