Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Diverse

Johnny Hallyday și Catherine Deneuve, iubirea secretă a doi monștri sacri


“Ce o face pe Catherine Deneuve atât de specială? Ea are ceea ce celelalte nu au.” – Johnny Hallyday

„Lady Lucille pentru azi, ca și pentru ieri/Lady Lucille, lasă lumina să cadă asupra mea…” Această lumină se numește, de fapt, Catherine Deneuve…

În 1993, Catherine a dezvăluit că ea a fost inspirația pentru cântecul lui Johnny „Retiens la nuit”. Johnny îi va răspunde, doi ani mai târziu, într-un alt cântec, “Lady Lucille”. Versurile cântecului „Lady Lucille” sporesc greutatea cuvintelor ei:

„Dacă prea des te sun / Dacă te saturi de mine / Dacă uneori sunt infidel / Întotdeauna te-am iubit doar pe tine”, cântă el în „Lady Lucille”. Catherine Deneuve a înțeles mesajul care îi era destinat.

1995 a fost anul în care a fost schițată „Destroy” (Distruge), autobiografia lui Johnny încredințată lui Gilles Lhote. Confidențele vor fi făcute în timpul unei croaziere la bordul ambarcațiunii sale „Only You” în Antile și confirmate în timpul corecturilor în vila sa La Lorada, din Ramatuelle.

Johnny Hallyday și Catherine Deneuve s-au cunoscut în 1961 pe platourile de filmare. O dragoste la prima vedere pe cât de secretă, pe atât de puternică.

Fără Charles Aznavour și cumnatul său, compozitorul Georges Garvarentz, Catherine Deneuve și Johnny Hallyday probabil nu s-ar fi întâlnit niciodată, iar „Lady Lucille” nu ar fi existat niciodată! Povestea lor a început în 1961, când Garvarentz i-a sugerat lui Aznavour: „Ar trebui să-l cunoști pe puștiul Hallyday, are talent și încearcă să impună rock-ul în Franța, precum Elvis Presley.”

Cântăreț de muzică rock and roll și pop, pe numele său adevărat Jean-Philippe Smet, Johnny Hallyday s-a născut pe 15 iunie 1943, la Paris, Île-de-France, Franța, dintr-un tată belgian, Léon Smet și o mamă franceză, Huguette Eugénie Pierrette Clerc. Tatăl său Léon Smet, lucra ca artist într-un club de noapte, iar mama lui, după ce a fost părăsită de soț, lucra ca model.

Aznavour va deveni cu adevărat tatăl spiritual și artistic al lui Johnny. L-a făcut să-și modifice CV-ul cu un nume fals american, l-a făcut să evolueze scriindu-i – alături de Garvarentz – câteva hituri, printre care „Retiens la nuit” și „Douce violence”. În sala de spectacole Olympia din Paris, Johnny Hallyday a cunoscut în 1961 un adevărat triumf.

Aznavour a aflat că turnarea unui film-antologie se apropie de sfârșit, dar că producția este încă în căutarea unui tânăr protagonist. Regizorii erau Marc Allégret și Roger Vadim, pe care Charles i-a invitat acasă la el la cină, împreună cu producătorul Francis Cosne. Johnny locuia în casa lui Aznavour și, prin urmare, era prezent în mod natural.

Rockerul era timid, impresionat de Vadim, acest creator de vedete care a descoperit-o pe Brigitte Bardot în „Și Dumnezeu… a creat femeia” și pe Annette Stroyberg în „Legături primejdioase”. Vadim, playboy-ul, cunoscut drept „diavolul”, s-a căsătorit cu actrițele pe care le făcuse celebre: Bardot, Stroyberg, apoi Jane Fonda…

În timpul mesei, Marc Allégret a făcut un scurt rezumat al scenariului filmului. Era o comedie ușoară, construită în jurul a patru povești în care apăreau pariziene, cu farmecul, eleganța, seducția lor, dar și cu defectele lor. Marc Allégret l-a angajat pe Roger Vadim să scrie și să regizeze schița „Sophie”, a cărei eroină era nimeni alta decât Catherine Deneuve. Pe atunci, Catherine era o tânără actriță debutantă și sora lui Françoise Dorléac, actriță și model pentru Dior. Vadim, atras de Catherine, tocmai își descoperise noua muză. Ea avea 17 ani, iar el, 33 de ani. Catherine era deja o tânără liberă, cu un caracter puternic, cu mult înaintea timpului ei.

În Memoriile sale, Roger Vadim își amintește: „Eram încă în căutarea actorului care să-i dea replica lui Catherine.” Vadim s-a gândit imediat la tânărul Hallyday pentru a fi partenerul de film al protejatei sale. Johnny avea deja nevoie să scape din nebunia începuturilor sale, din acea glorie nebună care căzuse asupra lui. Deci, de ce nu o experiență cinematografică? “Ideea cuplului Deneuve-Hallyday a fost validată de Marc Allégret și de producător.”

Charles Aznavour, ca un om de afaceri priceput, tocmai reușise o operațiune de mare succes: nu numai că și-a introdus pupilul în lumea foarte închisă a cinematografiei, dar l-a și pus să cânte două dintre titlurile sale: „Retiens la nuit” și „Sam’di soir”, în celebra secvență. Dar ceea ce Charles încă nu știa era faptul că tocmai adusese lupul la stână și declanșase un tsunami sentimental care nu avea să se mai oprească.

