Crăciunul este cea mai mare sărbătoare creştină. După cum spune Sfântul Apostol Luca în Evanghelia sa, naşterea s-a întâmplat pe vremea recensământului poruncit de Cezarul Augustus. Toţi oamenii trebuiau să se ducă în locul unde se născuseră. Cum Iosif, cu care era logodită Fecioara Maria, făcea parte din Casa lui David, a luat-o pe Maria şi s-a dus să se înscrie în oraşul Betleem.
“Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul Său Cel Unul-Născut şi l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu mai era loc pentru ei în casa de oaspeţi. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi. Căci iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în Cetatea lui David. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle».
Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire»” (Luca, cap. II, v. 1-20). Şi imediat ce au plecat îngerii, ciobanii s-au şi dus să-l caute pe Iisus, pe care l-au găsit, după cum le vestisera îngerii, culcat într-o iesle. Şi văzându-l, au împrăştiat cuvântul vestit lor despre acest Copil. Şi toţi cei ce auzeau spusele păstorilor se minunau.
In acelaşi timp, trei-crai de la răsărit: Gaspar, Melhior şi Baltazar, soseau la Ierusalim, călăuziţi de o stea, care ziceau ei că vestea naşterea regelui iudeilor. Irod s-a tulburat tare auzind acestea, i-a poftit pe magi la palat şi, cu vorbe meşteşugite, le-a cerut să se ducă să afle unde s-a născut acesta şi apoi să se întoarcă la el, ca să se poată duce şi el să se închine noului împărat. De cum au ieşit de la Irod, steaua li s-a arătat din nou şi i-a călăuzit până la staulul unde se născuse Hristos. Ei i-au adus daruri bogate, aur, smirnă şi tămâie, dar, au plecat pe alt drum în ţările lor, aşa cum îi anunţase un înger care li se arătase.
Maica Domnului însoţită de Iosif şi cu copilul sfânt au reuşit să fugă în Egipt, înainte ca Irod să ucidă toţi pruncii până la doi ani, ca nu cumva să scape cel ce era menit să-i ia locul, după cum credea el.
Steaua magilor
Atât anul cât şi data naşterii lui Iisus a constituit şi mai constituie un subiect de discuţii. Evenimentul care a marcat momentul naşterii, “Steaua de la răsărit”, se pare că s-a petrecut cu 7 ani şi 23 de zile înainte de data la care a fost stabilită data naşterii Domnului.
Steaua, care a apărut magilor la naşterea Pruncului sfânt, este menţionată în Evanghelia lui Matei, capitolul 2: “Iar dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată Magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: «Unde este regele iudeilor, cel ce s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua lui şi am venit să ne închinăm lui». Irod, chemându-i în ascuns, i-a iscodit, vrând să afle în ce vreme s-a arătat steaua şi i-a îndemnat să se ducă la Betleem, iar după aceea, să-l vestească şi pe el ce au aflat”, gândind în sinea lui să-l ucidă.
Irod
“Iar ei, ascultându-l pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul”.
Steaua din Betleem
Se pare că într-adevăr, pe 4 decembrie, anul 7 î. Hr., a avut loc o triplă conjuncţie a lui Jupiter şi Saturn în constelaţia Peştii. Cu ajutorul calculelor matematice şi a simulării pe calculator, s-a stabilit că o succesiune de trei conjuncţii s-a produs în anul 7 î. Hr. Magii – astrologi au văzut în aceste semne sfârşitul unei ere (a Berbecului) şi începutul alteia noi, sub influenţa constelaţiei Peştii. Deoarece magii au ajuns la locul unde se afla Iisus a treia zi după naşterea Pruncului, înseamnă că naşterea avusese loc pe 2 decembrie anul 7 î. Hr.
Părinţii Bisericii amintesc şi ei de această stea. Origene din Alexandria (185-254) considera că “steaua care i-a călăuzit pe Magii de la Răsărit era o stea nouă, deosebită de cele care apar pe bolta cerească /…/. Probabil că ea făcea parte din acea categorie de focuri cereşti care apar din când în când şi care sunt numite de greci, în funcţie de forma lor, fie comete, fie raze strălucitoare, fie mulţimi stelare, fie cozi de stele…”.
Ioan Gură de aur, Hrisostom, socotit cel mai mare predicator din epoca de aur a creştinismului, patriarhul Constantinopolului, născut în anul 344, scria: “Această stea nu este din cele multe, mai cu seamă nici stea nu este, ci o putere nevăzută, preschimbată în această vedere” şi îşi susţine supoziţia cu argumentul că toate stelele cunoscute, inclusiv Soarele, au alt traseu pe cer, ele se deplasează de la răsărit la apus, ori, steaua magilor “mergea” de la nord spre sud (aceasta fiind poziţia Palestinei faţă de Persia).
In al doilea rând, steaua se arătase în plină zi eclipsând lumina Soarelui – celelalte stele se şterg în faţa luminii astrului zilei.
Iar cel de-al treilea argument se referea la comportamentul stelei. Ea i-a condus pe magi, timp de nouă luni, până au ajuns în Palestina. Când au ajuns în Ierusalim, s-a ascuns cât timp s-au dus magii la Irod, ca să apară din nou să-i călăuzească, după ce au ieşit de la rege.
