Heliopolis – Orașul Soarelui

Reconstituirea orașului Heliopolis. În medalion, Templul Soarelui sau Templul lui Ra.

Heliopolis: Orașul/Cetatea Soarelui, ‘Anu’, ‘Iunu’, ‘On’.

Amplasament: 10 km nord-est de Cairo, Egipt. Orașul Heliopolis este acum situat în Ayn Shams, o suburbie din nord-estul orașului Cairo.

Heliopolis – în arabă: Aîn-ech-Chams (Ochiul Soarelui), în egipteana veche: ”Iun” sau “Iunu”, adică ”orașul stâlpului”; în greacă: Heliopolis (Orașul sau Cetatea Soarelui); în vechiul Testament: On – este un oraș antic aflat în Vechiul Regat Egiptean.

Zeii tutelari: Atum-Ra și Amon-Ra 

Cândva unul dintre cele mai mari orașe din Egiptul antic și un centru religios important, Heliopolis, capitala cultului lui Amon-Ra, era al doilea ca mărime după Teba (Karnak).

Inițial, zeitatea principală din Heliopolis era zeul Atum, care era venerat în templul principal, cunoscut sub numele de Per-Aat („Casa Mare”) și Per-Atum („Templul [“Casa”] lui Atum). Helios, forma personificată și zeificată a soarelui, a fost identificat de greci cu zeii egipteni nativi Atum și Ra/Re al căror lăcaș principal de cult era situat în oraș.

[Teba/Theba, (în greaca antică: Thēbai), oraș în Egiptul Antic, situat la 800 km sud de malul Mediteranei, pe malul stâng al Nilului. A fost capitala Egiptului în perioada Regatului Mijlociu și în prima jumătate a Regatului Nou, în decursul dinastiilor a XI-a și a XVIII-a. În prezent, în apropierea Tebei se află orașele Luxor și Karnak.

Helios sau Helius, în religia și mitologia greacă, este zeul și personificarea Soarelui, adesea înfățișat, în artă, cu o coroană de raze, conducând prin cer un car de luptă tras de cai.]

Atum era totul, autocreatorul și sursa tuturor în mitologia egipteană. În Vechiul Regat, egiptenii credeau că Atum ridica sufletul regelui mort, din piramida sa, către cerul înstelat. Era, de asemenea, o zeitate solară, asociată cu zeul primar al soarelui, Ra. Atum era legat, în mod special de soarele de seară, în timp ce Ra era legat de soarele de dimineață și de amiază. Prin fuziunea lui Atum cu Ra, a devenit Atum-Ra.

Inițial, Amon era adorat doar în Teba, însă, odată cu declararea acestui oraș drept capitală a regatului, în timpul celei de-a XVIII-a dinastii, acest zeu devine din ce în ce mai important. Dinastia a XVIII-a (cca. 1550 – 1292 îen) a condus Egiptul antic într-una dintre cele mai importante perioade ale sale, perioada Imperiului de maximă extindere teritorială. A fost poate cea mai faimoasă dintre dinastii, paradoxal nu atât din cauza Faraonilor importanți, cum ar fi Tuthmes al III-lea, Amenhotep al III-lea sau Akhenaton, cât mai ales din cauza unuia mai puțin important, dar al cărui mormânt a fost găsit intact în 1922 – Tutankhamon.

Amon, Ammon sau Amun era zeul suprem al preoților tebani în mitologia egipteană. Amon este zeu al soarelui, cel mai important dintre zei și venerat în orașul Teba, unde este reprezentat cu cap de berbec, sau ca un bărbat purtând o tiară cu pene. Odată cu dinastia a XI-a (sec. XXI îen), Amon s-a ridicat la poziția de zeitate patronală a Tebei. După rebeliunea Tebei împotriva hicsoșilor și odată cu domnia faraonului Ahmose I, din dinastia a XVIII-a (sec. XVI îen), Amon a dobândit importanță națională, exprimată prin fuziunea sa cu zeul Soare, Ra, ca Amon-Ra sau Amon-Re, devenind principalul zeu de cult și în Heliopolis.

[Hicsoșii au fost o populație migratoare de origine neclară, probabil semită sau indoeuropeană, care în timpul celei de a doua perioade intermediare egiptene, în 1648 îen, a cucerit Egiptul Antic. Hicsoșii au introdus în Egipt calul, carul de luptă și arcul cu săgeți – toate acestea utilizate ca tehnică nouă de luptă în războaie.]

