Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Marin Sorescu


Marin Sorescu, 29 febr. 1936 – 8 dec. 1996, scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române. A trăit 60 de ani.

S-a născut în Bulzeşti, județul Dolj. A fost fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoliței (născută Ionescu), țărani din Bulzești.

A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova; în continuare a studiat la Școala medie militară din Predeal. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat în limbi moderne.

S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.

În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1991, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai revistei.

A fost director fondator al revistei Literatorul, Bucureşti, serie nouă.

Fără a se înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în perioada 25 nov. 1993 – 5 mai 1995.

A fost membru al Academiei Române (1993) și membru al Programului Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa – SUA.

A tradus versuri ale lui Boris Pasternak.

A  scris lirică demitizantă şi ironică.

Opere principale:

poezie: Poeme, Premiul Uniunii Scriitorilor, 1966; Tuşiţi, 1969; Unghi, 1970; Fântâni în mare, 1982; Drumul, 1984; Apă vie, apă moartă, 1987; Poezii alese de cenzură, 1991; La Lilieci, cărţile I-VI, 1990–1999; Puntea · Ultimele, 1997, postum;

dramaturgie: Iona, Premiul Uniunii Scriitorilor, 1968; Răceala, 1977; Matca, 1970;

eseuri: Teoria sferelor de infl uenţă, 1970; Uşor cu pianul pe scări, 1985, proză: Trei dinţi din faţă, 1977; Viziunea vizuinii, 1982.

***

În perioada când a fost la Scrisul Românesc a avut loc nominalizarea pentru Premiul Nobel pentru Literatură. A fost cel mai aproape de această distincție, nu a fost niciun alt scriitor român mai aproape de a lua Premiul Nobel și asta se datora și faptului că Sorescu a știut, ca un bun oltean, să-și facă un renume în străinătate. În primul rând, era prieten cu toți marii scriitori care au primit acest premiu sau care făceau parte din comitetul restrâns de acordare a Premiului Nobel, cum e J.J. Padron. Din țară s-a trimis o scrisoare către Comitetul Nobel, denunțătoare la adresa lui Sorescu, propunându-l în locul lui pe Ștefan Augustin Doinaș. Fostul președinte al Coastei de Fildeș, Leopold Sedar Senghor, s-a întrebat cu uimire în fața unei ziariste din România, „Cum sunteți voi românii!? Aveți unul aproape să ia Premiul Nobel, Marin Sorescu, și voi l-ați săpat.” Scrisoarea a fost trimisă din București pe 3 martie. Ambasadorul Suediei i-a dat o copie a acestei scrisori lui Sorescu, iar despre acest eveniment scrie și Eugen Simion și se găsește și în cartea de interviuri a lui Ion Jianu. (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România)

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.