Au început filmările. Sinopsisul filmului „Sophie” era foarte simplu. Vadim a scris, pe măsură, o povestioară impregnată de sentimentalism menită să facă ochii adolescenților să strălucească în acel început al anilor ‘60. Deneuve juca rolul unei tinere de liceu inocente, care se laudă prietenilor ei că are un iubit. Urmată de prietenii ei suspicioși care voiau să afle adevărul, Sophie se refugiază în camera de serviciu a lui Jean, un chitarist blond, chipeș, sărac, interpretat de Johnny. După ce i-a cântat „Retiens la nuit”, a început idila celor doi. Succesul acestui film se datorează doar complicității strânse, atracției tulburătoare a cuplului Deneuve-Hallyday. Senzualitatea lor intensă izbucnea pe ecran.

Ziua în care Johnny Hallyday s-a îndrăgostit de Catherine Deneuve

„Reține noaptea…” Un pasaj legendar în care Johnny, un tânăr protagonist, cade sub vraja lui Catherine Deneuve, încă puțin cunoscută.

Johnny Hallyday și Catherine Deneuve au fost idolii anilor 1960 și au împărțit ecranul în filmul lui Marc Allegret, Les Parisiennes. De la prima lor întâlnire pe platoul de filmare, a înflorit o prietenie care a continuat de-a lungul anilor.

În Les Parisiennes, film francez regizat de Marc Allégret, Claude Barma, Michel Boisrond și Jacques Poitrenaud, lansat în 1962, Catherine Deneuve, încă necunoscută publicului larg, cade sub vraja tânărului Johnny Hallyday, de 18 ani, care-i cântă cu dragoste unul dintre marile sale hituri Retiens la nuit… Un moment frumos al cinematografiei, atât tandru, cât și melancolic, în timpul căruia idolul tinerilor s-a îndrăgostit de viitoarea muză a cinematografiei franceze. Apoi, se presupune că au început o aventură secretă de ani de zile…

Catherine Deneuve: „Doar pentru mine Johnny a cântat „Retiens la nuit””

Când Johnny Hallyday a cântat pentru Catherine Deneuve, Retiens la nuit (Reține noaptea). Johnny Hallyday și Catherine Deneuve în Les Parisiennes, 1961, de Marc Allegret

Vadim, care, în mod paradoxal, multiplica scenele romantice, începea să-și pună întrebări serioase: „Creierul meu trebuie să fi fost infectat de o gânganie când mi-am imaginat să o aduc pe Catherine și un cântăreț-chitarist. Se pare că nu am învăţat nimic din trecut. Multe detalii m-au făcut să mă întreb dacă dragostea lor de pe cameră a continuat în afara platoului. Poate a fost un flirt nevinovat. Nu am aflat niciodată dacă Catherine era amanta lui Johnny în timpul filmărilor. Minciunile și jumătățile de adevăr sunt mai greu de trăit pentru mine decât certitudinea infidelității.” (Bardot, Deneuve, Fonda, de Roger Vadim)

Atracția evidentă dintre Catherine și Johnny l-a obligat pe Vadim să retrăiască momente foarte dureroase, când Brigitte Bardot l-a părăsit pentru Jean-Louis Trintignant după filmările la „Și Dumnezeu… a creat femeia” cu care împărțea afișul. Sau când Annette Stroyberg a plecat cu Sacha Distel după patru ani de conviețuire.

“Vadim este un bărbat pe care îl părăsești, ca și Johnny de altfel…”, va spune Christian Blondieau, cunoscut sub numele de Long Chris, prietenul apropiat și confidentul lui Jean-Philippe Smet încă din vremea când frecventau amândoi Place de la Trinité din Lyon și Golf-Drouot (prima discotecă rock din Paris, supranumită „Templul Rock”), povestind: „Johnny s-a îndrăgostit de frumoasa Catherine. O dragoste platonică, languroasă, îi tulbura simțurile. Emoția îi inflama chipul. Pasiunea s-a instalat în inima sufletului.” (Johnny: la curtea regelui, de Christian Blondieau)

Tatăl Adelinei Blondieu și cândva socrul prietenului său istoric, a încheiat evocând alte rupturi: „De fiecare dată când Johnny avea inima frântă după o poveste de dragoste dezastruoasă, acesta bătea la ușa inimii lui Catherine.”

Johnny a mărturisit mulți ani mai târziu, în 1983, realitatea sentimentelor sale: “Catherine Deneuve este marea mea dragoste de când aveam 18 ani. Pentru noi, timpul și-a suspendat zborul pentru mai mult de o noapte”.

Așa că iată-l în septembrie 1961, actor pentru o zi, care trebuia să o seducă pe Sophie, interpretată de Deneuve, înarmat doar cu chitara lui și piesa „Retiens la nuit” – un text de Aznavour. Pe platoul de filmare, tânărul de 18 ani nu avea ochi decât pentru actriță. S-a îndrăgostit imediat de ea. Și, reciproc, tânăra cedează farmecului rockerului. Uimit, Vadim era martor la nașterea acestei povești de dragoste. Dar, chiar dacă el însuși a provocat scânteia, nu voia să fie fraierul care era folosit. Când i-a cerut lui Catherine să-i explice această idilă cinematografică, pe care presa începea să o preia în articolele sale, ea ea a negat, lăsând pentru totdeauna o umbră de îndoială cu privire la natura exactă a sentimentelor ei pentru Johnny. Dar, deocamdată, cântărețul nu mai făcea parte din sfera ei de activitate.

