Louis-Ferdinand Céline

Louis-Ferdinand Céline, pseudonimul literar al lui Louis-Ferdinand Destouches, 27 mai 1894 – 1 iul. 1961, născut la Courbevoie, lângă Paris, scriitor și medic francez care, deși este admirat pentru talentul său, este mai cunoscut pentru antisemitismul și mizantropia sa. A trăit 67 de ani.

Louis Ferdinand Céline a studiat medicina înainte de a începe o carieră literară.

Este considerat unul dintre cei mai influenţi scriitori ai secolului XX, dezvoltând un stil nou și modern ce a influențat atât literatura franceză, cât și cea mondială. Este autorul cel mai tradus şi difuzat la nivel mondial, dintre scriitorii ce aparțin secolulului XX, după Marcel Proust.

În timp ce Primul Război Mondial se pregătea, Louis-Ferdinand Destouches, cunoscut sub numele de Céline (după prenumele bunicii și unul dintre prenumele mamei sale), anticipează recrutarea și se înrolează pentru trei ani. Numit mai întâi brigadier pe 5 august 1913, a devenit sergent pe 5 mai 1914. Voluntar pentru o misiune riscantă, a fost împușcat în brațul drept și a fost repatriat la Val de Grâce, spital de instrucție al armatei franceze din Paris. Decorat pe 4 noiembrie, a primit Croix de Guerre (Crucea de Război) la scurt timp după aceea. Rănirea sa gravă l-a făcut să devină invalid în proporție de 70%.

Ca răspuns, a decis să ofere propria sa viziune asupra conflictului, grotesc și sordid, în Călătorie la capătul  nopții (Voyage au bout de la nuit). O lucrare care în lipsa a două voturi nu a obținut Premiul Goncourt din 1932, dar a fost răsplătită în același an de Premiul Renaudot, un alt premiu literar. Datorită unui stil apropiat de limbajul vorbit și a utilizării argoului, Céline a reconstituit emoția trăită și a bulversat literatura.

Medic cu idei antisemite, a fost intens dezaprobat de critici. În 1939, după publicarea celor două pamflete Bagatelles pour un massacre (Fleacuri pentru un masacru, 1937) și L’Ecole des cadavres (Școala cadavrelor, 1938), decretul Marchandeau (primele legi franceze împotriva rasismului) l-a obligat pe editorul Denoël să retragă cele două lucrări de la vânzare. Astfel, Céline și Editura Denoël au fost condamnați pentru defăimare, după ce au scris și respectiv publicat lucrarea intitulată l’École des cadavres. Aceasta este a treia dintre cele patru pamflete scrise de Céline care sunt marcate cu sigiliul antisemitismului. Validând ideile de extremă dreapta, aceste scrieri sunt o diatribă îndreptată împotriva unei lumi pe care evreii ar conduce-o și ar exploata-o. Céline evocă în mod limpede ideile de alianță cu Germania nazistă și se definește în acest sens drept primul colaboraționist.

Céline a fost exclus din viața literară și în 1950 a fost condamnat la degradare națională înainte de a primi în cele din urmă amnistia.

În octombrie 1951, scriitorul și soția sa, Lucette Destouches (născută Lucette Almansor) s-au mutat într-o casă dărăpănată din Meudon. Trăind din avansurile oferite de editorul său, Céline a continuat să scrie. A cunoscut din nou succesul cu trei cărți care formează o trilogie: D’un château l’autre (1957), Nord (1960) și în sfârșit Rigodon (publicat postum în 1969). Louis Ferdinand Céline a murit la domiciliul său din Meudon pe 1 iulie 1961, la vârsta de 67 de ani.

Gândirea sa pesimistă conține o nuanţă de nihilism. Controversat, din cauza pamfletelor sale antisemite, Céline a fost un “scriitor angajat”, aproape de colaboraționism.

Ca scriitor, este considerat unul dintre cei mai mari inovatori din literatura franceză a secolului XX, introducând un stil eliptic personal si foarte elaborat, cu împrumuturi argotice, şi care tinde să se apropie de emoţia imediată a limbii vorbite. Andre Malraux afirma despre acesta: “…chiar dacă este fără îndoială un nefericit, este cu siguranţă un mare scriitor.”

A scris romane insolite, cu pronunțat caracter anticonformist: Călătorie la capătul nopții, Moarte pe credit și, ulterior, inspirându-se din evenimentele războiului, De la un castel la altul.

Autor controversat din cauza unui antisemitism manifestat și a unui angajament colaboraționist, rămâne unul dintre cei mai traduși și mai răspândiți scriitori francezi din lume. Stilul său particular se bazează pe limbajul vorbit și pe un fundal de argou, evocând în același timp o gândire pesimistă prin povestirile de zi cu zi. Controversa asupra locului care trebuie acordat operei sale continuă încă.

Opere principale:

Viața și opera lui Philipp Ignaz Semmelweis (La Vie et l’œuvre de Philippe Ignace Semmelweis), 1924; Călătorie la capătul nopții (Voyage au bout de la nuit), 1932; Moarte pe credit (Mort à crédit), 1936; Mea culpa (Mea culpa), 1936; Fleacuri pentru un masacru (Bagatelles pour un massacre),1937; Școala cadavrelor (L’École des cadavres), 1938; Dezordine frumoasă (Les beaux draps), 1941; Trupa lui Guignol (Guignol’s band), 1944; Război (Casse-pipe), 1949; Feerie pentru altă dată (Feerie pour une autre fois), 1952; Feerie pentru altă dată (Feerie pour une autre fois), 1954; Normandia (Normance), 1954; De la un castel la altul (D’un château l’autre), 1957; Nord, 1960; Podul Londrei (Le pont de Londres), 1964; Rigodon, 1969.