Ion Frunzetti

Ion Frunzetti, 20 ian. 1918 – 11 sept. 1985, născut la Bacău, poet, eseist şi traducător. A trăit 67 de ani.

A fost fiul lui Constantin Frunzetti, ofiţer, şi al Anei (n. Pandele). Primele trei clase primare le-a urmat la Tg. Ocna (1924-1927), ultima clasă primară şi primele două de liceu, la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi (1927-1930), continuate la Liceul „C. Diaconovici Loga” din Timişoara (1930-1931), Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea (1931-1933), Liceul „Unirea” din Focşani (1933-1934) şi din nou la Timişoara (bacalaureatul în 1936).

A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie a Univ. din Bucureşti (1936-1940). A fost asistentul (1944-1946) lui Tudor Vianu, pe care l-a însoţit în calitate de consilier cultural şi secretar al Ambasadei României la Belgrad (1944-1947).

În 1951 este îndepărtat din Universitate şi devine cercetător la Institutul de Istoria şi Teoria Artei a Academiei (până în 1967).

Cadru didactic (din 1956) şi şef de Catedră (din 1977) la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti.

Director al Editurii Meridiane (1972-1973) şi director al Institutului de Istoria Artei (1973-1975).

Între 1977 şi 1985 vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici.

A debutat cu un sonet în Adevărul literar şi artistic (1934). Și-a definitivat un volum de versuri intitulat Aladin, pe care ulterior l-a retras de la tipar, debutul editorial producându-se cu volumul de poeme Risipă avară (1941).

O menţiune de pe coperta celui de al doilea volum Greul pământului (1943), anunţa ca iminentă apariţia altor lucrări (volumul de eseuri Semne în palma veacului. Formă şi semn, Lirica lui Lucian Blaga, piesele de teatru O viaţă ca asta şi Marele Regizor, evocarea romanţară Arthur Rimbaud. L’homme aux verrues), care dau o imagine asupra preocupărilor de atunci ale scriitorului.

În 1945 a câştigat concursul de poezie al Editurii Forum, volumul premiat, Maree, fiind publicat în 1946.

Volumele care vor urma, Ostrovul meu (1957), Dragostele aceleiaşi inimi (1967) şi Ţărmurile clipei (1983), reprezintă avatarurile unei poezii vitaliste, pe alocuri ermetice, scrisă cu economie de metafore, ultimul volum – al senectuţii retorice – decantând şi târzii achiziţii de ordin religios.

După 1946, preocupările lui Frunzetti pentru istoria artei sunt predominante, monografiile şi studiile sale asigurându-i o discretă notorietate internaţională, care se adaugă meritelor în propaganda făcută peste hotare (îndeosebi la bienalele de la Veneţia) valorilor recunoscute ale artei plastice româneşti.

Având la bază un manuscris predat în 1943 unei edituri bucureştene şi recuperat în formă de zaţ în 1944 dintre dărâmăturile tipografiei care urma să-l imprime, cele două volume ale antologiei de eseuri Pegas între Meduza şi Perseu (I-II, 1985) alătură atât texte ezitante, de început, cât şi lucrări solid articulate, scrise ulterior, rod al unui „enciclopedism al privirii”, care asociază preocupările particulare pentru artă cu gustul spectacular al unui voluptuos al marilor mişcări de civilizaţie.

O întinsă operă de traducător (Cervantes, romanul picaresc spaniol, Tirso de Molina, Shakespeare, Victor Hugo, Lev Tolstoi, Thackeray ş.a.) întregeşte profilul spiritual al unui intelectual proteic, în care rigoarea lui Tudor Vianu (căruia îi va dedica opera întregii vieţi) s-a combinat cu o evidentă nelinişte a fragmentului în accepţiune schlegeliană, ceea ce explică şi înrâurirea pe care Frunzetti a avut-o asupra unor intelectuali mai tineri, precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu sau Andrei Cornea.

Opere principale:

Poezie: Risipă avară, 1941; Greul pământului, 1943; Maree, 1946; Artele plastice în România după 23 August 1944, în colab. cu E. Schileru, M. Popescu ş.a., 1949; Ostrovul meu, 1957; Dragostele aceleiaşi inimi, 1967; Ţărmurile clipei, 1983;

Eseuri: Pegas între Meduza şi Perseu, I-II, 1985;

Albume: Velázquez, 1984;

Pictori revoluţionari de la 1848, 1988; D. Paciurea, 1989;  Arta românească în secolul XIX, Bucureşti, 1991; Scrieri. Prietenii mei artiştii, Constanţa, 1997; În căutarea tradiţiei, culegere îngrijită de Florica Cruceru, Bucureşti, 1998;

Studii critice, 2000; Disparate, 2002;

Traduceri: J. Fr. Jakobsen, Barbara, roman, 1942; A. Rimbaud, Iluminările. Precedate de poeme din Primele versuri, 1945; L. Golding, Porţi ferecate, roman, 1946; M. de Cervantes, Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha, 1949; B. Gorbatov, Generaţia mea, 1949 L. Tolstoi, Război şi pace, 1949-1955; F. M. Reşetnikov, Oameni din Podlipnaia, 1954; H. Mann, Supusul, 1954; V. Hugo, Oamenii mării, 1955; Proză satirică spaniolă, 1955; L. N. Tolstoi, Povestiri din Sevastopol, 1955; W. M. Thackeray, Bâlciul deşertăciunilor. Un roman fără erou, I-II, 1956; Tirso de Molina, Don Gil de Ciorap-Verde, adaptare, 1957; F. Gladkov, Cimentul, roman, 1960; Isprăvile unor vântură-lume. Proză picarescă spaniolă, 1961; W. Shakespeare, Sonete, 1964; E. Mphahlele, Pe Second Avenue, 1967; W. Shakespeare, Comedii, 1981; W. Shakespeare, Opere complete,  1987.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.