Când rockerul a aflat, a decis, pur și simplu, să se sinucidă. Având viteză pe autostrada de Vest la volanul mașinii sale, conducea cu viteză maximă în speranța nebună de a muri ca James Dean, idolul său. Dar, soarta a decis altfel: o pană stupidă de combustibil l-a împiedicat să-și ducă la bun sfârșit proiectul dezastruos. Viața este luată cu adevărat în serios când ai 18 ani? Johnny a mărturisit mulți ani mai târziu, în 1983, realitatea sentimentelor sale: „Catherine Deneuve este marea mea dragoste de când aveam 18 ani. Pentru noi, timpul și-a suspendat zborul pentru mult mai mult de o noapte. Suntem prieteni pe viață. Acum, ea este Deneuve care luminează cinematografia internațională. Dar pentru mine, ea este Catherine pentru totdeauna.” „M-am îndrăgostit nebunește de ea chiar în ziua în care am cunoscut-o”, mai spunea el. Pentru mine, ea întruchipa idealul feminin. Îmi amintea de cele mai tulburătoare eroine ale lui Alfred Hitchcock: focul sub gheață.”

Dar focul, în timpul celebrului episod din Lyon, se va reaprinde rapid. Ce s-a întâmplat cu adevărat în nopțile de 12 și 13 decembrie? Nimeni nu va ști vreodată. Dar Johnny și Catherine au făcut un pact. Un pact al inimii. Un pact de dragoste. Da, vor fi mereu acolo unul pentru celălalt. Când Johnny o voia pe Catherine, ea nu era liberă. Acum el era cel care nu mai era liber. Mai ales că Sylvie îi promisese că va participa la concertul din data de 14.  Dar rămânea fascinat de actriță, de frumusețea ei rece, de intensitatea privirii ei. Presa a început să scrie din nou despre drama shakespeariană care se juca la Lyon. Deneuve va ajunge să vorbească, pentru singura dată în viață, despre acest episod într-un interviu acordat pentru „Ciné Télé Revue” în 1964. „Bomba a explodat: Catherine nu-l mai iubește pe Roger Vadim, ci îl iubește pe Johnny Hallyday. Johnny Hallyday nu o mai iubește pe Sylvie Vartan, ci o iubește pe Catherine. Roger nu o mai iubește pe Catherine, ci o iubește pe Jane Fonda. Ce e de făcut?”

Relația lor a durat mereu datorită absenței. Ar fi putut să treacă doi, trei ani fără să se vadă. Dar Johnny avea mereu grijă să-i trimită flori de ziua ei.

Deci nu au făcut nimic. Au lăsat viața să-și reia cursul. Johnny s-a căsătorit cu Sylvie, Catherine s-a căsătorit cu David Bailey. Anul 1965 ar fi putut fi cel al noii lor fericiri. Dar ceea ce îți este în fire, revine  în galop. Când Johnny a încercat să se sinucidă în septembrie 1966, la doar o lună după nașterea lui David, Catherine a fost din nou cea care a venit să-l vadă în secret la spital. În fiecare zi, prin ușile din spate, în momente improbabile, era acolo. Să-l vadă, să-i zâmbească.

Catherine va deveni actrița imensă pe care Franța o va adora anul următor în „Les demoiselles de Rochefort” (Domnișoarele din Rocherfort) și „Belle de jour” (Frumoasa zilei). Johnny va experimenta o perioadă de inactivitate. Fără prezența lui Catherine, ar fi avut curajul să trăiască? Nu mai era acolo să răspundă. Dar, în realitate, povestea lor tocmai începea din nou.

„În această relație incredibilă”, notează Gilles Lhote, „Johnny a chemat-o pe Catherine mult mai mult decât ea pe el. Ea știa să simtă momentele în care el era cel mai rău. Întotdeauna l-a înțeles, l-a acceptat, l-a iubit așa cum era. Un băiat timid, teribil de drăguț, mult mai profund decât imaginea pe care o putea proiecta.”

Când, în 1972, a fost dezvăluită infidelitatea lui Johnny cu Nanette Workman, Sylvie Vartan a văzut roșu în fața ochilor. Johnny s-a întors din nou la actriță pentru a-și vindeca rănile. Deneuve era într-o relație cu Marcello Mastroianni, dar l-a întâmpinat pe bărbatul prăbușit cu bunătate și tandrețe. Să-l pună din nou pe calea cea bună. „Relația lor a durat întotdeauna datorită absenței. Ar fi putut să treacă doi, trei ani fără să se vadă. Dar Johnny avea mereu grijă să-i trimită flori de ziua ei, 22 octombrie, precum și de Anul Nou. Nu a uitat nici unul dintre aceste evenimente”, spunea un apropiat al artistului.

Oricât de opuși păreau să fie, Deneuve și Hallyday erau în realitate la fel odată cu lăsarea nopții: doi lupi singuratici.

În 1978, nimic nu mergea bine în cuplul Hallyday-Vartan. Cântărețul era invitat la festivalul de film de la Yokohama în calitate de jurat… în același timp cu Catherine. Sylvie era și ea în oraș pentru concerte, publicul japonez fiind fani ai doamnei Hallyday. Când trio-ul s-a întâlnit într-un restaurant, după ceremonia de închidere, atmosfera era orice altceva decât zen. Catherine și Johnny păreau mai apropiați ca niciodată, în timp ce Sylvie nu-și mai putea ascunde suferința. Câteva luni mai târziu, a plecat în exil în Statele Unite cu David, înainte de a divorța în 1980.

Așadar, la începutul unui nou deceniu, Johnny era foarte singur în casa lui vastă din arondismentul 16. Catherine era din nou singură. Petrecerile îi vor reuni: Hallyday și Deneuve vor fi la toate seratele pariziene, de la Elysée Matignon până la Elysée Biarritz, trecând prin Martine’s al lui Sam Bernett, situat în Bois de Boulogne. Johnny bea mult, în timp ce Catherine privea petrecerea nopții, întotdeauna cu o țigară în mână.

