Marcel Brion

Marcel Brion, 21 nov.1895 – 23 oct. 1984, născut în Marsilia, Franța, romancier, eseist, critic literar și istoric de artă francez. Specialist în Renașterea italiană și Romantismul german, a fost ales membru în Academia Franceză în 1964.  A trăit 89 de ani.

Provenit dintr-o familie de origine provensală și irlandeză, numele său „Brion” este o transpunere în franceză a numelui „O’Brion”. A fost prieten cu filozoful francez Xavier Tilliette.

A fost fiul avocatului marsilian Raoul Brion (1870-1957), colegii lui Marcel Brion, în clasa a VI-a la liceul Thiers din Marsilia, au fost Marcel Pagnol și Albert Cohen.

După ce a terminat studiile secundare la Colegiul Champittet, în Elveția, a studiat dreptul la Facultatea din Aix-en-Provence.

Avocat la baroul din Marsilia între 1920 și 1924, și-a abandonat foarte devreme cariera juridică pentru a se orienta către literatură.

Colaborator regulat la revistele Revue des deux Mondes și Les Nouvelles littéraire, Marcel Brion a condus timp de douăzeci de ani secțiunea „Literatură străină” a cotidianului Le Monde. A contribuit la prezentarea publicului francez a unor autori străini precum Rainer Maria Rilke, James Joyce și Dino Buzzati. În acest sens, scriitorul francez Marcel Schneider va avea acest comentariu:

„Marcel Brion a însemnat Europa înainte de toate. Cunoștea șapte limbi de circulație internațională vorbite în Occident și le folosea pentru a descoperi talente. A știut să aleagă și nu a greșit.” (Le Figaro, 1 iulie 1994).

În 1964, a fost ales membru al Academiei Franceze, în fotoliul cu numărul 33, înlocuindu-l pe Jean-Louis Vaudoyer (romancier, poet, eseist, istoric de artă și administrator general al Teatrului Comédie-Française din 1941 până în 1944) care îi fusese prieten apropiat.

Alte distincții includ calitatea de membru al Legiunii de Onoare, Crucea de război (Croix de guerre), Mare Ofițer al Ordinului de Merit al Franței și Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor.

Programul de televiziune din 1982 The Romantic Spirit, care a fost difuzat în SUA pe canal TV A&E, între 1985 și 1991, îl creditează pe Brion că a „conceput” serialul.

S-a stins din viață pe 23 octombrie 1984, la domiciliul său 32, rue du Bac din Paris, unde a trăit aproape patruzeci de ani și a scris cea mai mare parte a operei sale.

Soția sa Liliane Brion-Guerry a fost director al departamentului de estetică la CNRS. Fiul său, Patrick Brion, critic și istoric de film, este „vocea” programului TV, consacrat filmelor clasice, Cinéma de minuit (Cinema la miezul nopții) al canalului France 3. Fiica sa, Agnès Brion, se străduiește să continue munca tatălui ei, asigurând reeditări ale operelor lui Marcel Brion.

Brion a scris aproape o sută de cărți în cariera sa, de la biografie istorică, cercetări ale artei italiene și germane și până la romane. Cea mai faimoasă colecție de nuvele a sa este Escale târziu în noapte (Les Escales de la Haute Nuit) din 1942. Un eseu al lui Brion a apărut în colecția de eseuri critice scrise de mai mulți autori, Our Exagmination Round His Factification for Incamination of Work in Progress, importantă apreciere critică din 1929 a romanului lui James Joyce, Veghea lui Finnegan. Eseul lui Brion este intitulat Ideea timpului în opera lui James Joyce (The Idea of Time in the Work of James Joyce)

Eseuri

Prin activitatea sa ca istoric de artă, Marcel Brion s-a interesat în primul rând de diferitele aspecte ale civilizației europene: muzică, Mozart în special, pictură, sculptură, icoane. Această multiplicitate de teme și culturi a făcut să fie tradus astăzi în Germania, Spania, Portugalia, Italia și Rusia, țări a căror moștenire l-a inspirat să scrie articole și cărți pe care el însuși le considera tot atâtea „călătorii” în sens aproape inițiatic, călătorii despre care a scris, în eseul său despre Novalis: „Durata călătoriei ignoră toate limitele pe care timpul le pune activității omului”.

S-a remarcat printr-o serie de lucrări despre arta Renașterii italiene: Giotto (1928), Botticelli (1932), Michelangelo (1939) și Leonardo da Vinci (1952).

Ca istoric, în biografiile sale se adresează unor personaje la fel de diverse precum eruditul împărat Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman (Frederic al II-lea de Hohenstaufen), 1948, Lorenzo Magnificul, 1937, Machiavelli, 1948, Las Casas, 1928, și Rudyard Kipling, 1929.

Cu toate acestea, celălalt aspect major al activității sale de critic și istoric se referă la Germania și romantism, cu cele patru volume ale Germaniei romantice, unde analizează în special lucrările lui Heinrich von Kleist, Brentano, Hoffmann, Eichendorff, Hölderlin, Schiller și Achim von Arnim; lucrările sale despre Goethe sau Robert Schumann și sufletul romantic; la fel, sinteza sa asupra fantasticului, Arta fantastică (Art fantastique), 1961. În sfârșit, din anii 1950, Marcel Brion a dedicat mai multe texte picturii contemporane: Artă abstractă (Art abstrait), 1956, Braque, 1963.

