Isaac Asimov

Isaac Asimov, 2 ian. 1920 – 6 apr. 1992, născut în Petrovici, Rusia, autor și biochimist american, scriitor de mare succes și autor prolific de science-fiction și de cărți de popularizare a științei. A trăit 72 de ani.

Genial om de știință, licențiat în biochimie, Isaac Asimov, supranumit și „medicul bun”, și-a folosit cunoștințele pentru a scrie romane științifico-fantastice care au cunoscut succesul mondial.

A scris sau a editat aproximativ 500 de volume, dintre care cele mai cunoscute sunt cele din Seria Fundația și Seria Roboților.

Născut în Rusia revoluționară, Isaac Asimov a emigrat în Statele Unite împreună cu părinții săi când avea 3 ani. A crescut în Brooklyn, New York și a absolvit Universitatea din Columbia în 1939.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat la Naval Aviation Experimental Station din Philadelphia împreună cu autorii de science-fiction Robert Heinlein și L. Sprague de Camp.

După război, a obținut doctoratul în chimie la Universitatea din Columbia în 1948. S-a alăturat apoi facultății de la Universității din Boston, cu care a rămas asociat ulterior.

Primele sale lucrări au apărut în 1939 în revista Astounding Science Fiction.

Scrierile sale au contribuit la evoluția genului și au devenit lucrări de referință: pot fi citate „Fundația” (1951), „Fundația și Imperiul” (1952), „A doua Fundație” (1953). În „Sfârșitul eternității” (1955) și „Parada roboților” (1964), Isaac Asimov abordează într-un mod original tema roboților.

Printre numeroasele sale lucrări se numără lucrări științifice, istorice și literare populare, precum „Ghidul lui Asimov la Shakespeare” și „Ghidul lui Asimov în explicarea Bibliei”.

Profesor timp de zece ani la Universitatea din Boston, profund convins că știința mai are remedii de oferit marilor nelinişti de astăzi, acest scriitor a publicat și cărți pentru copii sub pseudonimul Paul French.

Opere principale:

Romane SF: O piatră pe cer, 1950; Pulbere de stele, 1951; Fundația, 1951, prima apariție din Enciclopedia Galactică; Fundația și Imperiul, 1952; Curenții spațiului, 1952; A doua Fundație, 1953; Cavernele de oțel, 1954; Sfârșitul eternității, 1955; Soarele gol, 1957; Călătorie fantastică, 1966; Zeii înșiși, 1972; Marginea Fundației, 1982, prima sa carte în lista best-seller, după 262 cărți și 44 de ani de activitate; Roboții de pe Aurora, 1983; Roboții și Imperiu, 1985; Fundația și Pământul, 1986; Călătorie fantastică: destinația creierul, 1987; Preludiul Fundației, 1988; Nemesis, 1989; Căderea nopții, 1990, cu Robert Silverberg, roman bazat pe o povestire scurtă mai veche; Băiețelul cel urât, 1992, cu Robert Silverberg, roman bazat pe o povestire scurtă mai veche; Fundația renăscută, 1993; Omul pozitronic, 1993, cu Robert Silverberg;

Colecții de proză scurtă SF: Calea marțiană, 1955; Visele sunt sacre, 1957; Întrebarea finală, 1959; Misterele lui Asimov, 1968; Căderea nopții și alte povestiri, 1969; Perioada Campbell, 1972; Întemeietorii, 1975; Omul bicentenar și alte povestiri, 1976; Vântul schimbării, 1983; Aur, 1990;

Romane polițiste: Respirația morții, 1958, republicat mai târziu ca Strănutul morții; Crimă la ABA, 1976;

Colecții de proză scurtă polițistă: Poveștile văduvilor negri, 1974; Alte povești ale văduvilor negri, 1976; Dosarul văduvilor negri, 1980; Misterele de la Union Club, 1983; Banchetul văduvilor negri, 1984; Cele mai bune povestiri polițiste ale lui Isaac Asimov, 1986; Enigmele văduvilor negri, 1990; Întoarcerea văduvilor negri, 2003;

Non-ficțiune: Particulele chimice ale vieții, 1954; Atomul: Un Univers, 1956; Lumea azotului, 1958; Viață și energie, 1962; Adaugând o dimensiune, 1964; Creierul uman, 1964; Ghidul omului inteligent în domeniul științei, 1965; Particula Neutrino, 1966; Știința, numerele și Eu, 1968; Opus 100, 1969; Sistemul Solar și retur, 1970; Lumea noastră în spațiu, 1974; Planeta care nu a existat, 1976; Quasar, Quasar, arzi aprins, 1977; Cartea cu fapte a lui Isaac Asimov, 1979; Soarele strălucește orbitor, 1981; Viziuni ale Universului, 1981; Secretul Universului, 1990; Civilizatii extraterestre, 1979;

Autobiografie: Cu amintiri încă verzi, 1920–1954, 1979; Bucuria o mai simt încă, 1954–1978, 1980; Eu, Asimov, 1994.