Ninon de Lenclos

Ninon de Lenclos, cunoscută și ca Anne De Lanclos, Anne De Lenclos, Ninon de Lanclos, 1620 – 17 oct. 1705, născută în Paris, Franța, literată și curtezană franceză. A trăit 85 de ani.

Seducătoare, manierată și mai presus de toate plină de spirit, Ninon de Lenclos a strălucit câteva decenii în saloanele aristocratice pariziene. Prin existența sa îndelungată, a acoperit întregul Grand Siècle care a fost, de asemenea, Secolul libertinilor și, prin urmare, secolul său. Ea însăși, dacă e să dăm crezare cronicilor, ar fi finanțat la bătrânețe studiile unui tânăr cu viitor, chemat și el să ilustreze libertinajul: Voltaire!

Ca femeie de litere, Ninon de Lenclos știa italiană și spaniolă. Înzestrată și precoce, Ninon cânta deja la lăută de mică. Mama ei, foarte mândră, o ducea din salon în salon, unde ea îi cita pe Montaigne și pe marii clasici.

Ninon s-a născut la Paris ca Anne de Lenclos, fiica lui Henri de Lenclos (sau Lanclos), senior de La Douardière. Data nașterii sale este incertă: fie 10 noiembrie 1620, fie, după propriile sale cuvinte, în 1623.

De la bun început, tatăl ei, un libertin cultivat, care cânta minunat la lăută, i-a oferit o educație completă. Ninon a învățat lăuta, desigur, dar și-a dezvoltat și o pasiune pentru… Montaigne, un autor din secolul precedent, ale cărui Eseuri le-a citit asiduu. Tot de la tatăl ei, a căpătat un interes de durată pentru filozofia epicureană.

Mama ei a trimis-o pe Ninon, la vârsta de 16 ani, în cartierul Marais, lângă Place Royale, unde locuia înalta aristocrație. Acesta era cartierul libertinajului prin excelență și cel al prețiozității.

Deși tatăl ei a fugit din Franța după ce a ucis un bărbat în 1632, ea a rămas la Paris și a înființat acolo un salon care a atras o serie dintre cele mai proeminente personalități literare și politice ale epocii.

Atitudinile nereligioase ale lui Ninon de Lenclos au determinat-o pe mama regelui Ludovic al XIV-lea, Ana de Austria, să o închidă într-o mănăstire în 1656, dar simpatizanții ei i-au asigurat repede eliberarea. Ea și-a apărat filozofia și conduita în cartea sa Cocheta răzbunată (La Coquette vengé), 1659. În anii 1670, a fost protejată de văduva lui Scarron, care mai târziu a devenit (ca Madame de Maintenon) soția lui Ludovic al XIV-lea.

Se știe că Ninon de Lenclos a avut un număr mare de iubiți. Acesta este motivul pentru care estetul britanic Walpole a supranumit-o mai târziu Notre Dame des Amours (Maica Domnului a Iubirii).

Toată lumea din Paris o cunoaștea pe Ninon de Lenclos, o renumită organizatoare de saloane literare. Regele Ludovic al XIV-lea însuși îi cerea adesea părerea, considerând-o o persoană înțeleaptă.

Din 1667, scriitoarea a ținut un salon la Hôtel Sagonne, rue des Tournelles din Paris. Printre invitații ei, se aflau François de la Rochefoucauld, Jean de La Fontaine și Charles Perrault.

Tânăra atrăgea atât prin farmecul ei, cât și prin calitatea conversației. Potrivit memorialistului Tallemant des Réaux, „iubiții ei se distingeau în trei clase, plătitorii, de care abia îi păsa și după care suferea doar până când se putea lipsi de ei; martirii și favoriții”.

Aceștia păstrau prietenia cu ea mult timp după încheierea aventurii lor. Pe listă figurau Gaspard de Coligny, marchiz d’Andelot; Louis de Bourbon, Duce de Énghien (cunoscut mai târziu drept Marele Condé); Pierre de Villars; La Rochefoucauld; mareșalul d’Estrées; astronomul Christian Huygens; atât marchizul de Sévigné, cât și fiul său, Charles de Sévigné; și Louis de Mornay, marchiz de Villarceaux, de la care a avut un fiu. Printre admiratorii ei intelectuali s-au numărat dramaturgul Molière, poetul Paul Scarron și scepticul Saint-Évremond.

S-a îndrăgostit de Louis de Mornay, marchizul de Villarceaux, căpitanul suitei regelui. Va fi singura ei dragoste de durată! În timp ce Parisul și Franța răsunau de furiile Frondei, ea s-a retras împreună cu el timp de aproape trei ani în frumoasa lui proprietate de la Villarceaux, în Vexinul francez, la vest de capitală. Va da naștere unui fiu care va străluci prin calitățile sale militare, dar nu va lăsa descendenți.

După ce s-a retras din cariera de curtezană în 1671, recepțiile doamnei de Lenclos au devenit nu numai la modă, ci și foarte respectabile. Reputația ei a devenit astfel încât curtenii i-au încredințat pe fiii lor, pentru ca ea să-i poată învăța bunele maniere și cum să trateze bine femeile!

François Arouet, tatăl lui Voltaire, i-a gestionat afacerile în ultimii ani ai vieții ei. În testamentul ei, Ninon de Lenclos i-a lăsat bani pentru cărți tânărului Voltaire.

Ninon de Lenclos rămâne simbolul femeii cultivate din secolul al XVII-lea, reprezentativă pentru evoluția moravurilor la acea vreme. Ninon de l’Enclos, literata secolului al XVII-lea, era renumită pentru frumusețea și inteligența ei legendară. Voltaire a scris despre ea că, la vârsta de 85 de ani, arăta de parcă ar fi avut douăzeci de ani.