Lumea fără noi. Ce s-ar întâmpla cu Pământul dacă oamenii ar dispărea?
Ți-ai imaginat vreodată ce s-ar întâmpla dacă, brusc, am dispărea cu toții de pe fața Pământului? Ce s-ar întâmpla cu Pământul? Planeta ar fi mai bine fără noi?
Fără îndoială, omul a avut un impact profund asupra planetei. Am schimbat totul atât de mult, construind orașe, producând poluare, angajându-ne în agricultură și multe altele, încât absența oamenilor este un experiment de gândire interesant. Cum ar arăta mai exact planeta în lipsa noastră? Unele creaturi ar putea fi foarte triste fără prezența noastră, dar altele ar prospera cu siguranță fără interferența noastră.
Desigur, aceasta nu este o poveste simplă, mai ales că în prezent suntem foarte implicați în ecosistemele planetei, în bine și în rău. Chiar dacă toți oamenii ar dispărea de mâine, totuși am lăsa niște urme foarte evidente – și poate chiar periculoase – ale societății noastre complexe.
Lumea fără noi
În adâncul pădurii tropicale din Guatemala se află unele dintre cele mai faimoase vestigii ale civilizației Maya: o cetate veche de aproximativ 2.000 de ani, transformată în ruine, numită Tikal. Când scriitorul american Alan Weisman a făcut o drumeție prin regiunea înconjurătoare, a descoperit ceva fascinant pe traseu: „Te plimbi prin această pădure tropicală cu adevărat densă și mergi peste dealuri”, a spus Weisman. „Și arheologii îți explică faptul că ceea ce traversezi cu adevărat sunt piramidele și orașele care nu au fost excavate.”
Temple Maya excavate în Tikal, Guatemala, în prezent în Parcul Național Tikal.
Cu alte cuvinte, știm despre existența unor situri precum Tikal, deoarece oamenii au făcut eforturi mari pentru a dezgropa și a restaura vestigiile. Între timp, nenumărate alte ruine rămân ascunse, sigilate sub pădure și sub pământ. „Este pur și simplu uimitor cât de repede ne poate îngropa natura”, a declarat Weisman.
Această scenă din pădurea tropicală ne permite să vedem cum ar putea arăta planeta noastră, dacă oamenii pur și simplu ar înceta să mai existe. În ultima vreme, această idee a fost deosebit de pertinentă, deoarece pandemia globală de COVID-19 i-a ținut pe oameni înăuntru și a încurajat animalele să se întoarcă în mediile urbane mai liniștite – dându-ne o idee despre cum ar arăta viața dacă ne-am retrage mai mult în fundal.
Weisman, scriitor, jurnalist și profesor american, autorul lucrării foarte apreciate, printre multe altele distinse cu premii internaționale, The World Without Us (Lumea fără noi), 2007, care descrie un scenariu post-uman al planetei, a petrecut câțiva ani intervievând experți și investigând sistematic această întrebare: Ce s-ar întâmpla cu planeta noastră – cu orașele noastre, cu industriile noastre, cu natura – dacă oamenii ar dispărea?
Un alt fel de orizont
Există mai multe teorii și scenarii pentru ceea ce ar putea duce omenirea la dispariție și este puțin probabil ca toți oamenii să dispară într-o clipă. Cu toate acestea, a ne imagina eradicarea noastră bruscă și completă de pe planetă – poate de către un virus încă nedescoperit, specific uman, a spus Weisman – este cea mai puternică modalitate de a explora ce s-ar putea întâmpla dacă oamenii ar părăsi planeta.
În propriile cercetări ale lui Weisman, această întrebare l-a îndreptat mai întâi în orașe, unde s-ar produce unele dintre cele mai dramatice și imediate schimbări, datorită unei lipse bruște de întreținere umană.