Oricât de opuși păreau să fie, Deneuve și Hallyday erau, în realitate, la fel, odată ce se lăsa noaptea: doi lupi singuratici, fericiți să scape de agitația faimei.

La primul etaj al lui Martine’s, Sam Bernett, jurnalist și moderator radio, a instalat un studio. Muzicianul Pierre Billon l-a convins pe Johnny să înregistreze un album pentru piața spaniolă, deoarece cariera lui părea că eșuează în Franța. Deneuve, care tocmai triumfase în „Ultimul metrou”, de François Truffaut, și „Te iubesc”, de Claude Berri, asista asiduu la înregistrări, elegantă în acest mediu atât de îndepărtat de cel al platourilor de cinema în care se află permanent în ochiul furtunii.

„Johnny și Catherine semănau, analizează acest intim al regretatului cântăreț. Ea este la fel de rock’n’roll ca el, dacă nu mai mult. Iubește noaptea, petrecerea, oamenii. Dacă au găsit o asemenea complicitate, este pentru că s-au cunoscut chiar la începutul carierei. Johnny a fost întotdeauna fascinat de libertatea Catherinei, ea care făcea întotdeauna ceea ce voia. În cinema, în viața ei, este unică. Ca și el.”

Deneuve îi cunoștea demonii, anxietățile, problemele cu alcoolul și drogurile. Ea a preferat să fie mereu acolo pentru el, decât să-i împărtășească viața.

Atunci de ce povestea lor nu a mers mai departe? De ce Johnny, rockerul, și Catherine, îndrăgita actriță, nu au reușit niciodată să formeze un cuplu adevărat? „O chestiune de timp! La începutul anilor 1980, Hallyday și Deneuve încă mai ieșeau în grup, cu Depardieu și Gainsbourg. De asemenea, se credea că Catherine avea legături cu ultimii doi. Dar toată lumea se înșela, râdea același prieten al rockerului. Realitatea este că Johnny nu și-ar fi dorit niciodată să-și asume riscul de a o pierde pe Catherine. Și Catherine nu a deschis niciodată subiectul unei vieți împreună. Îi cunoștea demonii, anxietățile, problemele cu alcoolul și drogurile. Ea a preferat să fie mereu acolo pentru el, decât să-i împărtășească viața. Dacă ar fi trăit împreună, probabil s-ar fi despărțit, ca multe cupluri din show-biz. Asta era tot ce nu voiau.”

A fost Catherine, însă, singurul interes amoros adevărat din viața lui Johnny, în detrimentul tuturor soțiilor sale oficiale? Gilles Lhote neagă această idee. „Johnny o iubea pe Sylvie, a trăit ceva foarte puternic cu Nathalie Baye (mama fiicei lor, Laura Smet), o pasiune nebună cu Adeline Blondieu și a iubit-o cu adevărat pe Laeticia. Sunt patru femei foarte diferite. Fiecare în felul ei i-au oferit o formă de securitate de care avea nevoie. Deneuve nu însemna pentru el securitate. Pentru că, așa cum mi-a spus Johnny: „Catherine are tot ceea ce altele nu au.”

Când și-a sărbătorit 50 de ani la Parc des Princes în 1993, Johnny a făcut obiectul unei multitudini de propuneri și omagii. Dacă televiziunea TF1 a fost desemnată rapid ca partener pentru cele trei concerte, cântărețul însuși a fost cel care a cerut ca vocea Catherinei să fie înregistrată pentru un documentar (partea 1, partea a 2-a) care spunea povestea lui. Iar în numărul special dedicat acestuia de revista Paris Match cu această ocazie, a ales o imagine a actriței, fotografiată de preferatul ei, André Rau, pe care a desenat o inimă și a scris înăuntru „LOVE”. Deneuve era din nou cea mai populară actriță din Franța, navigând pe succesul filmelor „Indochina” și „Anotimpul meu preferat”. Și ea a acceptat fără să clipească.

S-a spus totul? Nu chiar. Laeticia a intrat în viața cântărețului doi ani mai târziu. Ea era tot ceea ce nu-i plăcea lui Deneuve. Tânăra ingenuă, păpușa cu bucle aurii care va dispărea la fel de repede cum a sosit. Catherine știa că Johnny nu era bine. Era tulburat de succesul celei de-a 50-a aniversări, care i se părea, în mod surprinzator, că semnalează începutul sfârșitului. Johnny își trăgea sufletul la proprietatea sa în stil hacienda (în stilul marilor proprietari agricoli din America Latină hispanică) din Saint-Tropez. La Lorada a devenit o atracție turistică cel puțin la fel de mult ca și La Madrague a lui Bardot. Dar trebuia să se gândească la ziua de mâine… Așa că Johnny a înregistrat o grămadă de cântece pentru următorul său album, intitulat „Lorada” – dovadă a inspirației sale nebune la acea vreme. Și se strecoară, printre cele treisprezece titluri, o piesă care trece neobservată, scrisă și compusă de Gildas Arzel, Lady Lucille:

„Dacă prea des te sun / Dacă te saturi de mine / Dacă uneori sunt infidel / Întotdeauna te-am iubit doar pe tine”, cântă el în „Lady Lucille”.

