Citate de Gabriel Liiceanu

În câțiva ani s-ar îndrepta totul cu un guvern făcut din oameni dispuși să-și pună viața, calitățile intelectuale, știința în slujba cetățenilor. În ani, nu în decenii.

Dacă fata-i frumoasă cînd vine la întîlnire, cine se mai sinchiseşte c-a întîrziat? Nimeni. (De veghe în lanul de secară)

Există ființe al căror destin este să se întâlnească. Oriunde ar fi. Oriunde s-ar duce. Într-o bună zi, se vor întâlni. (Doar Veneția, 2004)

Dacă ar fi rămas în stadiul utopiei pure (adică al utopiei care nu are ambiția întrupării), nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să socotească comunismul, eminamente ficțional cum e, drept „a cincea orânduire” socială a istoriei și să-l treacă în revistă alături de comuna primitivă, sclavagism, feudalism și capitalism. Glisarea în registrul realității a unei pure irealități s-a putut efectua, sucindu-ne mintea, nu pentru că cineva (un partid – bolșevic, un stat – sovietic sau un om – Lenin) a reușit să „construiască” comunismul, ci pentru că un partid, un stat sau un om au căpătat puterea de a decreta (în regim de teroare) că el se construiește sau că s-a construit deja. Prin comunism, istoria a transpus de fapt în viață, recurgând la crimă, povestea despre „hainele cele noi ale împăratului”. Cine va avea curajul să afirme că împăratul e în pielea goală va sfârși în Gulag. (O idee care ne-a sucit mințile)

Orgoliul inseamna a avea demnitatea ce rezulta din constiinta propriei valori, vanitatea este dorinta desarta dupa marire, dupa iesitul in fata, si asta mana in mana cu nevoia de linguseala. Orgoliul nu simte nevoia sa fie confirmat in constiinta pe care o are despre sine si, de aceea, intra in alerta la orice lauda pe care o suspecteaza a fi o simpla introducere la linguseala.

Când mă întâlneam cu prieteni de-o vârstă cu mine, voiam să-i învăţ să se joace «de-a cenaclul» (Unde scurte. Jurnal indirect)

Se întâmplă foarte rar ca două minți sau două inimi să se atingă fără ca cel puțin una dintre ele să nu simtă un fior. (Ura față de viciu) © CCC

Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe care ţi-o face. Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.

Răul are o pregnanță mult mai mare decât binele pentru că este mult mai spectaculos.

O adevarata mangaiere trebuie sa vina din afara ta.

Ne meritam toate intalnirile, ele ne sunt acordate de destinul nostru.

A pune ordine in conceptele fundamentale ale vietii nu este o chestiune de pedanterie, ci un mod de-a face periodic curat in ograda mintii si a vietii tale.

Pentru că există întâlniri care salvează. Te prind de corp, te ridică de pe solul în care ești împotmolit, te fac să ieşi din întuneric la lumină. (O viață proprie) © CCC

Scrisul este un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu stiai ca stii (asupra a ceea ce stiai fara sa stii ca stii).

Sunt aproape convins de faptul ca, in iubire, oamenii care ar trebui sa se intalneasca nu se intalnesc niciodata.

Intalnirea dintre doua personalitati este asemanatoare contactului dintre doua substante chimice: daca exista vreo reactie, ambele se transforma.  

Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti - covarsitoare uneori -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.

Numai că o funcție sau o conștiință nu pot fi iubite, oricât de formidabile ar fi ele. Felul acesta al cuiva de a se insinua în tine printr-o parte a lui - chipul, vocea, felul de a gândi - nu face decât să-ți deschidă ființa către momentul unor întâlniri viitoare, când ajungi să-l cunoști pe celalalt „în carne și oase", abia atunci urmând ca relația ta cu el să se așeze în adevărul ei. Dar de câte lucruri imponderabile, de câte detalii, aparent nesemnificative, atârnă reușita unei întâlniri.

Exista, in decursul existentei, intalniri neprevazute si singulare, in care se produc mai multe evenimente, aparent inofensive, si care sunt darurile destinului. (Multumesc, Bernard Pivot, 18 martie 2001) © CCC

Nu te speria. Va fi atât de simplu totul Că nici nu vei înţelege Decât mult mai târziu. Vei aştepta la început Şi numai când Vei începe să crezi Că nu te mai iubesc Îţi va fi greu, Dar atunci voi pune Un fir de iarbă să crească În colţul ştiut al grădinii, Să ajungă la tine Şi să-ţi şoptească: Nu vă speriaţi, Ea este bine Şi vă aşteaptă La celălalt capăt al meu. (Întâlnire)