Citate de Hal Borland

Verde crud, verde crud... Mugur alb, şi roz, şi pur, Vis de albastru şi de-azur, Te mai văd, te mai aud!   Oh, punctează cu al tău foc, Soare, soare... Corpul ce întreg mă doare, Sub al vremurilor joc.   Dintr-un fluier de răchită Primăvară, La fântână Te îngână Pe câmpia clară   Verde crud, verde crud ... Mugur alb, şi roz, şi pur, Te mai văd, te mai aud! Vis de albastru şi de-azur. (Note de primăvară)

Era o asemenea zi de primăvară ce insuflă unui bărbat un dor inefabil, o dulceață dureroasă, o nostalgie care îl face să stea nemișcat, să se uite la frunze sau la iarbă, și să întindă brațele pentru a îmbrățișa nici el nu știe ce. (Forsyte Saga) © CCC

Două sunete ale toamnei sunt inconfundabile: foșnetul grăbit al frunzelor uscate, suflate de-a lungul străzii sau al drumului de rafalele de vânt, şi gălăgia unui stol de gâşte călătoare. Ambele sunt avertismente despre zilele reci care urmează, focul de aprins în șemineu şi vremea pardesiului. © CCC

Luna se strecoară-alene Printre ceţi, cernînd scântei, Şi pe Tristele poeme, Varsă trist lumina ei. Pe întinsul drum iernatic, Troica lunecă în zbor, Clopoţelul singuratic Clinchetă chinuitor. Surugiul pune-n cîntec Ceva scump, natal şi sfânt: Cînd al doilea descîntec, Cînd al inimii avînt... Nici lumini nu sînt, nici sate, Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar Stîlpii verstelor vîrstate, Dinaintea mea răsar... Mi-i urît... Dar mîine, Nina Va zîmbi în faţa mea, Focu-şi va juca lumina, Ochi în ochi voi sta cu ea. Minutarul, făr-odihnă, Drumul său şi-l va urma, Pe noi singuri stînd în tihnă Miezul nopţii ne-o lăsa. Surugiul, cum i-e felul, Moţăie. Sînt trist, mi-e dor... Luna-n ceaţă; clopoţelul Clinchetă chinuitor... (Drum de iarnă) (traducere de George Lesnea)

Primăvara revine pentru tine, trandafirii vor înflori pentru tine și tu ai vrea să mori? Du-te afară în cea mai dulce noapte a anului. Plouă cu petale de flori de prun care îți vor șterge lacrimile. (Flautul de jad) © CCC

Iată zile-ncălzitoare După aspre vijelii! Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii.   Primăvara-ncântătoare Scoate iarba pe câmpii. Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii.   Lumea-i toată-n sărbătoare, Ceru-i plin de ciocârlii. Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii.   Păcat zău de cine moare Şi ferice de cei vii. Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii.   Copiliţă, nu vrei oare, Nu vrei cu mine să vii, Când Floriile-s cu soare Şi soarele cu Florii?   Să culegem la răcoare Viorele albăstrii? Hai! Floriile-s cu soare Şi soarele cu Florii.   Eu ţi-oi da de orice floare Mii de sărutări şi mii. Hai! Floriile-s cu soare Şi soarele cu Florii.   Iar tu dulce, zâmbitoare, Te-i face că te mânii… Hai! Floriile-s cu soare Şi soarele cu Florii. (Floriile)

Iarna nu este un anotimp, ci o ocupație. © CCC

Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, priveşte -- Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte.   Şi mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele -- totuna -- Aş vrea să le-nvăţ simfonia.   Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, -- Citeşte-mi ceva de la poluri, Şi ningă... zăpada ne-ngroape.   Ce cald e aicea la tine, Şi toate din casă mi-s sfinte, -- Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte.   E ziuă şi ce întuneric... Mai spune s-aducă şi lampa -- Te uită, zăpada-i cât gardul, Şi-a prins promoroacă şi clampa.   Eu nu mă mai duc azi acasă... Potop e-napoi şi nainte, Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte. (Decembre) Decembre - Nicu Alifantis

Aprilie face floarea, iar mai are onoarea. sau Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească). Proverb italian Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l'onore. © CCC

Se spune că iarna este anotimpul bun pentru cei bogați; dar pentru cei săraci nu este la fel. De altfel, nu există anotimp bun pentru ei. (Jacquou Rebelul) © CCC

Iarna este in capul meu, dar primavara eterna se afla in sufletul meu.

Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta. (Ruy Blas) © CCC

Zăpada se topise. Doar prin vâlcele şi prin crânguri umbroase mai rămăseseră câteva petece murdare, mâncate de apă. De sub omăt apăruse pământul gol, umed și cald, odihnit peste iarnă, plin de sevă proaspătă şi de dorul unui nou rod bogat. Peste ogoarele negre unduia un abur uşor, umplând văzduhul cu mireasma pământului dezghețat, mireasma aceea proaspătă, pătrunzătoare, îmbătătoare a primăverii, pe care chiar și în oraş o recunoşti din sute de alte mirosuri. Mi se părea că o dată cu mirosul acesta mi se strecoară în suflet şi tristeţea primăverii, tristeţe dulce şi gingaşă, plină de aşteptări şi presimțiri nelămurite, o tristețe poetică, ce te face să vezi toate femeile — frumoase şi care e totdeauna amestecată cu o uşoară părere de rău pentru primaverile din trecut. Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii. (Olesia, cap. IV)

În anul acela, primăvara a început devreme şi pe neaşteptate, ca totdeauna în Polesie. Pe ulițele satelor au pornit să gâlgâie pârâiaşe cafenii, scânteietoare, spumegând furioase în jurul bolovanilor din cale şi ducând repede cu ele aşchii şi pene de gâscă. În băltoacele uriașe se oglindea cerul albastru, pe care pluteau, rostogolindu-se, nori albi şi rotunzi. Streşinile au pornit să cânte. Vrăbiile gureşe, adunate în stoluri pe sălciile de lângă drum, ciripeau asurzitor. Pretutindeni se simțea clocotul voios şi nestăpânit al vieţii. (Olesia, cap. IV)

Calmul era adânc, liniștea unei păduri, într-o zi de iarnă fără vânt. Straturi groase de zăpadă au îndoit ramurile dând copacilor un aspect festiv încântător. Din când în când mai cădea câte o creangă și auzeam clar, în timp ce cădea, zgomotul mic, uscat, cu care lovea celelalte crengi în trecere. La umbră, zăpada a căpătat nuanțe roz și albăstrui. O dulce încântare m-a stăpânit în fața acestei tăceri înghețate și solemne... Mi s-a părut că simt timpul trecând încet și fără zgomot în fața mea... (Olesia, cap. III)

A cunoaște. A iubi. Încă-odată, iar si iară, a cunoaște-nseamnă iarna, a iubi e primăvară.   A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine.   A cunoaste. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamna? A cunoaste - ce-nseamna? A iubi - de ce ti-e teama printre flori si-n mare iarba?   Printre flori si-n mare iarba, patima fara pacate ne rastoarna-n infinit cu rumoare si ardoare de albine rencarnate.   Înc-odata, iar si iara a iubi e primăvară. (Primăvara)

Primavara se anunta intotdeauna plina de promisiuni... fara sa ne minta niciodata, fara sa-si piarda niciodata puterile. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Ger târziu de primăvară,

Ger uitat de iarna sură

Prin zăvoiul zgribulit,

Cu omătul netopit.

 

Pe sub tufe de răsură,

A adus cu el aseară

Vânt din munte,

Ploi mărunte,

Grindină cât un grăunte

Şi trei fagi, aşa-ntr-o doară.

 

A trecut pe ulicioară

Şi s-a dus

Pe deal în sus,

Şi pe geamuri mi-a lăsat

Fir de ferigă presat,

Flori de zahăr, stele reci

Şi căsuţe de culbeci.

 

Şi-n lumina dimineţii,

Geamurile mele par

File dintr-un vechi ierbar,

Unde-ar fi presat băieţii

Ierburi nalte şi-nfoiate,

Albe flori înfrigurate,

Adormite-n fund de lacuri

Din răscrucea altor veacuri.

(Primăvară în glumă)

Primavara este anotimpul pentru planuri si proiecte. (Anna Karenina) © CCC

Afară ninge fără grijă, O iarnă albă e în toi, E mult până-nfloresc caişii, Iar fulgii par petale moi. (Iarnă)