Nu se știe exact în ce perioadă cei doi zei au fost uniți, însă, conform Textelor piramidelor, acest lucru s-ar fi putut întâmpla în timpul celei de-a V-a dinastii. Cea mai întalnită teorie care explică această fuziune între cei doi zei spune că, pentru a-i uni pe adepții lui Ra și cei ai lui Amon, preoții din Teba au contopit identitațile celor doi zei. Amon-Ra a devenit astfel regele zeilor, fiind reprezentat ca un barbat cu cap de leu și ochii roșii, deasuprra purtând discul solar al lui Ra.

Ambii erau considerați părinții faraonilor și amândoi erau adorați pe scară largă în Egiptul Antic.

Etimologie și origine

Numele inițial al orașului era Iwnw („Stâlpii”), a cărui pronunție exactă este incertă, deoarece egipteanul antic a înregistrat doar valorile consonantice. Transcrierea sa egiptologică tradițională este Iunu, dar apare în ebraica biblică ca Ôn, Ōwn, Āwen, conducându-i pe unii savanți să-i reconstruiască pronunția în egipteana veche ca wnu, sau poate wunaw. Variante ale transcripțiilor includ Awnu și Annu.

Vechi oraș sfânt, situat în Delta Nilului, în imediata vecinătate a orașului Cairo, spre nord, orașul antic Heliopolis, orașul „On” din Biblie, era capitala celei de-a treisprezecea nome a Egiptului de Jos. În mitologia egipteană, numele său era Iunu, însemnând „stâlp” și se credea a fi amplasamentul „movilei creației” din care a apărut lumea din apele primordiale.

[Nomă (pl., nome): diviziune administrativă din Egiptul antic. Nomele erau granițe administrative antice, cu rădăcini care datau chiar de la unificarea Egiptului Superior cu Egiptul Inferior (cca 3.100 îen) de către faraonul Menes, întemeietorul primei dinastii.]

Originile exacte ale Heliopolisului sunt, din păcate, pierdute în negura timpului, dar faptul că este inclus în mitul creației îi conferă o importanță evidentă care se întinde până în timpurile predinastice.

Orașul apare și în Textele Piramidelor, din Vechiul Regat, sub denumirea de „Casa lui Ra”.

Diodor din Sicilia scria, în anul 60 îen, că orașul Heliopolis din Egipt a fost construit de Actis, unul dintre fiii lui Helios și ai lui Rhode (sau Rhodos, zeița și personificarea insulei Rodos), în onoarea tatălui său, Helios. De la Actis, egiptenii au învățat astrologia.

Vestigiile orașului Heliopolis

Heliopolis este unul dintre cele mai vechi orașe ale Egiptului antic, locuit încă din perioada predinastică. S-a extins foarte mult sub Regatul Vechi și Mijlociu, dar astăzi este în cea mai mare parte distrus, templele sale și alte clădiri fiind recuperate pentru construcția orașului medieval Cairo. Majoritatea informațiilor despre orașul antic provin din înregistrări ale supraviețuitorilor.

Vestigiile orașului Heliopolis – inclusiv singurul obelisc rămas – sunt înconjurate de cartierul Cairo din Mataria (district din regiunea nordică a Marelui Cairo, la est de Nil).

Timp de mai bine de două milenii, Heliopolis a fost centrul religiei egiptene.

Primele construcții datează din secolul al XVII-lea îen, dar vechiul oraș este astăzi doar o amintire. Ruinele acestuia există și astăzi, la NE de Cairo.

Planificarea urbană a schimbat profund această zonă: o parte a sitului este ocupată de clădiri, iar cealaltă este supusă irigării intensive. În acest anturaj ingrat, există un monument care s-a păstrat până astăzi, obeliscul lui Senusret I (-1962 / -1928), fiul cel mai mare al fondatorului dinastiei a XII-a, Amenemhat I (-1991 / -1962), fiind cel mai vechi din câte au supraviețuit.

Unul dintre cele două obeliscuri ridicate de Senusret I, un monolit de 20,50 m înălțime, cântărind 121 de tone.

Inițial, a existat o pereche de obeliscuri, ridicate la intrarea unui templu imens, pentru a marca cea de-a 12-a aniversare a faraonului Senusret I (anglicizat ca Sesostris I, cel de-al doilea faraon al celei de-a XII-a dinastii a Egiptului), în jurul anului 1940 îen și câteva blocuri de granit care poartă numele lui Ramses al II-lea. Acum îngropat sub teritoriul extins al orașului Cairo, contextul arheologic al acestui oraș rămâne și va rămâne greu de interpretat.

În centrul orașului, arată surse contemporane și săpături arheologice recente, se afla Templul Soarelui. Poziția marelui templu este marcată de acest singur obelisc care a supraviețuit.

