Marguerite Duras

Marguerite Duras, pseudonimul literar al lui Marguerite Donnadieu, 4 apr. 1914 – 3 mar. 1996, romancieră, scenaristă, dramaturg și regizoare de film franceză, cunoscută pe plan mondial pentru scenariile pentru Hiroshima, dragostea mea, Hiroshima mon amour, 1959 și Cântec despre India, India Song, 1975. Romanul Amantul, 1984 (film, The Lover, 1992) a câștigat prestigiosul Premiu Goncourt în 1984. A trăit 82 de ani.

Cu puţin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, s-a născut, în Indochina Franceză, Marguerite Duras, o artistă care a făcut istorie atât în literatură, cât şi în cinematografie. A publicat zeci de volume de nuvele, romane şi a scris numeroase scenarii de film, printre care Hiroshima, mon amour, regizat de Alain Resnais şi nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu.

Prin diversitatea și modernitatea operei sale, care reînnoiește genul romanesc și bulversează convențiile teatrale și cinematografice, este o autoare importantă a celei de-a doua jumătăți a secolului XX, indiferent de criticile care i s-ar fi putut adresa.

Duras s-a născut în Indochina, în Gia Dinh, Cochinchina, aproape de Saigon, în fosta Indochină Franceză, Vietnamul de azi. Crescută de mama ei într-o concesiune necultivabilă, această ședere în Asia i-a marcat profund viața. Spectacolul zilnic al mizeriei, imaginea oceanului care inunda concesiunea pe care o deținea mama sa, peisajele copleșite de căldură vor constitui teme recurente în opera sa romanescă.

Deși s-a născut și a crescut în Indochina, a trăit și a activat toată viața în Franța, unde va reveni la 18 ani, la vârsta majoratului. După obținerea bacalaureatului, a plecat la Paris pentru a-și continua studiile la Universitatea din Paris, Sorbona, și între timp a activat la Ministerul Coloniilor. După ce a studiat matematica, științele politice și dreptul, a cunoscut o prodigioasă carieră de romancieră.

Viaţa sa profesională a fost la fel de variată ca studiile sale: a fost secretar al Ministerului Coloniilor, membră a Rezistenţei Franceze, a lucrat ca jurnalist pentru revista „Observateur”.

În 1943, îi apare primul roman Les Impudents. Cel de-al doilea, La vie tranquille, este publicat la Gallimard. În 1950, romanul Un barrage contre le Pacifique este nominalizat la premiul Goncourt, pe care îl ratează, totuşi, din cauză că simpatiza cu Partidul Comunist. Romanul Moderato Cantabile (1958) a fost ecranizat în regia lui Peter Brook, cu Jean-Paul Belmondo şi Jeanne Moreau, care a primit premiul Cannes pentru cea mai bună actriţă.

În 1984, primeşte premiul Goncourt pentru romanul Amantul. În Ochi albaştri, părul negru (1986), un bărbat se îndrăgosteşte fără succes de un alt bărbat, dar viaţa îi scoate în cale o femeie cu care începe să trăiască în izolare. La originile acestei atracţii stă asemănarea între femeie şi bărbatul care i se refuză personajului principal. Relaţia se desfăşoară în continuare ca un straniu ritual al atracţiei şi respingerii.

Indochina a fost cadrul primului său roman de succes, Stăvilar la Pacific (Un barrage contre le Pacifique, 1950). Stilul său a devenit treptat tot mai minimalist și mai abstract, fiind uneori asociată cu miscarea Nouveau Roman (Noul Roman). Textele lui Marguerite Duras, concise, încărcate cu elipse și tăceri, se destramă până la enigmă. Cuvintele sunt în același timp insuficiente și de prisos.

Astfel, în 1950, a fost revelată de un roman de inspirație autobiografică, Stăvilar la Pacific (Baraj la Pacific). Asociată inițial cu mișcarea Noul Roman, a publicat apoi în mod regulat romane care îi fac cunoscută vocea specială cu deconstrucția frazelor, a personajelor, a acțiunii și a timpului, precum și a temelor sale precum așteptarea, dragostea, senzualitatea feminină: Moderato cantabile (1958), Răpirea lui Lol V. Stein (1964), Vice-Consulul (1966), Boala mortului (1982), Yann Andréa Steiner (1992), dedicat ultimului său însoțitor Yann Andréa – care, după moartea sa, avea să devină executorul său literar – sau chiar A scrie (1993).

A cunoscut un succes imens de public cu Amantul, distins cu Premiul Goncourt, o autoficțiune despre experiențele amoroase ale adolescenței sale din Indochina din anii 1930, pe care le-a rescris, în 1991, sub titlul Amantul din China de Nord.

Amantul (L’Amant 1984), parțial autobiografic, în care istorisește povestea de dragoste dintre o adolescentă franceză și un bărbat chinez mai în vârstă, este cel mai cunoscut roman al său. Ulterior, va revizui această lucrare și îi va schimba titlul în Amantul din China de Nord, 1991. A primit Marele Premiu al Teatrului de la Academia Franceză în 1983 și Premiul Goncourt în 1984 pentru Amantul, adaptat pentru marele ecran de regizorul Jean-Jacques Annaud.

A fost apreciată și pentru scenariile filmelor Hiroshima, dragostea mea, Hiroshima, mon amour, 1915, în regia lui Alain Resnais și datorită adaptării pentru ecran a piesei sale Cântec despre India (India Song, 1975).

De asemenea, a scris piese de teatru, adesea adaptări ale romanelor sale precum Scuarul, publicat în 1955 și reprezentat în 1957, precum și piese noi, precum Savannah Bay în 1982. Pentru cinema, în 1959, a scris scenariul și dialogurile filmului Hiroshima, dragostea mea în regia lui Alain Resnais, care i-a adus nominalizarea la Oscarul pentru cel mai bun scenariu original la a 33-a ediție a premiilor Oscar și căruia i-a publicat transcrierea în 1960.

Ea însăși a regizat filme originale precum Cântec despre India, India Song, în 1975, cu Delphine Seyrig, Camionul, Le Camion, în 1977, cu Gérard Depardieu, sau Copiii, Les Enfants, în 1985, cu Daniel Gélin.

Opere principale:

Romane: Nerușinații, Les impudents, 1943; Baraj la Pacific, 1950; Marinarul din Gibraltar, 1952; Caii pitici din Tarcvinia, 1953; Moderato cantabile, 1958; După-amiaza Domnului Andesmas, 1962; Răpirea lui Lol V. Stein, 1964; Vice-consulul, 1966; Amantul englez, 1967; Distruge, spune ea, Détruire, dit-elle, 1969; Dragostea, 1971; Vara 80, 1980; Amantul, 1984, Premiul Goncourt pentru anul 1984; Ploaia de vară, 1990;

Colecțiile pieselor sale de teatru au fost incluse în Teatru I (1965), Teatru II (1968) și Teatru III (1984).

Scenarii de film: Hiroshima mon amour (Hiroshima, dragostea mea), 1959; Une aussi longue absence (O absență atât de lungă), 1961; Le Camion (Camionul), 1977.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.