Dar toată această perioadă nu-i făcea plăcere. Așa că, alături de Laeticia, pleacă pe mare cu barca sa, „Only You”, inventândându-și viața unui pirat din Caraibe, alternând între trabucuri și rom, departe de lumea muzicii. Deneuve, între timp, a descoperit-o pe „Lady Lucille” și a înțeles mesajul. Ea i-a trimis un fax, apoi două, apoi mai multe. Când Laeticia a aflat de asta, și-a avertizat soțul: „Ori ea, ori eu.” Încă o dată, Johnny face alegerea cea mai rezonabilă. Dar asta nu o va împiedica pe Deneuve să participe la toate premierele lui pariziene. Imediat ce se termina concertul, se ducea în cabina lui pentru a-l felicita pe cel care a făcut-o să vibreze timp de două ore. Pentru că, da, vedeta de cinema era la fel de fascinată de cântăreț ca și de bărbat. Laeticia va avea dificultăți să se împace cu această poveste platonică, dar foarte invazivă în mintea soțului ei. „În timpul cinei organizate în grup restrâns în 2003, povestește un prieten al lui Johnny, Laeticia a invitat-o pe Deneuve. Dar o pusese la capătul mesei. Lui Johnny nu i-a plăcut deloc acest lucru.”

Deneuve și-a construit mitul și legenda astfel: nu răspundea niciodată la întrebări despre viața ei privată, spre deosebire de Hallyday care spunea (aproape) totul.

La petrecerea zilei de naștere a cântărețului în iunie 2010, presa a publicat fotografii cu Catherine Deneuve alături de Laeticia și Johnny. Laeticia va avea grijă să o invite pe Catherine la aniversarea a 67 de ani a lui Johnny, sărbătorită pe o barjă pariziană, la șase luni după coma sa din Los Angeles. În acea seară, dacă Deneuve a fost așezată în dreapta lui Johnny, Laeticia se așeza pe genunchii lui, „bărbatul său”, pe toată durata filmărilor. Doar pentru a-și marca clar teritoriul. „Nu exista rivalitate între Catherine și Laeticia”, spunea un cunoscut al celor două femei. Catherine nu apreciază rețelele sociale și preferă cinematograful de artă decât provocările de pe TikTok.”

Johnny și Catherine s-au văzut ultima dată pe 15 iunie 2010, printre 250 de invitați. În mijlocul acestui show-biz, care în cele din urmă va fi frâna adevăratei lor povești de dragoste. Deneuve nu l-a dezamăgit însă pe Johnny. Dacă nu a asistat la premierele lui de la Paris în anii următori, a fost pentru că filma, sau era ocupată cu alte angajamente. SMS-urile au înlocuit faxurile. Și florile nu au încetat să sosească în Place Saint-Sulpice, acasă la actriță. Johnny a fost, într-un fel, cel mai loial dintre bărbați.

„Catherine a fost foarte întristată de dispariția lui”, spunea una dintre rudele ei. I-au luat multe luni să o accepte. A fost una dintre cele mai frumoase pagini din viața ei, care s-a întors pe 5 decembrie 2017.”

Toți cei care, de atunci, au încercat să o roage pe Catherine Deneuve să ridice vălul care acoperă povestea ei cu cel mai sensibil dintre rockeri, au fost refuzați.

Deneuve și-a construit mitul și legenda astfel: nu răspundea niciodată la întrebări despre viața ei privată, spre deosebire de Hallyday care spunea (aproape) totul. Tăcerea ei era, în cele din urmă, cel mai frumos tribut pe care îl putea aduce bărbatului pe care l-a iubit atât de mult, cu demonii și slăbiciunile lui. O adevărată Lady Lucille. Pentru totdeauna.

Până la sfârșit, Catherine a fost farul lui Johnny. Vechiul său prieten Long Chris, alias Christian Blondieau, dezvăluie în Memoriile sale: „De fiecare dată când Johnny avea inima frântă după o poveste de dragoste, bătea la ușa inimii lui Catherine”. Și în cartea ei, „Laeticia H.”, Laurence Favalelli, agent artistic al tinerei văduve, revine la organizarea înmormântării lui Johnny: „Pentru [Deneuve], despre care am crezut întotdeauna […] care a fost celebra Lady Lucille, femeia misterioasă despre care Johnny însuși spunea că era dragostea vieții lui, se pune evident întrebarea. Vrem să o invităm să vină la Biserica Madeleine. Inutil. E prea tristă, ne spune una dintre rudele ei.”

Înțelegem acum mai bine epitaful emoționant al vedetei de film către idolul tinerilor: „Am avut multă afecțiune pentru Johnny. Puțin mai mult decât afecțiune, de fapt…”

Încercările autorului Gilles Lhote de a obține confirmarea identității reale a celei supranumite Lady Lucille

“Abordez această amintire cu sinceritate, la bordul „Only You”, barca pe care Johnny o închiriase pentru a călători în Caraibe, doar pentru a-și uita semi-succesul (sau semi-eșecul, după cum alegeți) din Las Vegas, în 1996. Apoi mi-a încredințat scrierea autobiografiei sale, „Destroy” (Distruge), publicată de Michel Lafon. Eram la capitolul mărturisirilor de dragoste și crearea piesei „Lady Lucille”. Cine era ea? Misterul se dorea să fie complet, dar aveam mai multe indicii în rezervă. Renunțarea la numele Catherinei Deneuve era provocarea mea. Depinde de Johnny să-l dezvăluie!

Știam că, în discuțiile cu el, trebuia întotdeauna să pândești momentul potrivit, să-l sesizezi și să nu insiști. Îmi aşteptam cu răbdare momentul potrivit. Îl las mai întâi să asculte, una câte una, o mulțime de anecdote și apoi mă opresc pe larg la recenta sa căsătorie cu Laeticia. Firește, am ideea mea încă în minte, subiectul „Lady Lucille” este departe de a fi închis.