Fără oameni care să acționeze pompele care preiau precipitațiile și apele subterane în creștere, metrourile din orașe cu întinderi uriașe precum Londra și New York ar inunda în câteva ore de la dispariția noastră, a aflat Weisman în timpul cercetărilor sale. „[Inginerii] mi-au spus că ar dura aproximativ 36 de ore pentru ca metrourile să se inunde complet”, a declarat el.
În lipsa supravegherii umane, defecțiunile din rafinăriile de petrol și centralele nucleare ar fi scăpate de sub control, ducând probabil la incendii masive, explozii nucleare și efecte nucleare devastatoare. “Va fi o erupție de radiații dacă vom dispărea brusc. Și acesta este un lucru cu adevărat imprevizibil, pentru că este aproape imposibil de prezis ce se va întâmpla pe urmă”, a spus Weisman.
În mod similar, în urma dispariției noastre, am lăsa în urmă munți de deșeuri – în mare parte din plastic, care ar persista probabil timp de mii de ani, cu efecte asupra faunei pe care abia acum începem să le înțelegem.
Între timp, deșeurile petroliere care se deversează sau se infiltrează în pământ în zonele industriale și fabrici ar fi descompuse și refolosite de bacterii și plante, ceea ce ar dura probabil zeci de ani. Poluanții organici persistenți (POP, Persistent organic pollutants) – substanțe chimice produse de om, cum ar fi PCB-urile (polychlorinated biphenyls), care în prezent nu pot fi descompuse în natură – ar dura mult mai mult, spune Weisman.
PCB, sau bifenilii policlorurați, sunt un grup de POP, substanțe chimice organice periculoase, toxice, produse de om, care au efecte periculoase asupra mediului și sănătății oamenilor. PCB-urile persistă în mediu pentru perioade lungi de timp și pot călători pe distanțe mari prin aer, apă și specii migratoare peste granițele internaționale. Se acumulează în țesuturile adipoase și se bio-amplifică mai sus în lanțul trofic, unde pot fi dăunătoare prădătorilor de top precum tonul, focile, urșii polari și oamenii. Din cele 209 tipuri diferite de PCB, 13 sunt considerate a fi POP asemănătoare dioxinei (dioxinele sunt compuși chimici foarte toxici care sunt poluanți organici persistenți (POP). Persistența lor în mediu corespunde gradului de clorinare, iar timpii de înjumătățire pot varia de la 10 zile la un an și jumătate.
„Unii dintre acești POP-uri pot exista până la sfârșitul timpului pe Pământ. În timp, totuși, ei vor fi îngropați în siguranță.” Eliberarea combinată, rapidă și lentă, a tuturor deșeurilor poluante pe care le lăsăm în urmă ar avea, fără îndoială, efecte dăunătoare asupra habitatelor din jur și asupra faunei sălbatice. Dar asta nu înseamnă neapărat distrugere totală: trebuie doar să ne uităm la revenirea faunei sălbatice la locul dezastrului nuclear de la Cernobîl pentru a înțelege că natura poate fi rezistentă pe perioade scurte de timp, chiar și în astfel de situații extreme.
În timp ce această moștenire poluantă se desfășoară, apa care curge în subteran în orașe ar coroda structurile metalice care susțin străzile deasupra sistemelor de transport subterane, iar străzi întregi s-ar prăbuși, transformate brusc în râuri în mijlocul orașului, a explicat Weisman.
De-a lungul iernilor succesive, în absența oamenilor care să facă o dezghețare regulată, trotuarele ar crăpa, oferind noi nișe pentru ca semințele să prindă rădăcini – purtate de vânt și excretate de păsările care zboară – și să se dezvolte în copaci care vor continua dezmembrarea treptată a trotuarelor și a drumurilor. Același lucru s-ar întâmpla și cu podurile, fără ca oamenii să fie acolo pentru a îndepărta buruienile care prind rădăcini între niturile de oțel: împreună cu degradarea generală, acest lucru ar putea demonta aceste structuri în câteva sute de ani.
