Interviul Reginei Maria înaintea participării la Conferința de Pace de la Paris
Astfel a vorbit Regina Maria a României în trenul special care a adus-o, ieri dimineață, la Paris. Regina Maria fotografiată de reporterul jurnalului Le Matin, în vagonul-salon al trenului său special
Când regina Maria a sosit pentru participarea la Conferința de Pace de la Paris, unde şi-a etalat talentul extraordinar de a trata cu personalitățile celor 5 Mari Puteri (Anglia, Franţa, Statele Unite, Italia, Japonia), jurnalista franceză, Colette, care pe 5 martie 1919 a întâlnit-o înaintea celorlalţi reporteri, scria a doua zi, în „Le Matin”: „Este magnifică!”
Jurnalul Le Matin, din 6 martie 1919
Ediția jurnalului Le Matin din 6 martie 1919:
În trenul regal
Încă nu se iviseră zorile când trenul regal s-a oprit în gara Laroche. Așteptăm pe chei, unde totul doarme, cu excepția câtorva soldați americani și francezi care mestecă, resemnați, niște sandwich-uri fără unt. Totul pare să doarmă și în trenul regal și este timpul să încercăm escaladarea noastră…
– Unde mergeți? Nu aveți voie să treceți.
Dar suntem foarte hotărâți să nu renunțăm, în pofida celor trei comisari speciali, din moment ce am ajuns până aici. Negociem:
– Flori pentru regină… Respectuosul bun venit din partea jurnalului Le Matin pentru regină… Să o vedem pe regină!…
Umbra înaltă a generalului Ballif străbate culoarul: suntem salvați. Tot ce ne rămâne, instalați confortabil într-un vagon de primire gol, este să așteptăm trezirea „celei mai frumoase regine a Europei”, care printr-un război dur, apoi o captivitate demnă, ne-a câștigat inimile tuturor. Nu așteptăm mult în anticameră, chiar și într-un tren special al Reginei României. Pe la opt fără un sfert, generalul Ballif ne conduce la ea. De-a lungul coridorului, servitorii se dau deoparte pentru a ne lăsa să trecem; gestul este amabil, dar câte priviri vigilente, geloase, bănuitoare urmăresc trecerea necunoscuților care au forțat, în plină noapte, instrucțiunile…
Generalul Ballif ne lasă o clipă în apartamentul regal, apoi se întoarce și anunță:
– Regina!
Aceasta este regina. Și cine s-ar putea îndoi? Este magnifică, iar noi, suntem cât pe ce să sfidăm orice protocol, strigându-ne admirația.
Ziua a rămas cenușie, dar regina Maria poartă cu ea lumina sa. Strălucirea părului auriu, claritatea trandafirie și lăptoasă a unui ten nemaîntâlnit, flacăra ochilor impunători și blânzi – o asemenea apariție te lasă fără grai.
Dar o mână expresivă și caldă a prins-o deja pe a noastră care ținea florile:
– Flori! Oh! Ce bucurie, flori atât de frumoase! De cât timp țara mea nu a mai văzut flori rare?… Luați loc! Și cum ați ajuns în trenul meu?
Dornici să auzim și să privim, ne simțim modești ca răspuns și spirit. Spiritul reginei Maria prevede totul, iar fermecătoarea libertate a discuției sale ne anticipează întrebările.
– Și iată-mă aproape de Paris… Nu vă pot spune cât sunt de fericită. Paris… Gândiți-vă că am venit aici o singură dată și nu mă simțeam prea bine…
– Parisul vă va iubi, Maiestate!
– Serios? Credeți? Sunt fericită! Și mi-ar plăcea mult să vă văd regiunile eliberate, cele în care au distrus orașe atât de frumoase… În țara mea nu au putut să atace decât pe uscat… Ah! Țara mea, atât de puțin cunoscută, atât de puțin cunoscută de întreaga lume, vreau ca oamenii să o cunoască, să o iubească, să o salveze, ajutați-mă, toți, toată lumea trebuie să mă ajute!
Țara mea… Ce mare dragoste știe regina să comprime în aceste două cuvinte! Chiar dacă se ferește să o declare, din modestie. Ne străduim să zăbovim cu discuția asupra cărților: Cele patru anotimpuri, Crinul vieții, Visătorul viselor, Regina malefică, Minola, Din inima mea până la inima lor, în care o regină a literelor a vorbit, cu pasiune, despre patria sa, despre poporul său, simplu și puternic și îi amintim de o pagină care pictează valul de căldură care apasă asupra turmelor, liniile lungi, abia ondulate, ale unui peisaj infinit de grâu… Artistul care, pentru a le descrie mai bine, s-a aplecat visător asupra „crinilor răului” și asupra copiilor nevoiași, este oare aceeași femeie care a înfruntat nemții invadatori, fără ca loialitatea sa regală să fie, o clipă, umilită?