În apropierea obeliscului, s-au descoperit importante vestigii de monumente din cuarțit, ridicate de faraonul Teti, fondatorul celei de-a VI-a dinastii.

Templul lui Ra a suferit modificări la începutul Regatului Mijlociu. Acest templu avea domenii imense; donațiile lui Ramses al III-lea sunt înregistrate în papirusul Harris (British Museum, Londra).

Din perioada Amarna, au rămas doar câteva morminte și blocuri din marele templu al lui Aton, recent descoperit.

Aton sau Aten, în vechea religie egipteană, era un zeu al soarelui – înfățișat ca un disc solar care emite raze ce se termină în mâinile omului – al cărui cult era religie de stat. Faraonul Akhenaton (a domnit între 1353–1336 îen) a revenit la supremația zeului soare, cu inovația uimitoare că Aton urma să fie singurul zeu. Pentru a se îndepărta el însuși de cultul preeminent al lui Amon-Ra de la Teba, Akhenaton a construit orașul Akhetaton (“Orizontul Aton”, acum Tell el-Amarna) ca centru de cult al lui Aton.

Sub Ramses, prestigiul cultului solar a sporit și mai mult. Două obeliscuri ridicate aici de Tutmes III, cunoscute sub numele de Acele Cleopatrei, sunt plasate acum pe malul fluviului Tamisa în Londra și în Central Park din New York.

Acul Cleopatrei, Londra, obeliscul faraonului Tutmes al III-lea

Acul Cleopatrei, Central Park, New-York

Câteva dintre obeliscurile din Roma își au originea tot în Heliopolis, la fel ca Acele Cleopatrei din Londra și New York.

Se știe că în Heliopolis a existat un centru religios dedicat lui Djoser Netjerikhet din dinastia a III-a. Câteva fragmente de basorelief în calcar au fost descoperite în zona templului de la Heliopolis, excavate, în 1903, de egiptologul italian Ernesto Schiaparelli (1856 – 1928). Expuse acum în Muzeul Egiptean din Torino, fragmentele arată linii de text cu numele Netjerikhet și subliniază importanța cultului solar în acea perioadă.

Basorelief în calcar, Muzeul Egiptean din Torino

Săpăturile din zonă au relevat că straturile de adâncime, aflate sub orașul Heliopolis, datează din timpurile preistorice. Un vechi cimitir, care datează din a doua perioadă Naqada, a fost descoperit acolo.

Orașul Heliopolis a fost distrus în mare parte de invazia persană din 525 îen.

Când Strabon, vestit istoric și geograf antic grec, a vizitat orașul, în sec. I îen, l-a găsit aproape pustiu.

Semnificația orașului s-a pierdut în urma fondării Alexandriei în 332 îen. Vechile monumente au fost jefuite, iar vestigiile au fost folosite drept carieră pentru construirea marelui oraș medieval Cairo și alte proiecte civile din acea perioadă.

Deși au rămas doar fragmente din zidurile orașului Heliopolis, acestea au fost ușor de decelat în momentul expediției franceze din 1798 (Campania lui Napoleon Bonaparte în Egipt), porțiuni ale acestor ziduri având o înălțime între 10-12 metri.

Templul lui Ra/Re

Începând cu cea de-a V-a dinastie, Ra a devenit unul dintre cei mai importanți zei ai egiptenilor. Cultul lui Ra, la fel ca și cel al celorlalți zei, a dispărut brusc în momentul în care creștinismul a ajuns în Egipt, în prima jumatate a secolului I en.

Civilizația sumeriană este considerată cea mai veche din lume, urmată îndeaproape de cea egipteană și de cea indiană. Menes (sau Narmer) a unificat Egiptul Superior cu Egiptul Inferior în jurul anului 3100 îen, devenind întemeietorul primei dinastii.

Fiecare oraș egiptean își avea propriii zei și propriile mituri, cu toate că zeii erau diferiți doar aparent. Iunu (Heliopolis)  era cel mai important centru religios al Egiptului. Aici se venera Marea Eneadă, Cei Noua Zei: Ra, Shu, Tefnut, Nut, Geb, Seth, Isis, Osiris si Nephtys. Egiptenii considerau că toate formele de viață au fost create de Ra, care le-a dat viață rostindu-le numele secret. Omul a fost, însă, creat din lacrimile Zeului Soare.

Cultul lui Ra a fost atestat pentru prima oară în jurul anului 2865 îen, în timpul dinastiei a II-a. Faraonul Reneb este cel care l-a impus ca zeitate.