Odată cu deschiderea acestui nou și proaspăt habitat, natura s-ar instala cu stoicism, așternând, peste fosta junglă de beton, pajiști, arbuști și păduri dense de copaci. Acest lucru ar duce la acumularea de material organic uscat – frunze și crengi de copaci – oferind combustibilul perfect pentru incendiile provocate de fulgere, care s-ar dezlănțui prin labirintul de clădiri și străzi, putând distruge părți întregi ale orașelor de sus până jos la pământ. „Incendiile vor produce mult material carbonizat care va cădea pe stradă, ceea ce va fi benefic pentru hrănirea vieții biologice. Străzile se vor transforma în mici pășuni și păduri care vor crește în 500 de ani”, după cum spune Weisman.
De-a lungul a sute de ani, pe măsură ce clădirile vor fi supuse unor daune susținute din cauza eroziunii și incendiilor, acestea s-ar degrada. Primele care s-ar răsturna ar fi structurile moderne din sticlă și metal care s-ar sparge și ar rugini. Dar, în mod surprinzător, „clădirile care vor dura cel mai mult vor fi cele făcute din Pământul însuși” – precum structurile de piatră, a adăugat Weisman. Chiar și acelea ar deveni însă o versiune atenuată a ceea ce au fost odinioară: în cele din urmă, orizonturile definite, emblematice pe care le cunoaștem atât de bine astăzi, nu ar mai exista.
Habitatele faunei sălbatice
Privind dincolo de limitele orașului, la marile zone de teren agricol care acoperă în prezent jumătate din terenul locuibil al Pământului, s-ar observa o recuperare rapidă a insectelor, deoarece aplicarea pesticidelor și a altor substanțe chimice ar înceta odată cu dispariția umanității. „De aici va începe o adevărată cascadă de evenimente”, a spus Weisman. „Odată ce insectele se descurcă mai bine, atunci plantele se vor descurca mult mai bine, apoi păsările”. Habitatele din jur – comunitățile de plante, solurile, căile navigabile și oceanele – se vor recupera, fără influența de amploare pe care substanțele chimice o au asupra ecosistemelor de astăzi. Acest lucru, la rândul său, va încuraja mai multe animale sălbatice să se mute și să își stabilească reședința acolo.
Această tranziție va precipita o creștere a biodiversității la scară globală. Cercetătorii care au modelat diversitatea megafaunei – precum leii, elefanții, tigrii, rinocerii și urșii – de pe întreaga planetă au dezvăluit că lumea era odinioară extrem de bogată în aceste specii. Dar acest lucru s-a schimbat când oamenii au început să se răspândească pe planetă, vânând aceste animale și invadându-le habitatele. Pe măsură ce oamenii au migrat din Africa și Eurasia în alte părți ale globului, „se observă o creștere constantă a ratelor de dispariție după sosirea oamenilor”, a explicat Søren Faurby, lector în macroecologie și macroevoluție la Universitatea din Göteborg din Suedia.
„În Australia, exista o creștere a extincției cu aproape 60.000 de ani în urmă. În America de Nord și de Sud, se vede o creștere cu cca. 15.000 de ani în urmă, iar în Madagascar și insulele Caraibe o creștere drastică se vede de acum câteva mii de ani.”
Dacă oamenii nu s-ar fi răspândit în colțurile îndepărtate ale Pământului și nu ar fi distrus populațiile megafaunei, întreaga planetă ar fi putut fi la fel de diversă în aceste specii precum este faimosul Parc Național Serengeti din Tanzania, Africa de Est, a declarat Søren Faurby, cercetător și profesor la Universitatea din Göteborg, Suedia: „Efectiv, erau animale mari peste tot și ar exista animale mari peste tot pe glob fără implicarea umană.”
Cercetările sale au dezvăluit că, fără impactul puternic al umanității asupra speciilor, centrul Statelor Unite și părți ale Americii de Sud ar fi astăzi locurile cele mai bogate în megafaună de pe Pământ. Animale precum elefanții ar fi o prezență obișnuită în Insulele Mediteranei. Ar exista chiar și rinoceri în cea mai mare parte a Europei de Nord.