Prima dată când mi-am încercat din nou norocul a fost la Miami, în 1997, înainte de plecarea cu „Only You” în Puerto Rico. Scrierea autobiografiei „Destroy” era aproape terminată și încă nu știam prea multe despre ea. Lovitura mea secretă? Am inclus în documentația mea un număr al revistei Paris Match din iunie 1993, care a fost foarte util. Un obiect de colecție cu adevărat simbolic, deoarece cei doi monștri sacri își sărbătoreau simultan cea de-a 50-a aniversare. Johnny se lansa atunci într-un asalt asupra stadionului Parc des Princes, iar Catherine inflama cinematografia internațională.

Pentru a sărbători „cei cincizeci de ani de aur” ai artistului, Paris Match i-a încredințat redactorul-șef al secțiunii „Oamenii”. Avea mână liberă pentru a alege teme, invitați, fotografii și pentru a corecta textele. Decupasem cu grijă subiectul și lăsasem deoparte mărturisirea lui. Îl citisem și îl recitisem: „Catherine Deneuve este marea dragoste a celor 18 ani ai mei. Pentru noi, timpul și-a suspendat zborul pentru mult mai mult de o noapte. Suntem prieteni pe viață. Acum ea este Deneuve care luminează premiile César, Oscar și Cannes. Dar pentru mine, ea este Catherine pentru totdeauna”, scria Johnny peste o fotografie făcută de André Rau – preferatul actriței – înainte de a o dedica și de a desena o inimă străpunsă cu cuvântul „LOVE”. La rândul ei, actrița a răspuns: „Pentru mine, numai pentru mine, Johnny cântă „Retiens la nuit”.”

La apusul soarelui în Miami, cerul roz era striat cu dungi lungi de portocaliu, galben, roșu și albastru. Ieșim pe punte pentru a admira spectacolul, în timp ce ne bucurăm de un cocktail cu rom. Rockerul este hilar. Tocmai a recitit capitolele despre droguri, concursurile de linii cu cantautoarea Nanette Workman în timpul spectacolului „Johnny Circus”, o poveste „de cocktail euforic” cu Gérard Depardieu.

Într-o dispoziție excelentă mă întreabă: „Avansează bine, nu? Vom termina la timp, crezi?

– Nici o problemă! Hei, apropo, aș vrea să-ți arăt un articol pe care l-am găsit în arhivele Paris Match.

– Arată…”

Ne întoarcem și el redescoperă aceste pagini în care domnișoara Deneuve, sublimată de lentila fotografului André Rau, captivează cititorii privindu-i cu incredibilii ei ochi căprui. Foarte curios, prima lui reacție nu este să vorbească imediat despre Catherine, ci să se întoarcă în timp: „A fost chiar înainte de Parc des Princes, când aproape că m-am sufocat de mulțimea fanilor mei în timp ce traversam fosa spre scenă… O perioadă bizară, la apogeul artistic și al agoniei emoționale, o căsătorie și un divorț cu Adeline, apoi o aventură cu Karine Sylla, îți amintești de ea? Înainte de o recăsătorire și un nou divorț cu Adeline… Dar despre asta am vorbit deja. De fapt, Lady Lucille este cea care te interesează…”

– Care ne interesează, Johnny. Ea face parte din viața ta și mi se pare esențială în autobiografia ta.

Astfel, rockerul, reciclat ca marinar, decide, la timpul potrivit lui, să activeze mașina timpului și retrăiește vremurile bune ale filmărilor la „Les Parisiennes”, la studiourile Boulogne, unde a început magia…

Cântecul Lady Lucille

Lady Lucille este titlul piesei lui Johnny Hallyday, lansată în 1995 pe albumul Lorada. Scrisă de Gildas Arzel, piesa a fost, în septembrie 1995, în programul spectacolului pe care Johnny Hallyday l-a susținut la Bercy.

A fost lansat într-o versiune înregistrată în public ca CD single pe 11 iunie 1996, extras de pe albumul live Lorada Tour.

„Lady Lucille” este și pseudonimul ales de Johnny Hallyday pentru a evoca în 1996, în cartea sa autobiografică Destroy, o personalitate feminină apropiată și de mult timp, al cărei anonimat dorea să-l păstreze. Aceste confidențe asupra subiectului alimentează o serie de presupuneri din partea mass-media.

Lady Lucille desemnează și titlul cărții de Gilles Lhote, și el coautor al biografiei lui Jonny Hallyday intitulată Destroy, publicată în 2020 de Editions du Seuil, care spune povestea acestei relații secrete și care dezvăluie că această personalitate misterioasă este actrița franceză Catherine Deneuve.

Lady Lucille – confidențe și discreție (autobiografia Destroy – 1996)

Lady Lucille ar fi putut rămâne doar un cântec reușit pe scenă, dacă însuși Johnny Hallyday, în 1996, în cartea autobiografică Destroy, scrisă în colaborare cu Gilles Lhote, nu ar fi ales să folosească acest titlu, pentru a evoca o personalitate dragă inimii sale, a cărei identitate o ascunde sub pseudonimul „Lady Lucille”:

„O numesc „Lucille”, pe seducatoarea celui mai teribil dintre rock-eri. „Lady Lucille”, tulburătoare și sexy, va fi singura femeie care își va păstra tot misterul în aceste memorii rock și blues în care am decis totuși să nu ascund nimic. În anii noștri mai tineri, „Lucille” și cu mine am semnat un pact. […] Dragostea noastră a fost atât de intensă, atât de pură, atât de fizică și atât de imposibilă, încât ne-am jurat […] unul altuia să răspundem prezent la fiecare lovitură grea.