Apogeul său a fost atins în timpul celei de-a V-a dinastii, când trei dintre regii egipteni ai acestei perioade s-au declarat fii ai lui Ra și ai Înaltei Preotese din Heliopolis, care era considerată soția zeului. Tot în această perioadă, Zeul Soare a devenit zeitate statală, în cinstea lui regii cheltuind sume enorme pentru ridicarea de piramide, temple solare și obeliscuri. Akhenaten (1353-1336 îen) a respins cultul lui Ra, înlocuindu-l cu Aten, discul solar. Însă, imediat dupa moartea regelui, cultul lui Ra a fost reinstaurat.

În Regatul Nou, Templul lui Ra avea și o funcție specială, aici fiind depozitate actele și evidențele regale.

Din acest oraș sacru, cel de-al treilea oraș al țării după Teba și Memphis (Egipt), descris de Herodot drept cel mai învățat, cu marele său templu dedicat Soarelui, Ra, și cartierele sale pentru preoți, nu a mai rămas decât o parte din traseul incintei sanctuarului principal și a unui obelisc al lui Senusret I, din dinastia a XII-a a Imperiului Mijlociu care, fără îndoială, marca, împreună cu altele, intrarea unuia dintre templele principale.

Jumătate din zona identificată și descrisă în secolul al XIX-lea de diverși exploratori timpurii, de la Campania din Egipt până la săpăturile egiptologului armean Joseph Hekekyan, se află în prezent în orașul modern, iar restul este astăzi înconjurat de garduri și ziduri, delimitând un spațiu mai mare decât Karnak, complexul de temple din zona Tebei, și de acum înainte protejat împotriva avansului inexorabil al orașului Cairo.

Templul lui Ra

Astfel, Templul lui Ra era cea mai mare incintă religioasă din Egipt, cu o lungime de aproape un kilometru și o lățime de peste 500 de metri. Împărțit pe mijlocul său de un zid care îl separa în două părți de dimensiuni inegale, se deschidea spre est printr-o ușă mare ale cărei urme ar trebui să fie căutate sub clădirile districtului Mataria și spre vest printr-un vast „portal”.

Partea de sud a incintei, cea care este vizibilă în prezent din muzeul în aer liber instalat în jurul obeliscului lui Senusret I și care adună diferitele vestigii descoperite în împrejurimi, a fost cu siguranță incinta care conținea templele dedicate celor trei forme ale zeului soare.

Acest ansamblu de temple, probabil legate între ele și formând cel mai mare templu din Egipt, punctat de perechi sau grupuri de obeliscuri ridicate de generațiile de regi care au înfrumusețat sanctuarul, datează de la începutul istoriei țării. Vestigiile care datează din perioada faraonului Djoser, din a III-a dinastie, au fost descoperite acolo, reprezentând zeii Geb și Seth, doi dintre cei nouă zei ai Marii Eneade care erau venerați în Heliopolis.

Un papirus datând din perioada faraonului Amenhotep II, din dinastia a XVIII-a, descrie un templu cu obeliscuri și trei stâlpi succesivi reprezentând calea de acces spre curți mari mărginite de porticuri.

Prin urmare, au existat multe obeliscuri care au împodobit aceste monumente, dar au fost smulse sistematic din pământ pentru a împodobi marile orașe grecești și romane. Acestea au fost găsite, înălțate din nou, în Alexandria, Roma, Constantinopol etc. În total, există cel puțin șase obeliscuri mari care în prezent împodobesc piețele și parcurile din Europa și din alte părți și care provin din templele solare.

Astfel, în Alexandria, „Acele Cleopatrei” care au marcat în epoca romană intrarea palatului Caesarium, erau obeliscuri ale faraonului Tutmes III din Heliopolis. Este posibil ca însăși Cleopatra să fi proiectat palatul Cæsarium și să fi făcut sugestii pentru decorarea lui. Plasarea celor două venerabile obeliscuri ar fi putut face parte din planul ei, dar, deși monoliții sunt numiți „Acele Cleopatrei”, este cert că ea nu a avut nici o legătură cu transferul lor de la Heliopolis la Alexandria.

Acum obeliscurile sunt la Londra și New York. Un alt obelisc cu o înălțime de peste 23 de metri, datând din perioada faraonului Seti I, se află, în prezent, la Roma, în Piazza del Popolo.

Obeliscul faraonului Seti I, Piața Poporului, Roma

Ramses II a terminat decorarea obeliscului și a înălțat numeroase monumente în incinta Templului lui Ra cu obeliscurile lor, cel puțin trei dintre acestea fiind aduse la Roma.

Unul dintre ele se află acum în fața Palazzo Pitti din Florența, în timp ce celelalte două sunt încă la Roma (unul în Piazza della Rotunda și cel de-al doilea pe Viale delle Terme), iar cel al faraonului Nefer-Ib-Re Psamtik II, din a XXVI-a dinastie, poate fi admirat în Piața Palazzo Montecitorio.

