Citate de Hal Borland

Două sunete ale toamnei sunt inconfundabile: foșnetul grăbit al frunzelor uscate, suflate de-a lungul străzii sau al drumului de rafalele de vânt, şi gălăgia unui stol de gâşte călătoare. Ambele sunt avertismente despre zilele reci care urmează, focul de aprins în șemineu şi vremea pardesiului. © CCC

Luna se strecoară-alene Printre ceţi, cernînd scântei, Şi pe Tristele poeme, Varsă trist lumina ei. Pe întinsul drum iernatic, Troica lunecă în zbor, Clopoţelul singuratic Clinchetă chinuitor. Surugiul pune-n cîntec Ceva scump, natal şi sfânt: Cînd al doilea descîntec, Cînd al inimii avînt... Nici lumini nu sînt, nici sate, Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar Stîlpii verstelor vîrstate, Dinaintea mea răsar... Mi-i urît... Dar mîine, Nina Va zîmbi în faţa mea, Focu-şi va juca lumina, Ochi în ochi voi sta cu ea. Minutarul, făr-odihnă, Drumul său şi-l va urma, Pe noi singuri stînd în tihnă Miezul nopţii ne-o lăsa. Surugiul, cum i-e felul, Moţăie. Sînt trist, mi-e dor... Luna-n ceaţă; clopoţelul Clinchetă chinuitor... (Drum de iarnă) (traducere de George Lesnea)

Ger târziu de primăvară,

Ger uitat de iarna sură

Prin zăvoiul zgribulit,

Cu omătul netopit.

 

Pe sub tufe de răsură,

A adus cu el aseară

Vânt din munte,

Ploi mărunte,

Grindină cât un grăunte

Şi trei fagi, aşa-ntr-o doară.

 

A trecut pe ulicioară

Şi s-a dus

Pe deal în sus,

Şi pe geamuri mi-a lăsat

Fir de ferigă presat,

Flori de zahăr, stele reci

Şi căsuţe de culbeci.

 

Şi-n lumina dimineţii,

Geamurile mele par

File dintr-un vechi ierbar,

Unde-ar fi presat băieţii

Ierburi nalte şi-nfoiate,

Albe flori înfrigurate,

Adormite-n fund de lacuri

Din răscrucea altor veacuri.

(Primăvară în glumă)

Aprilie este cea mai crudă lună, ea crește liliac din pământul amorțit, amestecă amintirea și dorința, trezește rădăcini adormite cu ploaia de primăvară. © CCC

Totul serbează

Și cântă împrejur:

Valea-nflorită,

Aprinsul azur!

 

Și tremură orice

Frunza pe ram!

Stăpân pe huceaguri

E-al păsării neam!

 

Dorul din piept

Nu-l stăvilești!

Să vezi! Să auzi!

Acum să trăiești!

 

Iubire! viața

Îți este dragă;

Tu ai creat

Lumea întreagă!

 

Tu dărui – frunza

Bătrânului nuc;

Lanului – aur,

Ramului – suc.

 

Vino la mine

Chip îngeresc!

O, cum mă iubești!

Cum te iubesc!

 

Când lăcrămioara

Răsare-n desis,

Și pasărea – cerul

Îl ia pieptiș!

 

Doar dragostea ta

Îmi trebuie mie,

Ea-mi dăruie viață

Și bucurie!

 

Există în toate

Un dor de-a trăi -

Fi-vei ferice

De mă vei iubi!

(Cântec de mai)

(trad. Nicolae Dabija)

Iarna nu este un anotimp, ci o ocupație. © CCC

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă De unde-au stat departe de frumos Se reîntorc livezile acasă În rochii înflorite până jos   E primăvară, iarăşi primăvară! Pe fiecare margini de făgaş Îşi scot strămoşii degetele-afară, De ghiocei, de crini, de toporaşi   Se simte iarăşi mirosul câmpiei Din nou aruncă soarele pojar La cântecul înalt al ciocârliei Ies roadele cu capetele-afar'   Aruncă ziua peste tot cu vrăbii În codri cucii iară-au năvălit Se bat cu gâtul păsările-n săbii Şi glasurile-şi dau la ascuţit. (Primăvara)

Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza.

