Mircea Eliade

Mircea Eliade, 13 mar. 1907 – 22 apr. 1986, filosof si istoric al religiilor, mitolog si scriitor de ficțiune român. A trăit 79 de ani.

A fost profesor la Universitatea din Chicago, incepand din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962. Naturalizat cetățean american în 1966, a fost onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Scria si vorbea fluent cinci limbi (română, franceză, germană, italiană și engleză) și, de asemenea, știa să citească in ebraică, persană și sanscrita, dar cele mai multe dintre lucrările sale academice au fost redactate mai intai în limba română, apoi in franceză și engleză.

Fiul căpitanului de infanterie Gheorghe Ieremia, care-şi schimbă numele în Eliade, din admiraţie pentru marele poet, şi al Ioanei (n. Stoenescu).

Şcoala primară începută la Cernavodă (1912-1914) e continuată la Bucureşti (1914-1917), în „clădirea mare, robustă, străjuită de castani” de pe strada Mântuleasa.

Urmează Liceul „Spiru Haret” din capitală (1917-1925).

Pasionat de ştiinţele naturale, în primul an de liceu rămâne corigent la română, franceză şi germană („Îmi era imposibil să învăţ ceva la comandă”, scrie mai târziu în Memorii).

Debutează în Ziarul ştiinţelor populare şi al călătoriilor cu articolul Duşmanul viermilor de mătase (1921). Din această perioadă datează câteva ambiţioase proiecte epice: Călătoria celor cinci cărăbuşi în ţara furnicilor roşii („un fel de roman de aventuri”), Memoriile unui soldat de plumb („un roman de nesăbuite proporţii, înglobând nu numai istoria universală, ci întreaga istorie a cosmosului”) şi Romanul adolescentului miop („un document exemplar al adolescenţei”, publicat fragmentar în Cuvântul, 1926; în vol. va apare abia în 1989).

Licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928).

Preocupat de istoria religiilor şi de orientalism, învaţă engleza pentru a-l citi pe Frazer şi publică articole. despre istoria alchimiei.

Scoate Revista universitară (1926; trei numere) şi face prima călătorie în Italia (1927), unde-l vizitează pe Giovanni Papini.

Alte călătorii, în acelaşi an, în Austria şi Elveţia, apoi în Egipt, Ceylon şi India (1928).

Plănuieşte o Istorie a Renaşterii italiene în mai multe volume.

Rămâne în India până în 1932, cu o bursă la Calcutta, pentru studiul sanscritei şi a filosofiei hinduse. Tot aici îşi redactează, între 1930 şi 1932, teza de doctorat despre Istoria comparată a tehnicilor Yoga (publicată în 1936, la Paris: Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne).

În 1929 scrie romanul Isabel şi apele diavolului, tipărit în 1930.

Povestea de iubire dintre tânărul bursier şi fiica profesorului Dasgupta, din capitala Indiei, stă la baza romanului Maitreyi (1933).

În 1931 petrece câteva luni în recluziune, la mănăstiri din Himalaya. Revine în Bucureşti pentru satisfacerea serviciului militar (ian. – nov. 1932).

Numit suplinitor la Catedra de filosofie (1933), îşi inaugurează cariera universitară predând un curs despre Problema răului în filosofia indiană. Alte cursuri: Simbolismul religios (1937) şi Istoria budismului (1938).

Publică volumul de eseuri (Soliloquii, 1932; Oceanografie, 1934; Alchimia asiatică, 1934; Cosmologie şi alchimie babiloniană, 1936; Fragmentarium, 1939), romane (Întoarcerea din rai, 1934; Lumina ce se stinge, 1934; India, 1934; Şantier, 1935; Huliganii, I-II, 1935; Domnişoara Christina, 1936; Şarpele, 1937; Nuntă în cer, 1938) şi nuvele (Secretul doctorului Honigberger, 1940).

În 1937, la Editura Fundaţiilor, scoate două volume de Scrieri literare, morale şi politice ale lui B. P. Hasdeu, ca prim pas în „restaurarea acestui uluitor scriitor”.

Acuzat de „literatură pornografică”, e îndepărtat din învăţământ (1937), apoi reintegrat, în 1938. Tot în 1938 (iulie) este reţinut mai multe zile în arestul Poliţiei capitalei şi interogat în legătură cu participarea la mişcarea legionară; în august, acelaşi an, e internat în lagărul de la Miercurea-Ciuc (prof. Nae Ionescu se afla aici din luna martie după suprimarea ziarului Cuvântul).

Editează revista Zalmoxis (1939). Din 1940, e ataşat cultural la Legaţia română din Londra, iar între 1941 şi 1944 consilier cultural la Lisabona (în Portugalia îi cunoaşte şi se împrieteneşte cu Ortega y Gasset şi Eugenio d’Ors).

