Citate de Alfred de Musset

A gasi pe buzele unui om onest ceea ce ai in inima tu insuti, este cea mai mare fericire pe care ti-ai putea-o dori. (Lorenzaccio) © CCC

Și acuma am venit să petrec carnavalul la Veneţia. (Candid sau Optimismul, 1759)

În Veneția cea roșie, Nici o barcă nu se clintește, Nici un pescar nu e în apă, Nici un felinar nu e aprins. (În Veneția cea roșie, 1828) © CCC

Veneția este ca și cum ai mânca, dintr-o dată, o cutie întreagă de bomboane de ciocolată cu lichior. © CCC

Nici un colț al pământului nu a dat naștere, mai mult decât Veneția, acestei conspirații a entuziasmului. (Viața rătăcitoare) © CCC

Orice privire adevarata inseamna o dorinta. © CCC

Viaţa este un trandafir la care fiecare petală este o iluzie si fiecare spin, o realitate.

Primul lucru care izbește simțul mirosului călătorului care sosește la Veneţia este absenţa totală a parfumului de gunoi de cal. © CCC

Am stat în Veneția pe Puntea Suspinelor, Palat, de-o parte și temniță, de alta. (Pelerinajul lui Childe Harold, 1812-1818) Puntea Suspinelor (în italiană, Ponte dei Sospiri) a fost construită la începutul secolului al XVII-lea pentru a lega camerele de interogatoriu din Palatul Dogilor cu închisoarea, palatul fiind despărțit de aceasta doar printr-un canal. Această punte-pasarelă, acoperită, are două coridoare paralele și trece peste Rio de Palazzo o de Canonica (Râul Palatului sau Râul Canonicului). Numele Puntea Suspinelor sugerează oftatul prizonierilor duși în fața judecătorilor, în timpul ultimei lor priviri spre Veneția. Era așadar ultima imagine a libertății pentru cei ce urmau să-și încheie zilele în închisoare. Există mai multe poduri cu același nume, în special în Cambridge și Oxford. Puntea a fost denumită astfel de poetul englez Lord Byron, într-unul dintre poemele sale din secolul al XIX-lea, Pelerinajul lui Childe Harold.

Nici absenta, nici timpul nu sunt nimic atunci cand iubesti. (Poezii noi) © CCC

Veneţia are o mare calitate: dispare într-o clipă, nu aleargă în urma trenului, aruncând ocheade în stânga şi în dreapta, aşa cum fac alte oraşe, se şterge repede, ca şi cum n-ar exista şi ca şi cum n-ar fi existat niciodată. (Trestia revoltată)

Proiecte de fericire! Voi sunteti poate singura fericire adevarata pe pamant.

Datoriile mele faţă de Veneţia, datorii de onoare, dacă au existat vreodată, erau greu de suportat. (Confesiuni) © CCC

Cateodata, numai pierzand pe cei pe care-i iubim, simtim cat ne sunt de dragi.

Seara, ieșeam singur în mijlocul orașului fermecat, unde mă aflam printre cartiere noi, ca un personaj din O mie și una de nopți. Se întâmpla foarte rar să nu descopăr, din întâmplare, în timpul plimbărilor mele, un loc necunoscut și spațios despre care niciun ghid, niciun călător nu-mi vorbise. Pătrundeam într-o rețea de străduțe, de calli (cărări bătute) care despărțeau în toate direcțiile, cu șanțurile lor, bucata de Veneție tăiată între un canal și lagună, ca și cum s-ar fi cristalizat după aceste forme nenumărate, înguste și minuțioase. Deodată, la capătul uneia dintre aceste străduțe, părea că se produsese o dilatare în materia cristalizată. Un campo (câmp) vast și somptuos, a cărui importanță cu siguranță nu aș fi putut-o ghici în această rețea de străduțe înguste și nici măcar nu i-aș fi putut găsi un loc, se întindea în fața mea, înconjurat de palate fermecătoare, palide în lumina lunii. Era unul dintre acele ansambluri arhitecturale spre care, într-un alt oraș, străzile te îndreaptă, te conduc și îl indică. Aici, părea ascuns în mod deliberat într-o încurcătură de alei, precum acele palate din poveștile orientale în care un personaj este luat noaptea și, odată adus înapoi acasă înainte de ivirea zorilor, trebuie să nu poată regăsi locuința magică în care ajunge să creadă că a fost doar în vis. (În căutarea timpului pierdut, Albertine a dispărut, Capitolul III, 1925) © CCC