Obeliscul din Piața Palazzo Montecitorio, Roma.

Metropola religioasă a Vechiului Imperiu

Probabil că Heliopolis nu a jucat un rol politic decisiv, popularitatea sa fiind legată de preferința pe care anumite dinastii o acordau cultului solar. A fost în esență un mare centru religios, în care teologii au elaborat doctrinele referitoare la Ra, zeul Soarelui și a diverselor sale forme: cea a creșterii, Horakhty, zeul orizontului matinal; cea a maturității; Atum, demiurgul.

Când Ra a apărut în zori în orizontul estic, a luat forma unui șoim, cunoscut sub numele de Hor-akhty, sau Horus al Orizontului, șoimul care zboară sus pe cer (Horus = cel care este sus).

Ra (în traducere, „conducător”) reprezenta o personificare a soarelui, fiind cel mai puternic dintre toți zeii. Reprezentarea sa obișnuită era a unui corp uman cu un cap de șoim, cu un șarpe spiralat în jurul gâtului și cu un disc solar deasupra capului.

Zeul egiptean, Ra-Horakhty, venerat la Heliopolis 

Orașul a jucat un rol important în perioada de început a istoriei antice a Egiptului, clerul de aici a ”propulsat” la putere regii dinastiei a V-a (2498 îen – 2345 îen) și a fundamentat caracterul solar al monarhiei egiptene precum și caracterul credințelor funerare. Soarele, Ra, era zeul tutelar al orașului ce se ”întrupa” în pasărea Phoenix și în taurul Mnevis.

Inițial, s-a remarcat în principal ca centru de cult al zeului soarelui Atum, care a ajuns să fie identificat cu Ra și apoi cu Horus. Templul inițial al orașului era cunoscut sub numele de Marea Casă sau Casa lui Atum.

[Atum, în religia antică egipteană, era una dintre manifestările soarelui și zeu creator, poate inițial o zeitate locală a Heliopolisului.]

Zeul creator sau demiurgul reprezintă entitatea responsabilă pentru creația întregii lumi materiale și spirituale. De obicei, zeul creator este și cel care a dat viață primilor oameni. Existența lui reflectă necesitatea omului de a-și explica originea universului printr-un proces fabulos. Actul creației este sacru, pur, original, unic și irevocabil și reprezintă o biruință a ordinii asupra haosului primordial. Din această cauză, zeul creator și-a câștigat în majoritatea religiilor o reputație foarte mare, el fiind, uneori, zeul suprem, precum Atum.

Heliopolis este locul în care a început creația cosmică a mitului egiptean. Conform mitologiei heliopolitane, primul act al creației a avut loc atunci când zeul soarelui, Atum, „Domnul Heliopolisului”, s-a ridicat din haosul lui Nun, dintr-o floare de lotus, și s-a așezat pe o movilă pe care a creat-o, Ben-Ben. Acest prim act de creație a adus lumina în lume. Pe locul apariției sale, a fost construit templul din Heliopolis.

Preoții săi au susținut că Atum sau Ra a fost prima ființă, ridicându-se auto-creată din apele primordiale. În mitologia egipteană, la începuturile lumii, exista doar o mare întunecată care plutea peste tot. Ea era cufundată în tăcere, era lipsită de orice sunet sau de vreun clipocit, și se spune că era corpul zeului primordial Nun, zeul oceanului. Într-o zi însă, din adâncimile acvatice s-a ridicat o colină la suprafață, iar pe vârful ei s-a născut zeul soare, Atum (Ra). Acest zeu avea înfățișarea unui om, a unui bărbat și deținea o energie universală prin care putea să creeze toți zeii viitori și toate forțele pământului.

Născut din Nun, oceanul primordial, zeul creator, poate apărea sub trei forme: Ra, soarele; Khepri, zeul cu cap de scarabeu; Atum, ființa completă. Într-adevăr, clerul egiptean a explicat că astrul solar poate lua diferite forme în timpul călătoriei sale pe cer: Khepri era soarele la răsărit, Ra era soarele la zenit și Atum, soarele la apus.

Oraș solar, aici erau venerate zeități legate de Soare sub forma une triade:

  • zeul Khepri, reprezentând Soarele renăscut / care răsare; reprezentat ca un scarabeu numit kheper (cel care vine în ființă/în existență)
  • zeul Ra/Re, Soarele la zenit / la amiază;
  • zeul Atum, soarele la apus.