O colecție postumă, publicată în 1994 de José Corti, Labirinturile timpului: întâlnirile și alegerile unui european (Les Labyrinthes du temps: Rencontres et choix d’un Européen), reunește articole de Marcel Brion despre Huysmans, James Joyce, Hofmannsthal, Thomas Mann, Robert Walser, Hermann Hesse și alți autori.

Opere de ficțiune

„Substanța visului este conștientizarea unei lipse”, scrie Marcel Brion în romanul Alge (Algues), 1976. Într-o atmosferă incertă de „trecere”, de „traversare”, unde rătăcirea și îndoiala, nostalgia și vraja se amestecă, opera de ficțiune, inaugurată în 1929 prin Capriciul spaniol (Le Caprice espagnol), culminează cu romane precum Castelul umbrelor (Château d’ombres), 1943, Vrăjitorul (L’Enchanteur), 1965, Sărbătoarea turnului sufletelor (La Fête de la tour des Âmes), 1974, sau colecția de povestiri Escale târziu în noapte (Les Escales de la haute nuit), 1942.

În mijlocul unui univers în care granițele tind să se dizolve între real și imaginar, autorul lasă să apară, parcă în ciuda lui, personaje misterioase, tragice, precum Mareșalul fricii (Maréchal de la Peur), care oferă cititorului senzația de a intra într-un clarobscur care este atât fantastic, cât și ciudat de familiar. Aceste teme ale viselor, magiei, întâmplării, necunoscutului, se regăsesc în fiecare dintre romanele sau nuvele sale.

Multe dintre aceste texte sunt disponibile astăzi, reeditate de editorul lor original sau publicate în ediții de buzunar (broșate).

Opere principale:

Arte și literatură: Giotto, 1928; Turner, 1929; Botticelli, 1932; Bosch, 1938; Klee, 1955; Kandinsky, 1960; Opera lui Balzac, 16 volume, 1950-1953; Fabrizio Clerici, 1955;

Germania romantică (L’Allemagne romantique), 4 vol. (I. – Kleist, Brentano, Wackenroder, Tieck, Caroline von Günderode, 1962; II. – Novalis, Hoffmann, Jean-Paul, Eichendorff, 1963; III. – Călătoria iniţiatică – 1 (Le Voyage initiatique) Tabel: Călătoria inițiatică, Temă; Variante; Presentiment și prezență de Joseph von Eichendorff; Loja invizibilă de Jean-Paul; Călătoriile lui Franz Sternbald de Ludwig Tieck; Heinrich von Ofterdingen de Novalis; Călătoria în Orient de Hermann Hesse); IV. – Călătoria iniţiatică (Le Voyage initiatique) – 2, 1978;

Veneția (Venise), 1962; Arta romantică (L’Art romantique), 1963; Epoca de aur a picturii olandeze (L’Âge d’or de la peinture hollandaise), 1964; Ochiul, mintea și mâna pictorului (L’Œil, l’esprit et la main du peintre), 1966; Pictură romantică (Peinture romantique), 1967; Marea aventură a picturii religioase (La Grande Aventure de la peinture religieuse), 1968; Rembrandt, 1969, Tițian (Titien), 1971; Guardi, 1976; Goethe, 1982; Schumann și sufletul romantic (Schumann et l’âme romantique, 1954; Raymond Biaussat, 1986; Paul Cézanne, 1988; Artă fantastică (Art fantastique), 1989; Michelangelo, 1995; Leonardo da Vinci, 1995; Mozart, 1955; Teatrul Spiritelor (Le Théâtre des esprits), 2011;

Biografii: Bartolomé de las Casas, părintele indienilor, 1928; Viața lui Attila, 1928; Rudyard Kipling, 1929; Viața lui Alaric, 1930; Theodoric, regele ostrogoților, 1935; 1979; Fredegund și Brunehaut, 1935; Regina Ioana (Ioana I de Napoli), 1936; 1944; Lorenzo Magnificul, 1937; Blanche de Castilia, 1939; Machiavelli, 1948; Frederic al II-lea de Hohenstaufen, 1948; Papa și prințul, Familia Borgia, 1953; Tamerlan, 1963; Carol Temerarul, Marele Duce al Burgundiei, 1947;

Istorie: Lumile antice, 9 vol. (Egipt (1 și 2), Orientul (3), Evreii (4), Grecia (5 și 6), Roma (7, 8 și 9)

Romane și nuvele: Capriciul spaniol, 1929; Nebunia Celadon, 1935; Escale târziu în noapte, 1942 și 1966; Un copil al pământului și al cerului, 1943; Castelul umbrelor, 1943; Vrăjitorul, 1947; Cântecul păsării străine, 1958; Orașul de nisip, 1959; Trandafirul de ceară, 1964; De cealaltă parte a pădurii, 1966; Oglinzi și prăpastii, 1968; Umbra unui copac mort, 1970; Am străbătut munții, 1972; Sărbătoarea turnului sufletelor, 1974; Alge – fragment dintr-un jurnal, 1976; Munții inutili, 1985; Jurnalul unui vizitator, 1980; Vila șanselor, 1984; Beat de un vis eroic și brutal, 2014.