A devenit o mare doamnă cu un talent imens, adorată și respectată. Dar chiar și la apogeul faimei internaționale, ea nu și-a respins rockerul nebun cu inima sensibilă. Cât de disponibil am fost pentru fiecare dintre eșecurile ei sentimentale sau accesele ei de tristețe. […] Nu mi-am ascuns niciodată cuceririle de paparazzi […], dar pe „Lady Lucille” și pe mine nimeni nu a reușit să ne surprindă într-o situație ambiguă […] Nu am luat aceleași avioane. De câte ori nu s-a ascuns sub o pătură între scaune […], sau în portbagajul unei mașini […]?

În timpul crizei din 1966, m-am agățat de ea […] După tentativa mea de sinucidere, ea m-a ajutat să revin pe drumul cel bun. La acea vreme, ea a vrut să locuiască cu mine. Am refuzat. Eram prea vraiște. Aș fi distrus-o. […] Tocmai mă împacasem cu Sylvie.

Ne-am revăzut […], întotdeauna incognito. O minunată prietenie romantică, scăldată în tandrețe și nostalgie. […]”

(Autobiografia Destroy – volumul 2: Rebelul – Johnny Hallyday, Gilles Lhote – extrase)

Johnny Hallyday mai adaugă:

„[…] Din acea zi din 1961 când, pentru prima dată, am cântat la chitară pentru „Lady Lucille”, ea mi-a deschis întotdeauna porțile inimii ei. […] Ea continuă să afirme că sunt și rămân bărbatul vieții ei. Continui să cred că o aventură de durată nu ar putea decât să o pună în pericol. Nu vreau să-i fac rău. Vreau să o păstrez, așa cum ea a știut atât de bine să-și păstreze viața privată și cariera.”

(Autobiografia Destroy – volumul 3: Supraviețuitorul – Johnny Hallyday, Gilles Lhote – extrase)

Cântărețul nu va mai pomeni de misterioasa „Lady Lucille”. A încălcat această regulă doar o dată în 2003, confesându-se jurnalistului Bernard Violet: „Nu este ușor pentru mine să vorbesc despre asta. […] Ea a fost dragostea vieții mele. O pasiune trăită clandestin, cu lungi întreruperi. […] Acestea sunt lucruri care sunt o chestiune de discreție pentru amândoi […] și în raport cu oamenii cu care am fost.”

(Johnny, rebelul îndrăgostit, Bernard Violet, 2003, extras)

Cartea Lady Lucille (Gilles Lhote – 2020)

Catherine Deneuve și Johnny Hallyday pe coperta cărții „Lady Lucille” de Gilles Lhote.

În 1961, regizorul Roger Vadim a transformat schița “Sophie” într-un film romantic și senzual. Johnny și Deneuve s-au întâlnit pe platourile de filmare ale peliculei  „Les Parisiennes” (Pariziencele, 1961). Prin cei doi interpreți ai săi, Roger Vadim, care era atunci partenerul actriței, va scoate la iveală un val de senzualitate pentru această comedie destinată unui public adolescent

În mai 2020, a fost publicată cartea Lady Lucille, în care autorul său Gilles Lhote relatează geneza autobiografiei Destroy și cum și de ce pseudonimul „Lady Lucille” a fost inventat de Johnny Hallyday, care, potrivit lui Lhote, ascunde identitatea lui Catherine Deneuve.

Pe copertă, o fotografie a actriței și a cântărețului preluată din filmul Les Parisiennes care a apărut pe ecrane în 1962, și care marchează întâlnirea celor două tinere vedete. Film-antologie, format din mai multe filme scurte diferite, ei sunt personajele principale ale schiței Sophie din filmul „Les Parisiennes”, regizat de Marc Allégret, al cărui scenariu l-a scris împreună cu Francis Cosne și Roger Vadim. Acesta din urmă, cu 15 ani mai mare decât Catherine, era atunci partenerul său în viața reală. În timpul unei scene care rămâne celebră, Johnny Hallyday (alias Jean Allard pe ecran) îi cântă Sophiei (Catherine Deneuve) Retiens la nuit și complicitatea lor pare atât de fuzională încât Vadim se întreabă despre natura sentimentelor lor și îi stârnește gelozia, mai ales că revista Ici Paris relatează în curând sentimentele tânărului rocker față de frumoasa actriță.

Johnny Hallyday a cântat la Palatul de Iarnă din Lyon pe 14 și 15 decembrie 1963, unde i s-a alăturat Catherine Deneuve, care cu două zile mai devreme, fără explicații, părăsise Parisul (unde Roger Vadim a rămas definitivând următorul său film La Ronde cu cea care avea să devină a treia sa soţie Jane Fonda). Presa va comenta pe larg această evadare a actriței ironizând ceea ce ea numea „Călătoria la Lyon” sau chiar „Neînțelegerea de Crăciun”, pe care principala parte interesată, odată întoarsă în capitală, a luat-o în derâdere declarând într-un interviu acordat pentru Ciné Télé Revue:

„Întreaga dramă, după cum au scris jurnaliştii, a fost cauzată de călătoria mea la Lyon între 12 şi 15 decembrie, pentru a merge să-l ascult pe Johnny. Roger rămăsese la Paris […]. În timp ce Johnny cânta și eu aplaudam, bomba a explodat: Catherine nu-l mai iubește pe Roger Vadim, ci îl iubește pe Johnny Hallyday, Johnny nu o mai iubește pe Sylvie Vartan, ci o iubește pe Catherine. Roger nu o mai iubește pe Catherine, ci o iubește pe Jane Fonda. Ce ar fi trebuit să facem? Afișați un manifest în Paris, spunând: „Roger o iubește pe Catherine, Catherine îl iubește pe Roger?”