În Noul Imperiu, zeul dinastic Amon din Teba a luat forma sincretică a lui Amon-Ra. Astfel, aceste trei zeități sfârșesc prin a se îmbina într-una singură reprezentată de steaua solară ale cărei trei stări principale, zorii, zenitul și crepusculul sunt simbolizate de acești trei zei. Zeul în continuă schimbare se află la originea creației lumii. Renaște în fiecare zi, dispare în fiecare seară și astfel își continuă ciclul etern.

Zeul avea două ipostaze principale:

  • Benu (strămoșul Phoenix-ului);
  • zeul-taur Mnevis, ipostaza vie a lui Ra.

Dacă primul rămâne legendar în ochii noștri, al doilea era foarte real. În epoca târzie s-a dezvoltat cultul animalului sacru din Heliopolis, taurul Mnevis. Cultul taurului Mnevis, o întruchipare a lui Ra, și-a avut centrul în Heliopolis: un grajd sacru și o necropolă formală, pentru taurii sacrificați la nord de oraș, aflându-se chiar în inima Heliopolisului. Atât Benu, cât și taurul Mnevis aveau, de asemenea, capacitatea de renaștere, precum steaua pe care o întrupau.

Importanța cultului solar la Heliopolis se reflectă atât în ​​credințele monoteiste antice păgâne, cât și în cele actuale. Mitologia egipteană și greco-romană susținea că Benu sau Phoenix a adus cenușa predecesorului său pe altarul zeului soarelui de la Heliopolis de fiecare dată când a renăscut.

O scădere a importanței cultului lui Ra, în timpul dinastiei a V-a, a dus la dezvoltarea Eneadei heliopolitane, o grupare de nouă zei egipteni majori, care erau subordonați, ca statut, lui Atum-Ra.

Astfel, prin spiritualitatea preoților, a fost concepută ”Marea Eneadă” heliopolitană, un colegiu de nouă zei primordiali, în care Atum este zeul demiurg, cel ce va fi, teologic, asimilat cu Ra.Templele solare ale regilor din dinastia a V-a au fost ridicate spre venerarea lui Ra de la Heliopolis.

Eneada sau Marea Eneadă era un grup de nouă zeități din mitologia egipteană, venerat la Heliopolis: zeul soarelui, Atum; copiii săi, Shu și Tefnut; copiii lor, Geb și Nut; și copiii lor, Osiris, Isis, Seth și Nephthys. Eneada include uneori pe fiul lui Osiris și Isis, Horus.

Preoții heliopolitani sunt și autorii ”Textelor piramidelor” (una din cele mai importante mărturii istorice a Egiptului antic). În urma săpăturilor arheologice, la Heleopolis s-au descoperit ruinele templului lui Atum (demiurgul) și ale lui Benu (zeul morții).

Până în perioada Regatului Mijlociu, Heliopolis devenise centrul cultului lui Amon-Ra (în urma asocierii dintre Atum și Ra/Re). Aici era venerat Ra, zeul egiptean al Soarelui, iar preoții săi erau foarte importanți. Marele templu de la Heliopolis al lui Ra era al doilea ca mărime, după cel al lui Amon de la Teba, după cum indică listele de donații de pe vremea lui Ramses al II-lea.

Săpăturile au adus la lumină morminte din timpuri preistorice. Faraonul Djoser, din dinastia a III-a, a dedicat acolo, zeului Ra, un sanctuar. Cultul solar a atins apogeul în timpul faraonilor care au construit marile piramide din dinastiile a IV-a și a V-a.

Potrivit papirusului Westcar, primii trei regi ai celei de-a V-a dinastii ar fi fost fiii zeului Soare însuși și ai soției marelui preot din Heliopolis.

[Papirusul Westcar, numit după un călător britanic, Henry Westcar, care l-a adus din Egipt, în jurul anului 1824, și l-a lăsat nepoatei sale, Miss Westcar, este un manuscris pe care aceasta din urmă l-a oferit egiptologului și arheologului german Karl Richard Lepsius în 1838. La moartea egiptologului, în 1886, manuscrisul a fost înregistrat la Muzeul Ägyptisches din Berlin sub numărul 3033.]

Heliopolis, centru de învățătură

În Vechiul Regat, Heliopolis era un centru al astronomiei, așa cum se reflectă în titlul marelui preot care era numit „șeful observatorilor”.

Herodot a declarat că preoții din Heliopolis erau cei mai bine informați în problemele istoriei tuturor egiptenilor. Heliopolis a înflorit ca un centru de învățătură în perioada greacă; se spune că școlile de filozofie și astronomie au fost frecventate de Orfeu, Homer, Pitagora, Platon, Solon și alți filozofi greci.