În absența oamenilor, Pământul ar putea să recupereze această biodiversitate?
Chiar dacă am dispărea brusc din peisaj, tot ar fi nevoie de milioane de ani pentru ca planeta să-și revină după extincțiile trecute, au calculat Faurby și colegii săi. Ei au investigat ce ar fi necesar pentru a reveni la un nivel de bază al bogăției speciilor și la o distribuție a animalelor de mari dimensiuni pe planetă care să reflecte ceea ce aveam înainte ca oamenii moderni să se răspândească pe glob. Astfel, aceștia estimează că ar dura „undeva între 3 până la 7 milioane de ani sau și mai mult pentru a reveni la linia de bază a pre-extincției”, a explicat Jens-Christian Svenning, profesor de macroecologie și biogeografie la Universitatea Aarhus din Danemarca și coleg cu Faurby la același corp de cercetare.
Practic, „dacă nu ar exista impacturile umane, întreaga lume ar fi o mare sălbăticie”, a declarat Svenning.
Natura găsește o cale
În cele din urmă, planeta ar putea deveni mai luxuriantă și mai diversă – dar nu se pot ignora efectele schimbărilor climatice, probabil cel mai de neșters impact al umanității asupra planetei. Weisman remarcă incertitudinea inerentă în a face predicții utile despre ceea ce se va întâmpla. De exemplu, dacă există explozii la uzinele industriale sau puțuri de petrol sau gaze care continuă să ardă mult timp după ce noi toți am dispărut, cantități uriașe de dioxid de carbon care captează căldura ar continua să fie descărcate în atmosferă.
Dioxidul de carbon nu rămâne suspendat în atmosferă pentru totdeauna: oceanele joacă un rol esențial în absorbția unor cantități mari de dioxid de carbon din aer. Dar există încă limite în ceea ce privește cantitatea pe care o poate absorbi oceanul fără ca propriile ape să nu se acidifice la niveluri nesănătoase – potențial în detrimentul a mii de specii marine. Există, de asemenea, o limită pentru cât de mult poate absorbi fizic marea, ceea ce înseamnă că nu este pur și simplu chiuveta de carbon fără fund care se crede adesea că este.
În starea actuală, cu nivelurile actuale de CO2 din atmosfera noastră, va dura deja mii de ani pentru a fi eliminate complet din atmosferă. Pe baza cercetărilor pe care le-a făcut pentru propria sa carte, Weisman a descoperit că ar putea dura peste 100.000 de ani.
Și dacă marea își atinge limita maximă de absorbție, și mai multe gaze cu efect de seră rămân suspendate în atmosferă, iar încălzirea continuă rezultată va duce la topirea în continuare a calotelor polare și eliberarea a și mai multe gaze cu efect de seră din permafrostul înmuiat. Acest lucru se va transforma într-o buclă de feedback continuă care modifică clima. Toate acestea înseamnă că putem presupune cu încredere că efectele schimbărilor climatice vor dura mult după plecarea noastră.
Dar la această perspectivă, Weisman a oferit câteva cuvinte dătătoare de speranță. În perioada Jurasicului, a spus el, în atmosferă a existat de cinci ori mai mult dioxid de carbon decât în prezent, ceea ce a dus la o creștere dramatică a acidității oceanului. Evident, totuși, trebuie să fi existat specii marine care au făcut față acestor extreme și au continuat să evolueze și să facă parte din planeta pe care o cunoaștem astăzi. Adică, în cele din urmă, în ciuda extremelor climatice și a pierderilor imense pe care le poate suferi, „natura găsește întotdeauna o cale”, a spus Weisman.
Ar putea exista într-o zi o lume fără oameni, dar acest lucru nu va împiedica restul planetei să continue să existe.
