Jorge Luis Borges

Jorge Luis Borges, Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo, 24 aug. 1899 – 14 iun. 1986, scriitor argentinian de proză și poezie, critic literar penetrant. Lucrările sale în domeniile eseului și nuvelei sunt considerate clasice în literatura secolului  XX. Începând din 1955, a deținut funcția de director onorific al Bibliotecii Naționale din Argentina.  A trăit 87 de ani.

Educat în Elveția, și-a descoperit de timpuriu talentul pentru literatură. Începând din anii 1920, a fost atins de o boală ereditară care l-a făcut să-și piardă treptat vederea. În 1938, un grav traumatism cranian pare să-i fi eliberat toate forțele creatoare. La jumătatea anilor 1950, și-a pierdut complet vederea, fiind forțat să abandoneze scrierea textelor lungi, începând să dicteze nuvele.

Din 1955, a deținut funcția onorifică de director al Bibliotecii Naționale din Argentina.

Inițiator al avangardismului în poezia latino-americana prin mișcarea literară de avangardă, ultraism. Deși mai târziu a repudiat aceasta mișcare, lui i se atribuie înființarea în America de Sud a ultraismului, o mișcare modernistă de rebeliune împotriva decadenței scriitorilor generației anului 1898.

Lucrările sale au adus contribuții importante atât literaturii filosofice, cât și genurilor fantastic si realism magic. Genul realismului magic a aparut ca reacție împotriva realismului / naturalismului secolului XIX, începutul acestei mișcări literare fiind marcat de lucrarea Istoria universală a infamiei.

Cărțile sale cele mai cunoscute, Ficțiuni (1944) și Aleph (1949), sunt compilații de povestiri scurte interconectate prin teme comune: vise, labirinturi, biblioteci, oglinzi, animale, autori fictivi, filosofie, religie și Dumnezeu.

Majoritatea operelor sale abundă în alegorii metaforice, pline de fantezie, precum în Ficțiuni, 1944, care i-a adus recunoașterea internațională; Aleph, 1949; Făuritorul, 1960, Cartea ființelor imaginare, 1967, al cărei lirism aproape că a desființat granițele dintre proză și poezie.

Scriitor remarcabil și mare iubitor de călătorii, Jorge Luis Borges, recunoscut drept unul dintre pionierii realismului magic – un curent literar care implică elemente „magice” în cadrul unei narațiuni realiste – a considerat întotdeauna literatura ca pe un tărâm al evadării și al absolutului.

Se spune că memoria lui Borges era legendarã. Un profesor american, de origine română, își amintea că, în timpul unei discuții cu Borges, în 1976, la Universitatea din Indiana, scriitorul argentinian i-a recitat un poem românesc de opt strofe pe care îl învățase de la autorul său, un tînăr refugiat, în Geneva anului 1916. Borges nu știa limba română. Puterea memoriei sale era cu atât mai stranie cu cât Borges reușea să-și amintească cuvinte și opere ale altora, în timp ce pretindea a fi uitat complet texte pe care el însuși le scrisese.

„Borges a fost întotdeauna un rapsod al despărțirii-de-lucruri, un poet al pierderii“, afirmă criticul literar american Harold Bloom.

Opere principale:

Istoria universală a infamiei (Historia universal de la infamia), 1935; Grădina potecilor ce se bifurcă (El jardín de senderos que se bifurcan), 1941; Ficțiuni (Ficciones), 1944; Aleph (El Aleph), 1949/1952, colecție de nuvele; Literaturi germanice vechi (Antiguas Literaturas Germánicas), 1951; Celălalt, la fel (El otro, el mismo), 1964; Cartea ființelor imaginare (El libro de los seres imaginarios), 1967; Relatarea lui Brodie (El informe de Brodie), 1970; Cartea de nisip (El libro de arena), 1975, colecție de nuvele; Cartea de vis (Libro de sueños), 1976; Conspiratorii (Los conjurados), 1985;

Poezie (versuri „ultraiste”):  Fervoare de Buenos Aires (Fervor de Buenos Aires), 1923; :Luna din față (Luna de enfrente), 1925; Caietul Sfântului Martin (Cuaderno San Martín), 1929; Făuritorul (El hacedor), 1960; Antologie personală (Antologia personal), 1961; Laudă umbrei (Elogio de la sombra), 1969; Aurul tigrilor (El oro de los tigres), 1972; Trandafirul aprins (La rosa profunda), 1975; Moneda de fier (La moneda de hierro), 1976; Povestea nopții (Historia de la noche), 1977; Șapte nopți (Siete noches), 1980; Cifra (La Cifra), 1981; Atlas, 1984;

Povestiri fantastice cu sensuri filosofice: Istoria universala a infamiei, 1935, Istoria eternitatii, 1936; Ruinele circulare (Las ruinas circulares), 1940; Ficțiuni, 1944 (Premiul International al Editorilor, 1961); Moartea si busola.

Eseuri incisive, surprinzatoare si paradoxale: Inchiziții (Inquisiciones), 1925; Evaristo Carriego, 1930; Discuție (Discusión), 1932; Istoria eternității (Historia de la eternidad), 1936; Alte inchiziții (Otras inquisiciones), 1952; Pentru cele șase coarde (Para las seis cuerdas), 1965; Prologuri cu prolog de prologuri (Prólogos con un prólogo de prólogos), 1975; Ce este budismul? (Qué es el budismo?), 1976; Nouă eseuri despre Dante (Nueve ensayos dantescos), 1982; Texte captive (Textos cautivos), 1986, texte publicate în revista El Hogar între 1936 și 1939.

 ***

Ultraism: miscare literara de avangardă, de orientare suprarealistă, în Spania interbelică și în literaturile hispano-americane, de la inceputul secolului XX.