În timpul domniei faraonului Nectanebo I, 380-362 îen, din cea de-a XXX-a dinastie, ultima, astronomul Eudoxus, medicul Chrysippus, și filozoful Platon, și mai celebru, au venit în Egipt cu scrisori prietenoase de la Agesila, regele Spartei, către faraonul Nectanebo I și către preoți.

[Eudoxus (408-355 îen), fiul lui Eschines din Knidos, astronom, matematician grec, discipol al lui Platon, cunoscut mai ales pentru faptul că a fost printre primii care a încercat să formuleze o teorie privind mișcarea planetelor. S-a distins prin cunoașterea astrologiei, medicinei și geometriei. El a fost primul care a reglementat anul în rândul grecilor, printre care a adus pentru prima dată din Egipt sfera cerească și astronomia. Și-a petrecut o mare parte a vieții pe vârful unui munte, pentru a studia mișcarea planetelor, din a căror apariție pretindea că poate prevesti evenimentele viitoare.]

Despre școlile din Egipt din acel moment, din păcate, nu se știe nimic; dar nu putem avea o dovadă mai mare a prețuirii acestora, decât faptul că acești trei bărbați, fiecare în fruntea propriei sale ramuri a științei, a trebuit să vină în Egipt pentru a-și termina studiile.

Aici Eudoxus poate a învățat de la Ichonuphys din Heliopolis, mentorul său, adevărata lungime a anului și a lunii, pe baza căruia și-a format octaeteridul; Chrysippus poate că a învățat anatomia, pe care prejudecățile grecilor l-au obligat să nu o poată studia acasă; și este posibil ca Platon să fi învățat doctrina nemuririi sufletului. Numele Nectanebo se află pe edificiile Tebei și pe insula Rile, ceea ce arată că artele nu erau în întregime abandonate în această domnie.

Ichonuphys a ținut prelegeri acolo în 308 îen, iar matematicianul grec Eudoxus, care a fost unul dintre elevii săi, a aflat de la el adevărata lungime a anului și a lunii, pe care și-a format octaeteridul, sau perioada de 8 ani sau 99 de luni.

[Ichonuphys, preot din Heliopolis, în casa căruia a fost găzduit Eudoxus când a vizitat Egiptul împreună cu Platon.]

Heliopolis era bine cunoscut de vechii greci și romani, fiind remarcat de majoritatea geografilor majori ai perioadei, inclusiv Ptolemeu, Herodot și alții, până la geograful bizantin Stephanus din Bizanț.

[Ptolemeu, cca. 87 -165 en, astronom, astrolog, cartograf, matematician, fizician, filozof și muzician antic grec. A scris în limba greacă, dar se pare că era cetățean roman din epoca elenistică tardivă în timpul stăpânirii romane a Egiptului, ale cărui teorii au dominat știința până în secolul al XVI-lea.]

Când grecii au venit să învețe științele egiptene în secolul al V-lea, Heliopolis a cunoscut un mare entuziasm; Platon și Eudoxus din Knidos au rămas acolo.

Dar când Strabon a vizitat situl, cu puțin înainte de epoca creștină, în secolul I îen, a găsit templele pustii, iar orașul în sine aproape nelocuit, deși preoții erau încă prezenți. Heliopolis era deja doar un ansamblu de ruine de unde conducătorii ptolemaici și romani au fost încântați să extragă monumente pentru capitalele lor Alexandria și Roma.

Faraonul Ptolemeu al II-lea l-a avut pe Manetho, preotul principal al Heliopolisului, care a adunat istoria vechilor regi ai Egiptului din arhivele sale. Ptolemeii de mai târziu probabil au fost puțin interesați de „tatăl” lor Ra, iar Alexandria a eclipsat învățătura din Heliopolis; astfel, odată cu retragerea favorului regal, Heliopolis a decăzut rapid, iar studenții nativi din Iore l-au părăsit pentru alte temple susținute de o populație bogată de cetățeni evlavioși.

***

Monumentele grandioase din piatră din Egiptul antic, cunoscute sub numele de obeliscuri, un cuvânt derivat din cuvântul grecesc obeliskos care înseamnă „străpuns”, era cunoscut în egipteană sub numele de tekhenu care înseamnă „a străpunge”. Acești stâlpi monolitici, cu patru fețe, cu vârful în formă de piramidă, au fost ridicați spre înaltul cerului egiptean, ca simboluri ale zeului soarelui, Ra, și ale cultului soarelui, precum și ca simboluri ale puterii faraonului și a relației sale cu zeii.