În orice caz, după ce a evocat această amintire, potrivit lui Gilles Lothe, Johnny Hallyday a decis că de acum încolo nu se va pune problema de a numi actrița pe nume și că atunci când aceasta va reapărea în amintiri și confidențe, va fi sub numele „Lady Lucille”:

„…Ideea este de a o păstra. […] Ea a fost dragostea secretă a unei vieți. […] Desigur că episodul de la Lyon a consolidat cu adevărat legăturile create în timpul filmărilor pentru Les Parisiennes. […] Deci în autobiografia ta, Catherine nu mai există după Lyon. Mai târziu, Lady Lucille își va prelua locul.”

Și așa apare uneori Lady Lucille, prin amintiri, în autobiografia din 1996.

În geneza reconstituită de Lothe în 2020, autorul, mai vorbăreț, evocă numeroasele și discretele întâlniri dintre actriță și cântăreț, care, de-a lungul deceniilor, au fost dornici să rămână fideli jurământului lor din tinerețe, de a fi acolo, unul pentru altul, la bine și la rău.

Autorul nu uită însă să amintească că întâlnirile dintre cei doi artiști nu au fost toate momente ascunse. Multe altele au fost în public: în 1978, în Japonia, Catherine Deneuve și Johnny Hallyday au fost membri ai juriului celei de-a șaptea ediții la Yamaha Music Festival. La începutul anilor 1980, „în timp ce luau întotdeauna o mie de măsuri de precauție […], idolul și Lady Lucille aveau să se expună cel mai mult”, subliniază Gille Lothe, rătăcind, distrându-se împreună în diverse locuri ale nopților pariziene, amintindu-ne că dacă „tot Parisul” își pune întrebări, ziarele despre celebrități se mulțumesc să publice fotografii fără a extrapola.

Actrița era și o invitată privilegiată la fiecare premieră a unui spectacol al cântărețului. În 1993, în timp ce Johnny Hallyday, timp de trei seri, își sărbătorea cei cincizeci de ani la Parc des Princes cu spectacolul Retiens la nuit, Catherine Deneuve amintea în Paris Match că doar pentru ea cânta Retiens la nuit, și a povestit saga artistului pe canalul de televiziune TF1, într-un portret creionat de Didier Varrod.

Ora era târzie pe 19 septembrie 2002. Pentru a-i face pe plac regizorului Patrice Leconte, Johnny a acceptat să meargă la Festivalul Internațional de Film de la Marrakech. Laeticia îl însoțea, desigur, dar seara se prelungea și tânăra nu voia să mai rămână. Johnny, în schimb, neavând aceeași părere, s-a îndreptat spre barul La Mamounia împreună cu prietenul său, omul de afaceri Marc Francelet. Lui Johnny cel tăcut îi plăceau aceste atmosfere târzii în noapte, aceste petreceri de după, în care toată lumea este puțin amețită, unde totul pare posibil. Și unde cad interdicțiile, pentru o vreme.

Când Catherine Deneuve a apărut în cameră, l-a văzut imediat pe cântăreț și s-a îndreptat spre el. Lady Lucille era acum acolo. Au fost atât de fericiți să se reîntâlnească, fără efuziuni sentimentale sau îmbrățișări între ei, ci cu un sentiment de plenitudine, ca un cuplu de bătrâni care se revad după ani de greutăți și rătăciri. Lady Lucille? Numele de cod pe care Hallyday l-a dat lui Deneuve în „Destroy”, Memoriile sale scrise împreună cu jurnalistul Gilles Lhote. Din 1997, a fost unul dintre puținii cărora Johnny le-a spus cea mai secretă poveste, cea mai intimă pasiune. Pentru a proteja această iubire infailibilă, Johnny a insistat să nu dezvăluie identitatea femeii în cauză.

A vorbi despre ea în timpul vieții, ar fi însemnat să submineze pactul pe care îl încheiese pe 12 decembrie 1963, la Lyon, într-o cameră de hotel. În acea zi, în plină despărțire de Vadim, partenerul ei de până atunci, care își făcuse apariția fără jenă la Ritz cu Jane Fonda, actrița din noul lui film, Catherine Deneuve își făcuse bagajele și se îndreptase spre capitala galilor pentru a-și regăsi acolo rockerul. Cel pe care îl cunoscuse și îl iubea din 1961, pe platourile de filmare la „Les Parisiennes”, unul dintre primele filme ale celor doi.

La câteva săptămâni după moartea lui Johnny Hallyday, într-un interviu acordat revistei Les Inrockuptibles, întrebată despre absența ei la ceremonia din 9 decembrie de la biserica Madeleine (deși invitată, ea a refuzat, lăsând să se știe „că era prea tristă”), Catherine Deneuve declara: „Am debutat în același timp, am jucat într-un film chiar la începutul carierei noastre, aveam aceeași vârstă. L-am văzut de multe ori după acel film. Aveam multă afecțiune pentru el. Puțin mai mult decât afecțiune, de fapt. Un adevărat atașament.”

În ziua înmormântării lui Johnny Hallyday pe insula Sf. Bartolomeu, 11 decembrie 2017, printre numeroasele coroane de flori depuse, una dintre ele purta o banderolă pe care era scris „Lady L”.

Sylvie Vartan, Laeticia Hallyday sunt alte două blonde din viața lui Johnny, care i-au devenit și soții la un moment dat, dar poate că și acest cântec plin de patos, Que je t’aime (Cât te iubesc), un imn înflăcărat adus iubirii pasionale, este dedicat tot blondei Catherine Deneuve care a preferat iubirea la distanță ca fiind cea mai durabilă.

Incandescentul Johnny interpretând Que je t’aime:

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.