“Această lucrare, scrie Hrisostomul, nu era a mişcării de stea, ci a unei puteri raţionale”. De altfel, ea pogoară ca să le indice locul exact unde era Pruncul sfânt. Diodor, episcopul Tarsului (secolul al IV-lea), subliniază: “Aceasta nu este o stea din cele multe de pe cer, ci o putere dumnezeiască…”
După cum reiese din cele de mai sus, sunt suficiente mărturii că Mântuitorul s-a născut marţi, 2 decembrie, cu 7 ani înainte de data fixată că s-ar fi născut. Atunci cum se explică data de 25 decembrie, aleasă de Biserică pentru a sărbători acest eveniment?
După cum sugera Mircea Eliade, probabil că data aceasta corespundea necesităţii Bisericii timpurii de a atrage cât mai mulţi prozeliţi din rândul păgânilor. Pentru multe culturi antice, data de 25 decembrie avea o semnificaţie deosebită. Babilonienii considerau a fi data naşterii fiului zeiţei cerurilor, egiptenii sărbătoreau la această dată naşterea fiului lui Isis, zeiţa fertilităţii. Vechii arabi credeau că Luna s-a născut pe 24 decembrie. La perşi, 25 decembrie corespundea cu naşterea lui Mithra “Natalis Solis invicti”, iar la romani corespundea cu Saturnalia (sărbătoare lui Saturn – 17 – 23 decembrie – zeul semănăturilor) şi cu Calendele lui Ianuar.
De altfel, Biserica socotea data de 25 decembrie ca început al anului bisericesc (scriitorul bizantin Lydos, care a trăit în prima jumătate a secolului al VI-lea, consemna faptul că grecii începeau anul la 25 decembrie, în funcţie de rotaţia Soarelui) şi la scurt timp după aceea, Crăciunul a fost considerat în lumea creştină şi ca dată a Anului Nou. Până în secolul al XIII-lea, curia papei a indicat începerea anului pe 25 decembrie. Alte popoare au făcut această schimbare mai târziu: Franţa, sub Charles al IX-lea (1564), stabileşte Anul Nou la 1 ianuarie, iar Rusia o va face sub Petru cel Mare.
***
Steaua din Betleem?
În mod tradițional, în perioada Crăciunului, unii astrologi reflectează la vechea problemă a originii Stelei din Betleem. Apariția stelei în urmă cu mai bine de 20 de secole este cu siguranță cel mai cunoscut eveniment ceresc din întreaga istorie înregistrată. Posibilitatea ca înțelepții să fi putut confunda una dintre planetele familiare cu o nouă stea pare puțin probabilă. Cu toate acestea, uneori, două sau mai multe dintre aceste neliniștite planete rătăcitoare se reunesc într-o conjuncție uimitoare.
O conjuncție strânsă de trei sau mai multe planete este destul de neobișnuită. În ultimii 500 de ani, Jupiter, Saturn și Marte s-au reunit doar de opt ori. Pe 25 februarie în anul 6 î.Hr., o astfel de adunare s-a întâmplat în constelația Peștii. Dacă ați vizitat un planetariu pentru spectacolul tradițional de Crăciun, cunoașteți fiorul de a vedea aceste lumi care se apropie între ele, în timp ce proiectorul se întoarce în timp pentru a recrea acest eveniment neobișnuit.
O astfel de rară adunare a acestor trei planete ar fi putut fi Steaua din Betleem? În niciun moment cele trei planete nu s-au apropiat suficient de mult încât să se contopească într-o singură imagine înflorată ca o stea. Cu toate acestea, „întâlnirea celestă la vârf ” a fost, fără îndoială, urmărită cu mare interes de Înțelepți (care erau ei înșiși astrologi) și s-ar putea să fi fost interpretată ca un semn prevestitor sau o minune. Dar opiniile sunt împărțite cu privire la validitatea acestei explicații.
Interesant este faptul că viitoarea adunare care-i implică pe Jupiter, Saturn și Marte va reproduce foarte îndeaproape celebrul eveniment din anul 6 î. Hr.
Așadar, dacă doriți să vedeți una dintre explicațiile posibile pentru legendara „Stea a Magilor”, consultați cerul de est-sudest (E-SE) cu aproximativ 90 de minute înainte de răsăritul soarelui, joi dimineață, 26 martie 2020.
Saturn, Marte și Jupiter se aliniază pe cerul de sud-est,
înainte de zorii zilei de joi, 26 martie 2020.
Marea conjuncție Jupiter-Saturn 2020
Cele două planete nu au mai fost atât de aproape și de luminoase de 800 de ani. La solstițiul de iarnă din 21 decembrie, Jupiter și Saturn vor părea, văzute de pe Pământ, ca o singură stea strălucitoare, pentru că orbitele de 12 și 29 de ani ale celor două planete se aliniază.
Alinierea planetelor Jupiter și Saturn, pe 21 decembrie 2020,
un eveniment extrem de rar
Fotografia făcută de pe Lună de sonda NASA a „marii conjuncții” a lui Jupiter și Saturn
Următoarea aliniere a celor două planete va avea loc peste 20 de ani, pe 31 octombrie 2040.
© CCC