Fiind centrul cultului lui Ra, Heliopolis se putea lăuda, la un moment dat, cu zeci de obeliscuri, doar unul dintre ele rămânând în poziția inițială. Cu toate acestea, nu toate obeliscurile din Heliopolis s-au pierdut. Cel puțin șapte au fost luate din Egipt și înălțate în centre metropolitane din întreaga lume.

Ca ghiduri geografice, miturile creației pot fi vag inutile. Creștinii, evreii și musulmanii au căutat zadarnic amplasamentul Grădinii Edenului. Pentru egiptenii antici, lucrurile erau ceva mai simple. Credeau că lumea a început pe o colina joasă, chiar în afara orașului Cairo din zilele noastre. Acolo, soarele a răsărit pentru prima dată și a făcut ordine într-o mare agitată din haosul primordial. Acolo, au apărut pentru prima dată creatorul egiptean, Atum și zeul soarelui, Ra, și acolo au domnit timp de milenii. Acolo, egiptenii și-au construit cel mai rezistent lăcaș sacru, un oraș cunoscut astăzi cu numele său grec, Heliopolis sau Orașul Soarelui. În centrul orașului, arată surse contemporane și săpături arheologice recente, se afla Templul Soarelui.

Egiptenii s-au închinat la Heliopolis de-a lungul nenumăratelor vieți și timp de mii de ani. Cele mai vechi temple cunoscute datează de aproape 4.600 de ani, până în primele zile ale piramidelor din Egipt. Inscripțiile dezvăluie că generațiile de faraoni și-au sporit pretenția de a fi coborât din Atum și Ra, construind acolo sanctuare mari. La apogeul său, în jurul anului 1200 îen, situl sfânt era marcat de zeci de obeliscuri colosale.

Heliopolis era cunoscut pretutindeni  în antichitate. Numit On în ebraică, orașul este menționat de mai multe ori în Vechiul Testament. De asemenea, a servit ca punct de referință pentru alte situri sacre egiptene. Deși Teba, capitala Egiptului în timpul Regatului Mijlociu și al Noului Regat (cca. 2030-1070 îen), este acum mult mai cunoscută, izvoarele egiptene antice au numit-o „Heliopolisul de Sud”, iar templele sale au fost modelate după cele de la Heliopolis.

Chiar în secolele sale finale, Heliopolis a fost o destinație populară și se presupune că a fost vizitat de filosoful grec Platon, potrivit unei relatări scrise, patru secole mai târziu, de geograful și istoricul Strabon. Strabon include, de asemenea, o relatare a propriei sale vizite la ruinele aproape pustii ale sitului, în cartea sa, Geographica.

Atât din punct de vedere fizic, cât și teologic, Heliopolis se afla în centrul religiei egiptene. Era atât oraș, cât și templu, fiecare colț al acestuia era sfânt, dar și plin de activități de zi cu zi. „Îl poți compara chiar cu centrul orașului Vatican”, a spus Dietrich Raue, curatorul Muzeului Egiptean al Universității din Leipzig. „Toți cei din interiorul orașului erau conectați cumva la cultul soarelui sau al templului.”

Totuși, astăzi, Heliopolis este practic necunoscut. După aproape două milenii și jumătate de cult continuu, importanța templelor sale a scăzut. Până în secolul al II-lea îen, orașul a fost abandonat din motive pe care arheologii încă încearcă să le descopere. Ulterior, a fost prădat și deposedat de orice putea fi ars sau reutilizat. Începând din perioada romană târzie, aproape toată arhitectura sa de calcar a fost transportată pentru a construi orașul Cairo, lăsând puține vestigii de văzut la suprafață.

De-a lungul timpului, majoritatea obeliscurilor orașului au fost îndepărtate, duse mai întâi pentru a decora Alexandria, apoi la Roma, Paris, Londra și chiar New York. Doar un obelisc mai există încă în centrul sitului, un monument de granit roșu de 68 de metri înălțime, ridicat de Senusret I, în jurul anului 1950 îen, care se înalță în pauperul cartier Cairo din Mataria, ca un stâlp inscripționat cu hieroglife.

Până în anii 1800, Heliopolis dispăruse sub aluviunile aduse în timpul inundațiilor anuale ale Nilului. A fost îngropat sub câmpurile fermierilor de la marginea orașului Cairo. Ceea ce a mai rămas din Heliopolis este acum acoperit de un strat de sedimente de 6 până la 20 de metri. „Este uimitor faptul că unul dintre cele mai faimoase orașe ale lumii antice este acum o fantomă a unui nume”, a spus Stephen Quirke, șeful Muzeului Petrie de la Universitatea din Londra. „Este o gaură neagră în cunoștințele noastre despre Egiptul antic. Heliopolis rămâne marele sit.”

© CCC

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.