Mergând înainte
Are vreun rost să ne gândim la cum va arăta planeta noastră, fără noi? Ei bine, pe de o parte, ne-am putea pur și simplu mângâia cu gândul că, fără oameni, planeta noastră ar fi bine în cele din urmă, așa cum a spus Weisman. De fapt, în cele din urmă ar prospera.
Dar, aruncând o privire asupra acestui viitor imaginat, acest lucru ne-ar putea determina să fim mai atenți la acțiunile noastre, în încercarea de a ne păstra și propriul loc pe planetă. Weisman vede o valoare inerentă vizualizării unei lumi fără noi, motiv pentru care a decis să-și scrie cartea. El a explicat că, atunci când a început, a fost conștient de faptul că mulți oameni evită poveștile de mediu, deoarece îi fac să se simtă rău gândindu-se la daunele pe care oamenii le fac planetei și cum acestea ne grăbesc propria dispariție. „Am aflat că o modalitate de a scăpa de factorul frică constă doar în a ucide mai întâi [oamenii]”, a spus el, cu umor.
Odată cu această distragere a atenției oamenilor, a descoperit că ar putea concentra atenția acestora asupra planetei și asupra adevăratului punct pe care voia să-l spună: „Voiam ca oamenii să vadă cât de frumos ar putea reveni natura și chiar să-și vindece multe dintre cicatricile pe care le-am provocat pe această planetă.” Atunci să ne gândim, există vreo modalitate de a ne adăuga înapoi în această imagine a unui Pământ restaurat?
Principalele efecte ale dispariției oamenilor
Scufundarea în noapte
Dacă centralele electrice nu vor mai fi alimentate și întreținute, ele vor înceta în cele din urmă să mai producă electricitate, cufundând orașele în întuneric complet.
Animalele domestice ar fi eliberate în sălbăticie
Fără electricitate, gardurile electrice nu ar mai funcționa, iar animalele și păsările domestice care produc o parte din hrana oamenilor ar putea să-și părăsească în mod liber țarcurile.
Animalele de companie ar fi în dificultate
În absența oamenilor, animalele de companie ar fi lăsate să se hrănească singure și, prin urmare, să-și asigure supraviețuirea. Din păcate, multe animale de companie nefiind adaptate unei astfel de vieți pe cont propriu, ar muri de foame sau prin deshidratare.
Dispariția paraziților umani
În cazul dispariției speciei umane, paraziții care trăiesc pe oameni s-ar găsi fără gazdă. Ei ar putea evolua în cele din urmă pentru a supraviețui pe alte specii, dar este mai probabil ca și aceștia să dispară.
Speciile pe cale de dispariție nu ar mai fi astfel
Fără oameni, speciile pe cale de dispariție ar putea trăi în pace, ceea ce este mai degrabă un lucru bun.
Inundaţii
Electricitatea este esențială pentru a funcționa pompele care previn inundațiile în tuneluri și pasaje subterane. Fără electricitate, acestea ar fi inundate.
Explozii nucleare
Fără supraveghere umană, sistemele de răcire ale centralelor nucleare s-ar defecta și în cele din urmă ar exploda. Aceste explozii ar elibera o cantitate semnificativă de radiații în atmosferă și ar afecta grav toate formele de viață.
Mai puțini dăunători
Numărul dăunătorilor, cum ar fi șobolanii sau gândacii care se hrănesc în case, ar scădea probabil. Cu toate acestea, în cele din urmă s-ar adapta și s-ar stabili în altă parte.
Animalele îmblânzite ar deveni sălbatice
Unele animale îmblânzite, precum caii, s-ar întoarce la originile lor sălbatice. Chiar dacă nu toate vor supraviețui, unele specii ar putea reveni la viața normală.
Coroziune
Fără oameni, coroziunea ar duce în timp la prăbușirea structurilor metalice, precum podurile sau unele monumente.
Sfârșitul poluării industriale
Fabricile ar înceta să funcționeze și, prin urmare, nu ar mai exista emisii de poluanți. Calitatea aerului s-ar îmbunătăți considerabil.
