Miguel de Unamuno, pe numele complet Miguel De Unamuno Y Jugo, 29 sept. 1864 – 31 dec. 1936, născut în Bilbao, Spania, poet, romancier, dramaturg, pedagog, critic literar și filozof spaniol aparținând generației ’98. Eseurile sale au avut o influență considerabilă la începutul secolului al XX-lea în Spania. A trăit 72 de ani.
Miguel de Unamuno este unul dintre cei mai mari scriitori ai Spaniei timpului său, pentru care este deosebit de reprezentativ: este descris ca un om al pasiunilor, animat de multiple contradicții, ceea ce face din el un personaj destul de tipic Spaniei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
A studiat literatura și filozofia la Universitatea din Madrid, a predat greacă la Universitatea din Salamanca în 1891, înainte de a deveni rector al acesteia în 1901.
A fost cel mai fervent scriitor al generației „98”, a apărat ideile reformiste și, mai ales, s-a opus instituțiilor pe care le considera învechite.
După un exil în Fuerteventura (Insulele Canare), a ajuns la Paris în 1924, unde a scris Agonia creștinismului.
Întors în Spania, la Salamanca, a publicat numeroase eseuri printre care Simțul tragic al vieții, în care opune rațiunea, vieții și acțiunea, gândirii. Pentru Unamuno orice încercare de armonie și acord este imposibilă, sortită eșecului.
De asemenea, a scris mai multe culegeri de poezie, Rozariu de sonete lirice (Rosario de sonetos líricos), 1911, Hristos al lui Velázquez (El Cristo de Velázquez), 1913-1920, Rime din interior (Rimas de dentro), 1923, Tereza, 1924, Baladele exilului (Romancero del destierro), 1928, Cartea cântecelor (El cancionero), jurnal poetic, 1928-1936.
Opere principale:
Eseuri: În jurul tradiționalismului (En torno al casticismo), 1895; Trei eseuri (Tres ensayos), 1900; Peisaje (Paisaje), 1902; Din țara mea (De mi país), 1903; Viața lui Don Quijote și Sancho (Vida de Don Quijote y Sancho), 1905; Prin ținuturile Portugaliei și Spaniei, 1911; Simțul tragic al vieții în oameni și popoare (Del sentimiento trágico de la vida en los hombres y en los pueblos), 1913; Abel Sánchez: o poveste despre pasiune (Abel Sánchez: una historia de pasión), 1917; Agonia creștinismului (La agonía del cristianismo), 1925; Cum să faci un roman (Cómo se hace una novela), 1927;
Romane: Pace în război (Paz en la guerra), 1897; Dragoste și pedagogie (Amor y pedagogía), 1902; Ceață (Niebla), 1914; Tulio Montalban, 1920; Mătușa Tula (La Tía Tula), 1921; Sfântul Manuel cel Bun, martir (San Manuel Bueno, mártir), 1931;
Poezie: Poezii (Poesías), 1907; Rozariul sonetelor lirice (Rosario de sonetos líricos), 1911; Hristos al lui Velázquez (El Cristo de Velázquez), 1920; Aventuri și viziuni spaniole (Andanzas y visiones españolas), 1922; Rime din interior (Rimas de dentro),1923; Teresa. Rimele unui poet necunoscut (Teresa. Rimas de un poeta desconocido), 1924; De la Fuerteventura la Paris (De Fuerteventura a París), 1925; Baladele exilului (Romancero del exile), 1928; Cartea cântecelor (Cancionero), 1953;
Povestiri și nuvele: Oglinda morții (El espejo de la muerte), 1913; Trei nuvele exemplare și un prolog (Tres novelas ejemplares y un prólogo), 1920; Povești (Cuentos), 1886-1923;
Teatru: Sfinxul (La esfinge1898); Vânzarea (La venda), 1899; Prințesa Dona Lambra (La princesa doña Lambra), 1909; Phaedra, 1910; Singurătate (Soledad), 1921; Umbrele somnului (Sombras de sueño), 1926; Celălalt (El otro), 1932; Fratele Juan sau lumea este teatru (El hermano Juan o el mundo es teatro), 1929; Rațiune și credință (Razón y fe);
Autobiografii: Amintiri din copilărie și tinerețe (Recuerdos de niñez y mocedad), 1908; Jurnal intim (Diario intimo), 1970.