Laurence Tardieu
Laurence Tardieu, 14 dec. 1972, născută în Marsilia, romancieră franceză.
De la vârsta de șase ani, a fost pasionată de lectură, în special de povești din întreaga lume. Scrisul a intrat foarte devreme în viața ei și nu o va părăsi niciodată. După bacalaureat, a făcut doi ani de școală pregătitoare și s-a alăturat ESSEC (Școala Superioară de Științe Economice și Comerciale) în 1992. De îndată ce a părăsit ESSEC, a scris un prim roman care nu a văzut niciodată lumina zilei, dar i-a întărit dorința de a scrie.
Pentru a-și câștiga existența, a început să lucreze ca consultant într-o firmă de consultanță din Franța. În 1998, a intrat la Conservatorul de Artă Dramatică din arondismentul 9 din Paris și a absolvit trei ani mai târziu.
A publicat primul ei roman în 2002. A urmat în paralel scrisul și teatrul timp de câțiva ani, apoi, din 2006, s-a dedicat în întregime scrisului.
Începând din 2010, a susținut ateliere de scriere la Sorbonne Nouvelle apoi la Sciences Po. Din 2015, este responsabilă pentru unul dintre atelierele de scriere ale NRF (La Nouvelle Revue française).
Laurence Tardieu locuiește în prezent la Paris și are trei copii.
În 2002, a publicat primul său roman Ca un tată (Comme un père). Această carte abordează subiectul dureros al unei relații tată-fiică legată de un sentiment de absență. Cartea a avut succes la criticii literari.
A publicat apoi Judecata lui Léa (Le Jugement de Léa) în 2004. În aceasta carte abordează tema singurătății și a maternității. Succesul acestui al doilea roman a fost imediatși a primit în același an Premiul pentru roman al Librăriilor E. Leclerc.
Al treilea roman al său Pentru că nimic nu durează (Puisque rien ne dure), publicat în 2006, abordează suferința cauzată de pierderea unui copil, incapacitatea de a se resemna și consecințele asupra cuplului. Acest roman i-a adus Premiul Alain-Fournier în 2007.
Laurence și-a publicat cea de-a patra carte Vis de dragoste (Rêve d’amour) în 2008. Aici tratează teme care îi sunt dragi: legăturile de familie, durerea, pierderea și absența.
În anul următor, a publicat O perioadă nebună (Un Temps fou), un roman de dragoste cu o scriitoare, Maud (naratoarea) și un regizor, Vincent.
În același an, a apărut nuvela Abandonată (A l’abandon). Contopirea pedepselor (La Confusion des peines), publicată în 2011, marchează un punct de cotitură important în activitatea sa de scriitoare: pentru prima dată, abordează material autobiografic, și anume tăcerea familială care a urmat condamnării tatălui și morții mamei sale. Ea nu va ieși neafectată din situație, dar această ruptură îi va schimba profund opera și reflecția literară.
După luni de zile lungi în care se temea că nu va mai putea scrie, a publicat în 2014 Scrisul și viața (L’Écriture et la Vie), un jurnal al creației care i-a permis să-și regăsească drumul înapoi la scris și, în același an, O viață proprie (Une vie à soi) care urmărește întâlnirea sa interioară cu fotografa americană Diane Arbus și a câștigat Premiul Louis Guigon, apoi, în 2016, a publicat La final, tăcerea (À la fin le silence).
În 2019, Laurence Tardieu a publicat romanul Vom fi fost în viață (Nous aurons été vivants)
Christine Ferniot evocă în Télérama „o impresie de trezire arzătoare legată de scrierea luminoasă și senzuală a lui Laurence Tardieu, care știe ca nimeni altul să ne facă să respirăm parfumul nopții pentru a aștepta mai bine zorii”. Le Figaro littéraire subliniază că: „Laurence Tardieu conduce perfect și cu mare măiestrie barca narațiunii sale”.
Laurence Tardieu explorează prin cărțile sale temele obsedante ale timpului, dragostea filială și conjugală, tăcerea familiei, absența, pierderea, durerea… cu sensibilitatea sa caracteristică.
Opere principale:
Ca un tată (Comme un père), 2002; Judecata lui Léa (Le Jugement de Léa), 2004, Premiul pentru roman al librarilor Leclerc 2004; Perntru că nimic nu durează (Puisque rien ne dure), 2006, Premiul „Le Prince-Maurice” pentru romanul de dragoste, 2007 și premiul Alain-Fournier, 2007; Vis de dragoste (Rêve d’amour), 2008; O perioadă nebună (Un Temps fou), 2009; Abandonată (A l’abandon), 2009; Contopirea pedepselor (La confusion des peines), 2011; Premiul Primavara pentru roman al Târgului Saint-Louis, 2012; Scrisul și viața (L’Écriture et la Vie), 2013; O viață proprie (Une vie à soi), 2014, carte inspirată din viața Dianei Arbus, Premiul Louis Guigon 2014; La final, tăcerea (À la fin le silence), 2016; Vom fi fost în viață (Nous aurons été vivants), 2019; De la un răsărit la altul (D’une aube à l’autre), 2022.