Debutează în dramaturgie pe scena Teatrului Naţional cu Iphigenia (1941), sub direcţia lui Ion Şahighian.

Îi apar volumele Mitul reintegrării (1942), Insula lui Euthanasius (1943) şi Comentarii la legenda Meşterului Manole (1943).

În 1945 se stabileşte la Paris. La invitaţia profesorului  Georges Dumézil ţine un curs liber de istoria religiilor la L’École des Hautes Études.

În ţară a colaborat la Universul literar, Vremea, Cuvântul etc. În Franţa publică Techniques du Yoga (1948), Traité d’histoire des religions (1949), Le Mythe de l’Éternel Retour (1949), Le Chamanisme et les techniques archaïques de l’extase (1951), Images et symboles.

Mircea Eliade este considerat unul dintre fondatorii istoriei moderne a religiilor. Savant in studiul miturilor, Eliade a elaborat o viziune comparativă a religiilor, descoperind relații strânse între diferite culturi și momente istorice. In centrul experienței religioase a omului, Eliade situeaza conceptul de “Sacru”.

Formarea sa, ca istoric și filozof,  l-a condus spre explorarea miturilor, viselor, viziunilor, misticismului și extazului. In India, Eliade a studiat yoga și citea, direct în sanscrita, texte clasice ale hinduismului care nu erau traduse în limbile occidentale.

Scriitor prolific, a încearcat să realizeze o sinteza în temele pe care le aborda (cu excepția Istoriei religiilor, care rămâne pur analitica). Din documentele sale este subliniat adesea conceptul de “hierofanie”, prin care Eliade definea manifestarea transcendentului într-un obiect sau intr-un fenomen din cosmosul nostru obișnuit.

Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar cuprinde peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Opere principale:

– lucrari istorice si eseuri: Yoga: Eseu despre originile misticii indiene, 1936; Cosmologie și alchimie babiloniană (1937); Comentarii la legenda meșterului Manole (1943); Tehnica yoga, 1948; Mitul eternei reintoarceri. Arhetipuri si repetitie, 1949; Tratat de istoria religiilor (cu prefata de Georges Dumézil), 1949; Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului, 1950; Psihologia si istoria religiilor. Despre simbolismul “centrului”, 1951; Imagini si simboluri. Eseuri asupra simbolismului magico-religios, 1952; Yoga. Imortalitate si libertate, 1954; Faurari si alchimisti, 1956; Mituri, vise si mistere, 1957; Nasteri mistice. Eseu asupra unor tipuri de initiere, 1959; Tehnicile yoga, 1959; Mefisto și androginul, 1962; Patanjali si yoga, 1962; Aspectele mitului, 1963; Sacrul si profanul, 1965; De la Zalmoxis la Gingis-Han. Studii comparative asupra religiilor si folclorului Daciei si Europei orientale, 1970; Nostalgia originilor. Metodologia si istoria religiilor, 1971; Religii primitive. Religii australiene, 1972; De la epoca de piatră la Misterele de la Eleusis. Istoria ideilor și credințelor religioase, 1976; Initiere, ritualuri, societati secrete, nașteri mistice. Eseuri asupra unor tipuri de inițiere, 1976; De la Gautama Buddha la triumful creștinismului. Istoria credințelor și ideilor religioase, 1978; Ocultism, vrăjitorie și modele culturale, 1978; De la Mahomed la epoca reformelor. Istoria ideilor și credințelor religioase, 1983; Distrugerea acoperisului casei. Creativitatea si simbolurile sale, 1986.

– romane: Romanul adolescentului miop, 1928; Gaudeamus, 1929; Isabel și apele diavolului, 1930; Lumina ce se stinge, 1931; Maitreyi (Noaptea bengaleza), 1933; Întoarcerea din rai, 1934; Huliganii, 1935; Șantier. Roman indirect, 1935; Domnișoara Cristina, 1936; Șarpele, 1937; Nuntă în cer, 1938; Nopti la Serampore, 1940; Noaptea de Sânziene, 1971; În curte la Dionis, 1977; 19 trandafiri, 1980; Viața nouă (Ștefania), neterminat.

– nuvele: Secretul doctorului Honigberger, 1940; Nopți la Serampore, 1940; Pe strada Mântuleasa, 1963; La țigănci, 1969; Uniformele generalului, 1881; Cele trei gratii, 1984.

– memorialistica, dialoguri: Fragmente dintr-un jurnal I (1945-1969), 1973; Proba labirintului, 1978; Promisiunile echinoctiului (1907-1937), Memorii I, 1980; Fragmente dintr-un jurnal II (1970-1978), 1981; India, 1988; Recoltele solstitiului, Memorii II, 1988; Fragmentarium, 1989.

– teatru: Ifigenia.