Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Mihail I. Lermontov


Mihail Lermontov, pe numele complet Mihail Iurievici Lermontov, 15 oct. (3 oct., stil vechi) 1814 – 27 iul. (15 iul., stil vechi), 1841, născut în Moscova, Rusia, principalul poet romantic rus, pictor, romancier și dramaturg, numit adesea „poetul caucazian”. A trăit 27 de ani.

Orfan de mamă, a fost crescut pe proprietatea bunicii sale, care l-a ținut departe de tatăl său. În 1827, a intrat în pensiunea numită Institutul Nobiliar din Moscova (instituție de învățământ secundar din vremea Imperiului Rus deschisă fiilor nobilimii cu scopul de a-i pregăti pentru intrarea la universitate), unde el și colegii săi erau entuziasmați de poezia tânărului Pușkin, de cea a poeților decabriști (decembriști) și de idealurile care i-au inspirat.

Lermontov a scris primele sale poezii, Cerchezii și Prizonierul din Caucaz în jurul anului 1828. Când țarul Nicolae I a închis această instituție, considerată prea liberală, în 1830, și-a continuat studiile la Universitate, fiind exmatriculat din cauza pozițiilor sale împotriva anumitor profesori conservatori.

Primul său volum de versuri, Primăvara (Vesna) a fost publicat în 1830, anul în care a intrat la Universitatea din Moscova, pe care a părăsit-o doi ani mai târziu, pentru a intra în şcoala de cadeți.

În 1832 s-a alăturat Gărzii husarilor. Cu toate acestea, a continuat să scrie, a lucrat la Demonul și a terminat Hagi Abrek (1833).

Desemnat ofițer al Gărzii după absolvire (1834), la Țarskoie Selo, a descoperit viața mondenă, care i-a inspirat piesa de teatru  Un bal mascat (1835) și un roman neterminat, Prințesa Ligovskaia (1836).

A fost de două ori exilat în regimentele din Caucaz, din cauza versurilor sale înflăcărate, proslăvind libertatea de conștiință.

A devenit popular prin suferinţa tranfigurată într-o poezie care combina teme filozofice și civice cu motive profund personale, Moartea poetului, despre sfârșitul tragic al poetului Aleksandr Pușkin.

Lermontov a reacționat la moartea lui Pușkin cu versuri violente împotriva ucigașului său (Moartea poetului, 1837), ceea ce a făcut să fie trimis în Caucaz ca simplu soldat. Dar poemul său l-a introdus în anturajul conducerii de la Contemporanul, ziarul lui Pușkin, unde a publicat o poezie, Borodino (1837). Caucazul a exercitat o influență enormă asupra caracterului și operei sale.

Influențat de Byron, a compus poezii romantice (Boier Orșa, 1835) înainte de a fi exilat în Caucaz pentru că a scris versuri răzbunătoare despre moartea lui Pușkin, pe care visa să-l egaleze. Poezia sa, inspirată de natura pe care a descoperit-o, a luat o întorsătură mai personală (Cântecul țarului Ivan Vasilevici, 1838; Novicele, 1839). Printre  poeziile sale de maturitate se numără Prizonierul din Caucaz, 1840 și Demonul, 1841.

Întors la Moscova, a trăit din nou exilul, când a apărut romanul său, Un erou al timpurilor noastre (1840). Romanul Un erou al timpurilor noastre (Geroy nashego vremeni), 1840, a fost primul roman psihologic rus, iar portretul eroului său, o victimă a alienării, i-a influenţat profund pe mulţi autori ruşi de mai târziu. Este un exemplu de roman al omului inutil, remarcat pentru eroul său convingător, antieroul de tip byronian, Peciorin, și pentru frumoasele descrieri ale Caucazului.

S-a întors la Sankt-Petersburg, a terminat poemul Demonul (1841), a colaborat la revista Analele patriei, în care apăreau povestiri care aveau să fie incluse în romanul Un erou al timpurilor noastre (Bella, Taman, Fatalistul, 1939) și a frecventat cercurile şi saloanele literare.

