Departe de a "timora" talentul, cultura îl provoacă şi îl stimulează. Pentru toată lumea? Nu, fireşte că nu. Pe unii, cultura îi "sperie", deoarece concep literatura ca proces-verbal al secreţiilor lor endocrine, îndeosebi afective. După mine, a trăi cu adevărat în literatură nu înseamnă deloc a transpira literatură. Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greaţă, ea nu-i "ciumurleşte" (cunoaşteţi acest cuvânt ardelenesc?...) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic ruşinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiţia să nu fii literat. Nici Goethe nu avea – conform propriei mărturisiri – organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, şi în asta stă o parte din secretul creaţiei sale.
Ca sa ne preocupe gesturile, apucaturile, intentiile altcuiva trebuie sa avem timpul de a le gandi, de a le observa, trebuie adica sa avem vreme destula de pierdut. Numai intr-o societate care n-are nimic esential de facut, care petrece, care-si pierde vremea in viata usoara, placuta, in viata de lene agreabila, poate aparea o astfel de preocupare. Acest lucru nu se poate intampla unui om activ, cu griji, cu treburi absorbante.
Judecati oamenii in functie de conditiile si mediul care i-au determinat si nu “sub specie aeternitatis”.
(Spinoza, Etica: "sub specie aeternitatis", din punctul de vedere al eternitatii, prin prisma eternitatii)
Un pesimist cu adevarat e conservator ori chiar retrograd. El neaga progresul si posibilitatea lui. Dar un democrat care se entuziasmeaza de libertate, de egalitate si de fraternitate, are cu siguranta adanci rezerve de optimist.
O clasa invinsa, suprimata de pe arena istoriei, tinde sa identifice destinul ei cu pieirea generala a intregii societati.
Cultura este un instrument manuit de profesori pentru a fabrica profesori, care atunci cand le vine randul, vor fabrica profesori.
Cultura e suflet omenesc in vesnica actiune, tot mai departe si mai sus.
Moralitatea. Atata vreme cat ramane subiectiva, sufleteasca, e vie.
In orice biblioteca, scriitorii in viata alcatuiesc o minoritate infima; marii cititori stau toata viata de vorba cu mortii.
Lumea e perfectibila, ea se transforma mereu in sensul progresului.
Fiecare epoca acorda gloria pentru alte motive.
Filistinii urasc rasul. Ei denunta cu gravitate si rautate vendetei populare pe oamenii veseli. Si o data compromis pe tema veseliei, e greu intr-o societate ipocrita, sa mai poti fi respectat de prostii seriosi ori de ipocritii gravi…Rasul ca si comicul…sunt o atitudine in fata vietii si pana la un punct, o solutie filosofica. Dar exista ras si ras. Una e comicaria ieftina, apanaj de circ, si alta e rasul-atitudine, izvorat ca derivator al unei seriozitati, care gaseste ca la urma urmei tot distractia e cea mai inofensiva sanctiune aplicata urateniilor din lumea asta.
Nimic absurd nu se poate mentine in moravurile omenesti.
Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca şi democraţia autentică să-şi producă anticorpii trebuincioşi pentru a lupta împotriva sub-culturii care o infectează zi de zi.
Ce este nobletea?... a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.
Complexitatea va constitui structura lumii de maine si va trebui sa ne adaptam la subtilitate ca la o conditie naturala a existentei.
Succesul e o conditie esentiala a dezvoltarii personalitatii, a dezvoltarii acelui optimism intim in fortele si capacitatile noastre…Ca sa ai succes, adica sa fii selectat de societatea in care traiesti, e necesar sa te inscrii cu orice pret intr-un anumit tip…universul nostru psihic si moral este o constructie ale carei semnificatii sunt acordate in mod conventional: institutiile sunt de asemenea constructii nascute din ansamblul de reguli sau de principii a caror rigiditate si eficacitate sunt asigurate prin sanctiunea sociala ... Societatea nu are numai rolul de jandarm. Daca stie sa pedepseasca, ea stie sa si recompenseze.
Pentru viata spirituală a omului, cultura este oglinda maritoare.
In orice mare cultura pietrele de hotar sunt poetii si filozofii.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.