Nu este ceva mai prostesc decat parerea ca ar putea fi undeva mai bine, fara ca sa fie si un rau. Fiindca binele este contrariul raului, el formeaza contraste si nu pot sa existe decat sprijinindu-se unul pe altul. Caci un contrar nu poate exista fara contrariul sau. Cum ar putea fi dat un simt al dreptatii, daca nu ar fi nedreptatea, si ce este dreptatea altceva decat negarea nedreptatii. Cum s-ar intelege ce este curajul, daca lasitatea nu ar sta alaturi de el? Cum s-ar recunoaste masura in afara de lipsa de masura? Si unde ar ramane intelepciunea daca nu i-ar fi opusa lipsa de intelepciune? De ce cer oamenii, in prostia lor, ca sa existe adevar, dar langa el, nici o minciuna? Caci in acelasi fel se produce binele si raul, norocul si nenorocirea, durerea si placerea.
Inteleptul nu sufera de lipsa nici unui lucru, si totusi are trebuinta de multe; dimpotriva, prostul n-are trebuinta de nimic, caci nu stie sa se foloseasca de nici un lucru, dar sufera de lipsa tuturor.
Un exces duce intotdeauna la contrariul sau.
Nu exista dulce fara acru, asa cum nu exista nici rau fara bine.
Lumea nici nu-şi dă seama cît de primejdioase pot fi cîntecele de iubire, îi avertiză ocult oul aurifer al lui Russell. Mişcările care lucrează revoluţii în lumea largă se nasc din visele şi viziunile unui ţăran de pe coline. Pentru ei pămîntul nu e solul pe care să-l exploatezi, ci mama vie şi iubitoare. Aerul rarefiat al academiei şi al arenei produce cîte un roman de şase parale, cîntecelul de cabaret, şi Franţa dă floarea cea mai de preţ a corupţiei în Mallarme, însă viaţa ce se cuvine s-o rîvnim li se revelează doar celor săraci cu Duhul, viaţa feacilor lui Homer.
(Ulise)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.