José Maria de Heredia

José Maria de Heredia, 22 nov. 1842 – 2 oct. 1905, născut în Fortuna Cafeyere, lângă Santiago de Cuba, în Cuba (colonie spaniolă la acea vreme), poet parnasian francez, de origine cubaneză, strălucit maestru al sonetului. A trăit 63 de ani.

Născut spaniol, a fost naturalizat francez în 1893. Opera sa poetică l-a făcut unul dintre maeștrii mișcării parnasiane. Este autorul unei singure culegeri de poezii, Trofeele (Les Trophées), publicată în 1893 și care cuprinde o sută optsprezece sonete care retrasează istoria lumii, precum Cuceritorii (Les Conquérants), sau descriu momente privilegiate, precum Reciful de corali (Le Récif de coral), precum și patru poezii mai lungi.

Fiul unui bogat proprietar spaniol al unei plantații de cafea, Domingo de Heredia, și al celei de-a doua soții a acestuia Luisa (numită Louise în multe texte) Girard d’Houville, dintr-o familie franceză care a trebuit să părăsească fosta colonie Santo Domingo (azi Haiti). Părinții săi erau ambii supuși spanioli.

Heredia a fost educat la Senlis, lângă Paris. Susținea Franța drept „țara minții și a inimii mele” și, deși a plecat acasă după ce a terminat școala, s-a întors repede la Paris și a studiat la Școala de Paleografie. A devenit prietenul apropiat al poetului Charles-Marie-René Leconte de Lisle și, ca și acesta, a fost o figură de prim rang în cadrul poeților parnasieni.

Heredia a fost trimis în Franța la vârsta de nouă ani pentru a-și continua studiile la liceul Saint-Vincent de Senlis, unde a rămas până la bacalaureat, în 1859. A fost un elev strălucit și foarte apreciat. Descoperirea operei lui Leconte de Lisle l-a impresionat profund.

Întors în Cuba în iunie 1859, a petrecut un an la Havana, aprofundându-și cunoștințele de limba și literatura spaniolă plănuind să studieze și dreptul acolo. În Havana a compus primele poezii franceze care au ajuns până în ziua de astăzi, dar acolo nu a găsit atmosfera de lucru pe care o cunoscuse în Franța, iar echivalarea bacalaureatului francez i s-a refuzat din motive administrative. Așadar, s-a întors în Franța în 1861 în compania mamei sale, care, devenită văduvă și după ce căsătorise cele trei fiice mai mari, dorea să se asigure ea însăși de educația fiului său. Heredia s-a inscris în octombrie, în acelasi an, la Facultatea de Drept din Paris.

Din 1862 până în 1865, a urmat, de asemenea, ca student străin, cursurile Școlii Imperiale a  Hărților (École impériale des chartes), specializată în pregătirea în ştiinţele auxiliare ale istoriei, unde s-a remarcat prin seriozitatea și cultura sa.

Mult mai atras de literatură decât de drept, a continuat să compună poezii, în special sonete, averea familiei, riguros gestionată de mama sa, scutindu-l de dificultăți materiale pentru un anumit timp.

A făcut parte din grupuri literare precum conferința La Bruyère și a devenit un membru influent al școlii parnasiane.

În 1863, l-a cunoscut pe Leconte de Lisle și a colaborat la publicația Parnasul contemporan, împrietenindu-se în același timp cu autori precum Sully Prudhomme, Catulle Mendès și Anatole France. În 1884, Guy de Maupassant i-a dedicat nuvela Chelner, o bere!…  (Garçon, un bock!…).

Producția sa poetică i-a permis să dobândească notorietate în mediul literar parizian, chiar dacă a publicat puțin, încredințându-și poeziile unor reviste cu tiraj redus înainte de a le reuni mai târziu (în 1893) într-un volum de o sută optsprezece sonete, Trofeele (Les Trophées), editat de Alphonse Lemerre.

L-a rugat pe prietenul său de o viață, pictorul din Montmartre, Ernest Jean-Marie Millard de Bois Durand, să-i ilustreze volumul cu acuarele originale. Volumul l-a dedicat lui Leconte de Lisle și a fost încoronat de Academia Franceză. Ulterior, bibliofilul René Descamps-Scrive i-a comandat pictorului Carlos Schwabe realizarea unei ilustrații originale a copiei sale a Trofeelor.

Autorul fusese deja distins de Academie pentru traducerea lucrării Adevărata istorie a cuceririi Noii Spanii a căpitanului Bernal Díaz del Castillo. De asemenea, a tradus Povestea călugăriţei (Historia de la monja) de Alférez de Catalina de Erauso și a colaborat la publicațiile Revue des Deux Mondes, Le Temps și Journal des Débats.

În 1893, editorul Alphonse Lemerre i-a cerut pictorului Paul Chabas să creeze o compoziție vastă, La Alphonse Lemerre în Ville-d’Avray (Chez Alphonse Lemerre à Ville-d’Avray), care includea toți poeții parnasieni pe care i-a editat. În jurul lui José Maria de Heredia erau reprezentați Paul Bourget, Sully-Prudhomme și Leconte de Lisle. Acest tablou avea drept fundal proprietatea editorului.

Ales membru la Academia Franceză pe 22 februarie 1894, în fotoliul lui Charles de Mazade, Heredia a fost primit în ședință publică pe 30 mai 1895 de François Coppée.

În timpul călătoriei suveranilor ruși la Paris în 1896, a compus Salut împăratului (Salut à l’Empereur). Membru în Comisia Dicționarului, în 1901 a devenit curator al Bibliotecii Arsenalului.

Ca și Edgar Degas, Auguste Renoir, Pierre Louÿs și alții, a aparținut Ligii patriei franceze, o ligă anti-dreyfusardă moderată.

În 1902, a fondat, împreună cu Sully Prudhomme și Léon Dierx, Societatea Poeților Francezi.

Heredia și soția sa, care în 1901 și 1902 își petrecuseră vacanțele de vară la Montfort-l’Amaury, au decis în 1903 să-și schimbe stațiunea și au ales Château de Bourdonné, lângă Houdan. Pe 1 septembrie a aceluiași an, Heredia a suferit o hemoragie digestivă gravă, pe care medicul local a avut mari dificultăți să o oprească. De atunci a urmat o dietă recomandată de Samuel Pozzi. Cu toate acestea, o a doua hemoragie a avut loc în august 1904. De atunci, poetul și-a preconizat, cu seninătate, un iminent sfârșit. A murit la Château de Bourdonné în noaptea de 2 octombrie 1905, în urma unei a treia și ultime hemoragii.

Opere principale:

volumul de poezii Trofeele, 29 decembrie 1892 (din care fac parte Cuceritorii (Les Conquérants) și Reciful de corali (Le Récif de corail)); Salut împăratului, 1896;

Traduceri: Adevărata istorie a cuceririi Noii Spanii, de Díaz del Castillo, 4 volume, 1877-1887, Premiul Langlois al Academiei Franceze în 1880; Călugărița Alferez, de Catalina de Erauso, 1894.