Câinii fără instinct de supraviețuire ar muri
Fără protecția umană, câinii de companie mici ar cădea probabil pradă animalelor mai mari.
Natura și-ar revendica drepturile asupra trotuarelor
Fără întreținere regulată, vegetația ar crește rapid și ar acoperi trotuarele străzilor orașelor.
Incendiile de pădure ar dura ani de zile
Fără pompieri, incendiile ar continua să ardă vegetația la nesfârșit. Aceste incendii pot fi declanșate de fenomene naturale, cum ar fi fulgere, vulcani sau chiar focuri din mine de cărbune.
Orașe îngropate sub nisip
Orașe precum Las Vegas sau Dubai ar putea, în timp, să fie înghițite de nisipurile deșertului. Ar putea ajunge complet îngropate în nisip.
Sateliții ar cădea pe Pământ
Fără intervenția umană, sateliții care orbitează Pământul ar cădea pe planeta noastră.
Apele uzate
Un alt exemplu al importanței electricității pe planeta noastră. Fără electricitate, apele uzate netratate s-ar revărsa în cele din urmă și ar contamina toate zonele înconjurătoare.
Natura ar prelua controlul orașelor
Orașele cu parcuri mari ar fi primele invadate de verdeață. De exemplu, Central Park din New York ar acoperi treptat cartierul Manhattan.
Explozia barajelor
Fără întreținere, barajele s-ar prăbuși în timp, provocând inundații semnificative. Unele dintre zonele inundate s-ar transforma apoi în mlaștini.
Structurile din lemn ar fi devorate
Fără oameni în jurul lor, termitele ar devora în cele din urmă toate structurile și casele din lemn!
Efectele asupra fructelor și legumelor modificate genetic
Fructele și legumele modificate genetic de oameni ar reveni, în timp, la starea lor naturală.
Unele animale ar trebui să se obișnuiască cu un nou habitat
Fără supraveghere umană, este foarte probabil ca leii să scape din grădina zoologică. Și mare va fi surpriza lor când vor descoperi că nu se află în savana africană! Leii și alte animale vor trebui apoi să găsească noi habitate și să se adapteze la noul lor mediu.
Nivelurile de bioxid de carbon ar fi în scădere
Potrivit oamenilor de știință, ar dura aproximativ 100.000 de ani pentru ca nivelul concentrației de CO2 din atmosferă să revină la nivelul anterior, adică înainte ca oamenii să invadeze globul.
Viața marină s-ar îmbunătăți
Oceanele s-ar redresa fără pescuit și fără toți poluanții care le dăunează.
Domnia insectelor
Potrivit autorului cărții „Homo disparitus”, Alan Weisman, populațiile de insecte ar crește: „Se pot transforma și se pot adapta mai repede decât orice altceva de pe planetă, probabil cu excepția bacteriilor.”
Cu cât mai multe insecte, cu atât mai multă hrană
Această creștere a numărului de insecte ar avea un impact direct asupra lanțului trofic. Numărul speciilor insectivore precum arahnidele, păsările și reptilele ar crește și ele.
Natura ar avea grijă de plastic
Natura s-ar adapta în cele din urmă la prezența acestui plastic care a devenit o problemă majoră a omenirii și chiar este probabil ca bacteriile care se hrănesc cu plastic să evolueze.
Amintirile speciei umane
După mii de ani, puține urme ale existenței umane vor rămâne. Doar structurile din piatră, cum ar fi piramidele Egiptului, vor aminti de prezența noastră.
Urmele umanității
Dovezile existenței noastre nu ar fi doar limitate, ci și rare. Un monument uriaș creat de om, Marele Zid Chinezesc. ar trebui probabil să rămână intact.
O reușită monumentală
Același lucru ar fi valabil și pentru Muntele Rushmore. Se crede că astfel de monumente, situate în întreaga lume, vor mai exista chiar la câteva mii de ani după dispariția umanității.
© CCC