Joachim du Bellay

Joachim du Bellay, cca. 1522 – 1 ian. 1560, născut în Liré, lângă Angers, în Franța, poet și critic literar francez, fondator, împreună cu Pierre de Ronsard, al grupului literar cunoscut sub numele de La Pléiade. Du Bellay este autorul manifestului sau programului literar al Pléiadei, La Défense et illustration de la langue française (Apărarea și ilustrarea limbii franceze). A trăit cca. 37 de ani.

Du Bellay era, după Ronsard, cel mai bun poet al Pleiadei. Opera sa principală este volumul de sonete intitulat Regretele. In acestea exprimă, în versuri grațioase și pătrunzătoare, impresiile și tristețea sa de exilat. Du Bellay a știut să exprime melancolia ruinelor vechii Rome și, cu multă bucurie, sentimentele sale intime și emoțiile sale delicate.

Joachim du Bellay s-a născut într-o familie ilustră de nobili angevini (locuitori din provincia Anjou sau din orașul Angers, Franța) de pe valea râului Loara și a studiat dreptul și științele umaniste la Poitiers și Paris.

Studia dreptul la Poitiers, unde a făcut cunoștință cu cercurile umaniste, când, în 1547 sau 1548, l-a cunoscut pe Ronsard, iar vocația sa poetică a fost decisă în acea zi. Suferind de surditate, s-a dedicat cu ardoare studiului anticilor și mai ales al italienilor.

A publicat Apărarea și preamărirea limbii franceze (La Défense et illustration de la langue française) în 1549. În acest text, afirma că franceza este capabilă să producă o literatură modernă, egală în calitate și expresivitate cu cea a Greciei și Romei antice. A susținut că scriitorii francezi ar trebui să se uite nu numai la textele clasice, ci și la Italia contemporană pentru modele literare. În 1549–1550, du Bellay și-a publicat primele sonete, inspirate de poetul italian Petrarca.

După ce a studiat la Paris, a plecat în 1553 la Roma împreună cu unchiul său, cardinalul Jean Du Bellay, un diplomat proeminent, pentru a-i servi ca secretar și administrator într-o misiune. Acest sejur, care a durat patru ani, a fost o alegere nefericită, dar și principalul eveniment al vieții sale.

După perioada descoperirii „cetăţii eterne”, s-a plictisit de intrigile Curiei romane și a suferit din cauza depărtării de țara sa și de membrii Pleiadei, la fel cum nu s-a adaptat la noua sa funcție și nici la obiceiurile curții pontificale. Aceste sentimente vor fi sursa de inspirație pentru sonetele scrise de-a lungul șederii sale la Roma.

În acea perioadă, Joachim du Bellay începuse să scrie pe teme religioase, dar experiența sa din viața la Vatican pare să-l fi dezamăgit. În schimb, s-a îndreptat către meditațiile despre gloriile dispărute ale Romei antice în Antichitățile Romei (Les Antiquités de Rome) și spre satira melancolică în cea mai bună lucrare a sa, Regretele (Les regrets), ambele publicate după întoarcerea sa în Franța în 1558.

Pentru a mărturisi experiențele trăite la Roma a scris „Les Regrets”, o frumoasă colecție de sonete melancolice. Volumul Regretele cuprinde 191 de sonete, toate în versuri alexandrine. Forma adoptată de Du Bellay este nouă, deși colecția este în stil petrarchist. Subiectul nu este dragostea pentru o femeie, ci pentru țara natală cu trei surse de inspirație: elegiac, satiric și encomiastic (cu caracter laudativ, elogios). Les Regrets include cel mai faimos poem al lui Du Bellay, inspirat din mitul lui Ulise care dorește să se întoarcă în patria sa, dar îl imită pe Virgiliu pe care poeții din La Pléiade îl admirau foarte mult.

De-a lungul vieții sale, du Bellay a avut o sănătate precară și a suferit de surditate intermitentă. Portretele sale arată o figură retrasă și austeră și întăresc impresia unui om total dedicat artei sale. Avea o afecțiune sinceră pentru țara sa și a hotărât ca aceasta să aibă o literatură care să rivalizeze cu cea a oricărei alte națiuni.

A introdus noi forme literare în limba franceză odată cu prima carte de ode și prima de sonete de dragoste în limbă. În străinătate, a influențat poeții lirici englezi ai secolului al XVI-lea, iar unele dintre lucrările sale au fost traduse de Edmund Spenser în Lamentații (Complaints…), 1591.

A fost un poet adevărat și un mare artist, capabil să sugereze mult în puține cuvinte și să ofere ideii forța deplină printr-un ritm expresiv.

Opere principale:

– Apărarea și preamărirea limbii franceze (Défence ei illustration de la langue française), 1549, a devenit manifestul sau programul școlii literare La Pléiade, în care du Bellay pledează pentru recunoașterea limbii franceze ca limbă literară națională.

– Măslinul (L’Olive), 1549–1550, colecție de sonete dedicate domnișoarei de Viole (anagrama numelui Viole este Olive); du Bellay, în această lucrare, omagiază o iubită imaginară, imitându-l mai ales pe Petrarca.

– Antichitățile Romei (Les Antiquités de Rome), 1558, este și o colecție de sonete: du Bellay cântă măreția și trecutul glorios în antiteză cu decadența romanilor din prezent. El demonstrează un anumit simț al pitorescului și, mai presus de toate, atinge o gravitate maiestuoasă.

– Regretele (Les Regrets), a treia colecție de sonete este cea mai originală, cea mai personală; în aceasta, du Bellay se inspiră atât din amintirile sale, cât și din resentimentele sale: uneori este satiric, alteori melancolic.