Primavara da foc naturii cu trandafiri. (traducere CCC - Copyright ©2012)

Aprilie face floarea, iar mai are onoarea. sau Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească). Proverb italian Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l'onore. © CCC

Florile primăverii sunt visele iernii povestite, dimineața, la micul dejun al îngerilor. Les fleurs de printemps sont les rêves de l’hiver racontés, le matin, à la table des anges. © CCC

Un cireş în primăvară Nu e pom, e doar o floare Uriaşă, uriaşă, Ca zăpada la culoare. (Un cireş în primăvară)

Frumoşii arbori dorm acum sau zac; zadarnic ai asculta pieptul lor mut, pe care muşchi şi zăpezi au crescut. Însă crengi noaptea-n cer se desfac. Apoi deodată zările-nfloresc şi clopote mari, clopote s-aud, departe-n cerul vesel şi rotund hulubii albi şi roşii se rotesc. Tu, feciorelnică lume, bună-vestire de undeva din pământ suie spre tine; soarele-i ca un inel subțire. Sună-n salcâmul pustiu verile pline. (Primăvara)

O pasăre, în lirica amiezii virginale, Dă glas printre marmori, palatul sonor. Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale. Şi-i aur cantilena havuzelor în cor. E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline: De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura. Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene, Dulci tremure-nfioară petalelor nervura. Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har, Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare. Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei. (Duminică de primăvară) (traducere de Ion Frunzetti)

Pământul râde în flori. © CCC

Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, priveşte -- Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte.   Şi mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele -- totuna -- Aş vrea să le-nvăţ simfonia.   Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, -- Citeşte-mi ceva de la poluri, Şi ningă... zăpada ne-ngroape.   Ce cald e aicea la tine, Şi toate din casă mi-s sfinte, -- Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte.   E ziuă şi ce întuneric... Mai spune s-aducă şi lampa -- Te uită, zăpada-i cât gardul, Şi-a prins promoroacă şi clampa.   Eu nu mă mai duc azi acasă... Potop e-napoi şi nainte, Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte. (Decembre) Decembre - Nicu Alifantis

A cunoaște. A iubi. Încă-odată, iar si iară, a cunoaște-nseamnă iarna, a iubi e primăvară.   A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine.   A cunoaste. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamna? A cunoaste - ce-nseamna? A iubi - de ce ti-e teama printre flori si-n mare iarba?   Printre flori si-n mare iarba, patima fara pacate ne rastoarna-n infinit cu rumoare si ardoare de albine rencarnate.   Înc-odata, iar si iara a iubi e primăvară. (Primăvara)

Ce viu e-al firii

Chip luminos!

Ce mândru soare,

Ce plai voios!

E-n floare-acum

Orice vlăstar,

Şi glasuri mii

Pe crengi răsar.

De-avânt şi cânt

Tot omu-i plin.

O, câmp, o, cer!

O, râs senin!

O, tu, iubire,

Dalbă splendoare,

Ca-n zori un abur

Pe munţi în zare!

Tu-nfiorezi

Proaspăta glie

Şi-al firii imbold,

Iar lumea re-nvie.

O, dulce fată,

Ce dragă-mi eşti!

Ce calzi ţi-s ochii!

Cât mă iubeşti!

Precum ciocîrliei

Cântare şi-azur,

Iar florii o boltă

Cu aerul pur,

Aşa-mi eşti tu dragă,

Şi-o flacără sunt!

Tu, ce duh tânăr,

Extaz şi avânt

Spre vers şi dansuri

Îmi dăruieşti,

Fii pururi ferice,

Precum mă iubeşti!

(Cântec de mai)

(Traducere Teodor Boşca)

Iată c-a început să cadă Lin, încet prima zăpadă, Eu alerg, alerg pe-afară Căci o văd întâia oară.   N-am ştiut că sunt pe lume Flori atât de dulci şi moi. Îngerii din cer presară Vrajă albă peste noi. (Primăvara)

Pe mesteacăn, iată,

Sub fereastra mea

Cade argintată,

Mantie de nea.

 

De pe ramuri grele

Cu omăt pufos,

Tivuri cu dantele

Ciucuri albi au scos.

 

Blând pe promoroacă

Tihna stele-a nins,

Şi-n mesteacăn joacă

Aurul aprins.

 

Zările coboară,

Împrejur cuminţi

Şi pe ramuri iară,

Risipesc arginţi.

(Mesteacănul)