Juan Ramón Jiménez

Juan Ramón Jiménez, 24 dec. 1881- 29 mai 1958, născut în Moguer, Andaluzia. Spania, poet și eseist spaniol prolific aparținând mișcării Moderniste, distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1956, „pentru poezia sa lirică, care în limba spaniolă constituie un exemplu de înalt spirit și puritate artistică.” A trăit 77 de ani.

Jiménez a fost cel mai desăvârșit moștenitor spiritual al lui Rubén Darío, maestru al modernismului. Unul dintre poeții de limbă spaniolă puternic influențați de poetul nicaraguan Rubén Darío, Juan Jiménez și-a respins, la mijlocul carierei, poezia sentimentală și ornamentată din anii tinereții pentru forma lirică și pură a versurilor libere.

Una dintre cele mai importante contribuții ale lui Jimenez la poezia modernă a fost susținerea conceptului de „poezie pură”. A dezvoltat în special ideea de „poezie pură”, și anume o poezie de inspirație platoniciană, populată de un ideal superior de frumos și desprinsă de orice conținut ideologic, politic sau social. Jimenez a căutat însăși esența frumuseții, îndumnezeită și adorată (Eternitate, 1918; Unitate, 1925).

Jiménez și-a dorit să fie un poet al rafinamentului și al nuanței, nerăbdător să dezvolte noi cercetări estetice și ritmice în expresia unei dulci melancolii. Compozițiile sale sunt, de asemenea, înzestrate cu o mare dimensiune muzicală.

Jiménez a recunoscut simbolismul francez și opera lui Rubén Darío, la originea mișcării moderniste din America Latină, ca influențe determinante pentru opera sa.

A urmat cursurile Universității din Sevilla și, la invitația lui Rubén Darío, a mers la Madrid pentru a scrie.

Primele sale două cărți, Almas de violeta (Suflete de violetă, publicată în spaniolă în 1900) și Ninfeas (Nuferi, 1900), sunt atât de sentimentale încât ulterior a ajuns să le disprețuiască. Celelalte lucrări ale sale timpurii – Jardines lejanos (Grădini îndepărtate, 1905), Elegías (Elegii, 1908) și Pastorales (Pastorale, 1911) – reflectă influența pe care Darío a avut-o asupra lui.

În 1916, Jiménez a plecat în Statele Unite, unde s-a căsătorit cu Zenobia Camprubí Aymar, traducătoare de poezie hindusă.

În 1916 a publicat Diario de un poeta recién casado (Jurnalul unui poet de curând căsătorit), care marchează trecerea la versul liber.

Cea mai faimoasă poveste poetică a sa este Platero y yo (Platero și eu), subtitrată Elegia andaluză, a cărei ediție integrală a apărut în 1917.

După încheierea Războiului Civil Spaniol în 1939, opunându-se regimului franchist, Jiménez și soția sa au plecat în exil voluntar în Puerto Rico, în 1939, și și-a continuat opera poetică (Anotimpul total, 1946; Animal de fond, 1949). Acolo a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1956 în timp ce trăia în exil împreună cu alte figuri marcante ale Peninsulei, precum Pablo Casals și Francisco Ayala.

În 1957 a publicat o traducere în engleză a romanului său Platero y yo (Platero și eu, 1914), povestea unui om și a măgarului său.

Cărțile sale ulterioare de poezie includ Poesía en prosa y verso (Poezie în proză și versuri, 1932) și Voces de mi copla (Vocile cântecului meu, 1945).

Poet spaniol al generației 1914, recunoscut drept prinț al poeților, a fondat diverse reviste la Madrid (Indice, Sí) și a exercitat o influență notabilă asupra „generației din 1927”.

Opere principale:

Suflete de violetă (Almas de violeta), 1900; Rime (Rimas), 1902; Arii triste (Arias tristes), 1903; Grădini îndepărtate (Jardines lejanos), 1904; Elegii pure (Elejías puras), 1908; Balade de primăvară (Baladas de primavera), 1910; Singurătatea sonoră (La soledad sonora), 1911; Pastorale (Pastorales), 1911; Jurnalul unui poet de curând căsătorit (Diario de un poeta recién casado), 1917; Sonete spirituale (Sonetos espirituales), 1917; Platero și eu (Platero y yo), 1917; Eternitate (Eternidades), 1918; Piatră și cer (Piedra y cielo), 1919; Frumusețe (Belleza), 1923; Spanioli din trei lumi (Españoles de tres mundos), 1942; Animal de fund (Animal de fondo), 1949.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.