O mișcare leonină a capului, un cuvânt, care deviază discuția, este suficient să o afirme:
– Această țară frumoasă, spune regina, pe care nemții au ocupat-o, nu i-a dorit niciodată, nu a încetat niciodată să creadă în eliberarea ei. Nu mi-a fost niciodată frică de acești oameni! Toată perioada în care au fost acolo, am fost… am fost… ca un fel de drapel al țării mele, înălțat!…
Cuvântul frumos, gestul frumos prin care pare că scutură o coamă de leu! Apoi azurul ochilor i se întunecă:
– Atâția răniți pe care i-am văzut sosind cu căruțele… Vă amintiți, domnule Lebrun? Ați fost acolo… Ah! Nu am auzit și nu am citit despre aceste lucruri – se poate spune că le-am văzut și încă de foarte aproape…
Regina să fi uitat oare în acest moment de curajul ei zilnic, de seninătatea ei ca infirmieră în mijlocul epidemiei de febră tifoidă? Noi nu am uitat. Și repede, protestează:
– Mă veți numi și soră de caritate, dar nu am fost. Mă duceam, Dumnezeule, unde oamenii mă chemau, peste tot. Am fost, – cum să spun? – o persoană încurajatoare (une encourageuse), iată, o persoană încurajatoare! Nu știu dacă acest cuvânt este corect, dar acesta este cel pe care l-am ales.
Viu, discursul său scurt, ilustrat cu gesturi în care grația înflorește, împrumută imaginea izbitoare, neologismul. Între timp, regina se pregătește pentru clicul fotografic, la flash-ul pulberii de magneziu, fără a înceta să vorbească și să farmece. Iar timpul zboară…
– Dar am ajuns la Paris!
– Fericit Paris, Maiestate, care va aclama o regină atât de frumoasă…
– Ei! Ei! Regina… Ce sunt eu, dacă nu primul funcționar al țării mele – și nu cel mai bine plătit!
O izbucnire de râs îi luminează chipul. În timpul întrevederii, simplă și fermecătoare, cu un aer sănătos și de bună dispoziție, își face apariția prințesa Marioara, „a doua fiică a mea”, spune regina; “O am și pe cea mai mare cu mine și pe cea mai mică, atât de dulce!”
Când să întrebăm când va fi reprezentată, la Teatrul Național din București, Ilderim, o dramă a reginei Maria, am și ajuns la Paris. Din nou, mâna expresivă, acum într-o lungă mănușă de piele de căprioară, de culoare gri, ne strânge mâna. Nu vom mai vedea zâmbetul familiar care încântă, dar o vom admira chiar acum la gară, printre trandafiri, violete și liliac, acest gât superb, această frunte pe care exilul și adversitatea nu au putut-o face să se încline și care nu se va înclina decât în fața suferinței umane.
Colette
***
Nota de subsol a redacției jurnalului Le Matin:
În gara Lyon
Regina Maria a României a sosit ieri dimineață, la 8. 58, în gara Lyon, cu trenul special, via Fiume și Modane.
Însoțită de prințesa Elisabeta, Marioara și Ileana, Regina a salutat cu grație mulțimea care o aclama. S-a simțit că oamenii de bine sunt acolo, subliniind simpatia lor pentru suverana unei mici țări aliate, care a fost mare în timpul adversităților și nu s-a îndoit niciodată de triumful cauzei aliaților.
Într-o sală de recepții, regina, literalmente acoperită cu flori, a primit omagiile domnului William Martin, directorul protocolului, ale domnului locotenent-colonel Nodot, reprezentând președintele Republicii, ale domnului Louis Louis-Dreyfus, consul general al României la Paris și ale domnului Brătianu, președintele Consiliului României și primul delegat la Conferința de Pace, care și-au salutat suverana, precum și ale numeroșilor români prezenți din rândul notabilităților.
Regina Maria a fost găzduită la hotelul Ritz, împreună cu prințesele și suita sa.
Sosirea la hotelul Ritz
În curtea hotelului Ritz, cu două dintre fiicele sale, Elisabeta și Marioara
Regina României s-a plimbat, împreună cu fiicele sale, prin Paris, ieri, în Piața Vendôme. În medalion, fiica cea mai mică a reginei Maria, Ileana
***
„…oui, Paris vous a aimé, Madame, et vous aimera toujours.” (Colette)
La 100 de ani de la sosirea reginei Maria, la Paris (5 martie 1919), pe 15 octombrie 2019, în imediata apropiere a Turnului Eiffel, a fost inaugurată Promenada Maria a României.
Inaugurarea Promenadei Maria a României, 100 de ani mai târziu, în 2019
Primarul adjunct al Parisului, Catherine Vieu-Charier, și-a incheiat astfel discursul de inaugurare a Promenadei Maria a României din arondismentul 7 al Parisului:
„Și înscriind astăzi numele Maria a României în spațiul public, cu tot ce amintește de istoria împărtășită între cele două țări ale noastre, Parisul susține afirmația lui Colette față de regină: „da, Parisul v-a iubit, Doamnă, și vă va iubi mereu.”
Traducerea interviului aparține citate-celebre-cogito.ro
© CCC