A rămas, însă, un spirit rebel și, în urma unui duel cu fiul ambasadorului francez, a fost arestat și din nou exilat, de data aceasta cu excluderea din gardă, într-un loc periculos din Caucaz, în timp ce romanul Un erou al timpurilor noastre (1839-1840) a fost publicat cu mare succes. A luat  parte la bătălii sângeroase, pe care le-a descris în poeziile sale. În 1840, a apărut o colecție de versuri ale sale, în care a reunit doar un număr mic de poezii.

Un duel, provocat de o ceartă cu camaradul său Martinov în condiții destul de obscure, a pus capăt carierei celui mai „pictural” dintre romantici (era un excelent desenator amator).

La fel ca Aleksandr Puşkin, cu care este deseori comparat, a murit într-un duel. Este considerat cel mai important poet romantic rus.

Ca toți poeții generației sale, Lermontov a fost influențat de marii romantici. Influența lui Byron se remarcă în special în primele versiuni ale poemului Demonul, început în 1828 și finalizat zece ani mai târziu, dar interzis pentru publicare din cauza caracterului său antireligios. Poemul (poema, adică poveste în versuri) are ca subiect dragostea unui înger decăzut pentru o tânără georgiană, Tamara. Impresionează sfâșierea romantică, între mândria care condamnă eroul la o singurătate trufașă și dorința de reconciliere. Pe această temă nu tocmai originală, Lermontov a scris o poezie plină de senzualitate și dulceață melodică, inspirată de frumusețea Caucazului. În această natură sălbatică se desfășoară și acțiunea poemului Novicele (Mtsiri, 1839): copil al muntelui, primit de o mănăstire, eroul este nostalgic după locurile natale fiind cuprins de un dor arzător; prin aceasta el este antiteza forței negative întruchipate de Demon.

În poeziile lui Lermontov domină stările romantice: poetul este un exilat în această lume în care nu poate cunoaşte decât suferinţa; incapabil să-și realizeze idealul, este trist și melancolic. Este singur, rupt de bunăvoie de semeni, ca în aceste versuri „Corabie cu pânze albe solitară / În ceața mării albastre…” (Corabia, 1832) pentru că poetul nu-și are locul în societate, în această „țară a stăpânilor și a sclavilor” (Adio, ticăloasă Rusie, publicată în 1890) pe care o iubește totuși, „dar cu o dragoste ciudată (Patria, 1841).

Lermontov a scris șase piese de teatru în versuri, dar, cu excepția piesei Un bal mascat (1835), sunt lucrări din tinerețe. Eroul acestei drame are multe în comun cu Demonul și cu Lermontov însuși. Arbenin se simte neînțeles de o societate incapabilă să-i ofere mântuirea și împotriva căreia nu poate decât să se revolte.

Eroul dezamăgit, drag lui Lermontov, Peciorin din romanul Un erou al timpurilor noastre (1839-1840) apare pentru prima dată în Prințesa Lugovskaia (1836, publicată în 1882). Personaj central al unui roman compus de fapt din cinci nuvele, el este „copilul secolului”.

Bella, Maxim Maksimici, Taman, Prințesa Maria, Fatalistul sunt reunite fără o ordine cronologică și oferă o imagine a eroului văzută mai întâi din exterior (prin povestea unui bătrân ofițer), apoi din interior (prin povestea lui Peciorin însuși). Roman de aventură, studiu al moravurilor, cartea s-ar putea numi „jurnalul unui seducător”, pe care o primă iubire dureroasă l-a făcut rece, crud, dominator, incapabil să experimenteze un sentiment adevărat. Dacă vrem să reconstruim cadrul cronologic, acțiunea se desfășoară între 1827 și 1833.

Opere principale:

– poemul social-filosofic “Demonul”, 1829-1841;

– drama “Mascarada” (Un bal mascat), 1835;

– romanul “Un erou al timpurilor noastre”, 1840.

– poemele romantice: “Hagi-Abrek”, 1835; “Boierul Orșa”, 1835; “Fugarul”, 1838; “Novicele”, 1839; “Cântecul țarului Ivan Vasilievici”, 1838; “Borodino”, 1837; “Patria”, 1841.

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.