Citate de Edmond Thiaudière

Trecutul? Un vis retrospectiv. Viitorul? Un vis anticipat. Prezentul? O minciună între aceste două visuri.

Când iubești cu adevărat, iubești până și slăbiciunile obiectului iubit. (Prada neantului) © CC

Cand edificiul unei societati e putred, masele conduc la naruirea lui. (Psihologia multimilor)

Raţiunea de a fi a optimiştilor este că se simt trăind; aceea a pesimiştilor, că se privesc trăind.

Fericiţi aceia care își împlinesc destinul fără a-l judeca.

Societatea are nevoie de oameni care au grijă de bătrâni și care știu să fie plini de compasiune și onestitate. © CCC

Bărbatul și femeia se iau unul pe celălalt, se lasă unul pe celălalt, se implică unul cu celălalt, se reîntorc unul la celălalt și se surprind unul pe celălalt, dar nu se înțeleg. © CCC

Pesimismul este vaccinul decepţiei.

Fără îndoială, această lume poate amuza pe observatorul care are pe lângă o mare fineţe de spirit, o mare indiferenţă în suflet.

În fiecare moleculă a universului - contradicţie.

Societatea care se plange de parazitii ei se osandeste intrucatva si pe sine insasi; parazitii se incuiba numai unde este murdarie fizica sau morala.

Societatea nu trăieşte din idei negative, ci din idei pozitive. (Despre sistemul industrial) © CCC

În societatea umană totul este îmbibat de prostie, totul este făcut de proşti în mijlocul proştilor.

Ceea ce este poate cel mal trist lucru din veşnica schimbare a vieţii, este că ceea ce ieri ne umplea inima, ne este astăzi indiferent. Noi trecem nu numai prin lume, ci chiar prin noi înşine.

Daca accepti sa te alaturi gloatei, devii imun. Pentru a fi admis si apreciat trebuie sa te reduci la zero, sa devii unul cu gloata, de nedeosebit. Poti sa visezi daca visezi ca ei.

Aceleaşi lucruri omeneşti au un aspect cu totul diferit, după cum le vedem în viitor, sau în întunericul trecutului, sau în prezent.

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

Melancolia trebue să rezulte dintr-o înțelegere cât se poate de instinctivă a lucrurilor omeneşti.

Societatea exista pentru beneficiul oamenilor, si nu oamenii pentru beneficiul societatii.

Societatea este o abstractizare. Abstracția nu este o realitate. Ceea ce este realitate este relația. Relația dintre ființele umane a creat ceea ce numim societate. (Krishnamurti în Bombay 1981) © CCC