Hans C. Andersen

Hans Christian Andersen, 2 apr. 1805 – 4 aug. 1875, scriitor danez, devenit celebru prin basmele și povestirile sale (Basme pentru copii; Noi basme). Andersen a scris și piese de teatru, romane, poeme, cărți de călătorie și câteva cărți autobiografice. A trăit 70 de ani.

Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără: „Crăiasa Zăpezii”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului” și „Rățușca cea urâtă”.

Provenit dintr-o familie foarte modestă, Andersen și-a pierdut tatăl pe când era copil și și-a părăsit familia de la 14 ani pentru a lucra. A avut mai multe meserii, în special în domeniul artistic. Rămas fără bani, l-a întâlnit pe directorul Teatrului Regal din Copenhaga, Jonas Collin care ulterior îi va finanța studiile, beneficiind de educație universitară. După obținerea bacalaureatului, a urmat Universitatea din Copenhaga în 1828 și a început să scrie.

În anul următor, Andersen a produs ceea ce este considerată prima sa operă literară importantă, O plimbare de la Canalul Holmen până la punctul de est al insulei Amager în anii 1828 și 1829 (Fodrejse fra Holmens Kanal til Østpynten af ​​​​Amager i aarene 1828 og 1829), 1829, o poveste fantastică în stilul scriitorului romantic german E.T.A. Hoffman. Această lucrare publicată pe cont propriu a fost un succes imediat.

Orientându-se către dramaturgie, după câteva încercări nereușite, a scris Dragoste în Turnul Saint-Nicolas, 1829, Mulatra, 1839, dar acesta nu va fi un mare succes. A obținut recunoașterea pentru Mulatra (Mulatten), 1840, o piesă care înfățișează relele sclaviei.

Andersen a fost privit în primul rând ca un romancier. Majoritatea romanelor sale sunt autobiografice; printre cele mai cunoscute fiind Improvizatorul (Improvisatoren), 1835, OT: O poveste de dragoste daneză, 1836, și Un simplu scripcar (Kun en spillemand), 1837.

Andersen a publicat, în 1835, primul volum de poveşti pentru copii. Prima carte de povești a lui Andersen, Povești, spuse pentru copii (Eventyr, fortalte for børn), 1835, a inclus povești patru povești precum Bricheta (The Tinderbox), Claus cel mic și Claus cel mare, Prințesa și mazărea și Florile micuței Ida. Această colecţie a cunoscut un mare succes, fiind urmată de câte una aproape în fiecare an (precum Mica Sirenă, Fetița cu chibriturile, Degețica, Răţuşca cea urâtă, Crăiasa Zăpezii).

Unele dintre povești sugerează încrederea optimistă în triumful frumuseții și al bunătății (Crăiasa Zăpezii), în timp ce altele reflectă un pesimism profund. Poveștile sale au avut succes și datorită puterii de identificare cu personajele defavorizate, nefericite.

Alte două serii de povestiri au alcătuit primul volum din Eventyr (1837). Un al doilea volum a fost finalizat în 1842, iar acestora li s-a adăugat O carte cu poze fără poze (Billedbog uden billeder), 1840. Noi colecții au apărut în 1843, 1847 și 1852. Genul a fost extins în Noi basme și povești (Nye eventyr og historier), 1858–1872.

În numeroasele sale volume, publicate între 1835 -1 872, s-a distanțat de stilul literar tradițional, utilizând expresii și construcții specifice limbii vorbite. Poveștile sale combină elementele universale ale legendelor populare cu amintirile copilăriei sau din observarea vieții de zi cu zi. Poveștile sale sunt uneori autobiografice, precum Rățușa cea urâtă sau Fetița cu chibrituri, scrise cu referire la bunica sa.

Andersen a început să primească o bursă guvernamentală la sfârșitul anilor 1830 care i-a oferit stabilitate financiară, iar basmele sale au început să obțină, cam în același timp, o mare popularitate în Europa, în special în Germania.

Din 1831 până în 1873, Andersen și-a petrecut o bună parte din timp călătorind prin Europa, vizitând diverse țări, în special Franța și Italia, care i-au servit drept decor pentru unele dintre textele sale, Asia Mică și Africa, iar impresiile sale sunt consemnate într-o serie de cărți de călătorie, în special Bazarul unui poet (En digters bazar), 1842, Imagini din Suedia (I Sverrig), 1851 și În Spania( I Spanien), 1863.

Întors în Danemarca, și-a publicat Poveștile pentru copii, care au avut imediat un mare succes. Va publica și alte volume din poveștile sale, între două călătorii, precum și câteva poezii, piese de teatru și romane.

Destinate în primul rând copiilor, poveștile lui Andersen se adresează, de fapt, unui public foarte larg, atât prin poezia lor, prin moralitatea care reiese din ele, cât și prin temele universale abordate.

Opera esenţială a lui Andersen, care i-a adus faima în întreaga lume, este formată din poveştile sale. Inspirate de poveştile populare culese din folclorul autohton, împrumutând personajele şi intrigile sale din legende, istorie sau din viața de zi cu zi, a scris 164 de poveşti, primele patru fiind publicate în 1835.

În timpul vieții, Andersen a fost sărbătorit de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume.

Opere principale:

Povestiri: O plimbare de la Canalul Holmen până la punctul de est al insulei Amager în anii 1828 și 1829, 1829;

Romane: Improvizatorul, 1835; OT: O poveste de dragoste daneză, 1836; Un simplu scripcar, 1837; Două baronese;

Teatru: Dragoste în Turnul Saint-Nicolas, 1829; Mulatra, 1840;

Note de călătorie: Bazarul unui poet, 1842; Imagini din Suedia, 1851; În Spania, 1863;

Autobiografie: Povestea vieții mele, 1855;

Povești: Prințesa și bobul de mazăre, 1835; Degețica, 1835; Cutia cu iască (Bricheta), 1835; Mica sirenă, 1836; Hainele cele noi ale împăratului, 1837; Lebedele, 1838; Soldățelul de plumb, 1838; Turma de porci , 1841; Moș Ene (Ole-Lukøie), darul, 1844; Privighetoarea, 1844; Rățușca cea urâtă, 1844; Clopotul, 1845; Pantofiorii cei roșii, 1845; Crăiasa zăpezii, 1845; Familia fericită, 1847; Micul Tuk, 1847; Casa Veche, 1847; Umbra, 1847; Povestea unei mame, 1847; Fetița cu chibriturile, 1848; Este foarte adevarat! , 1852.