Odysseas Elytis

Odysseas Elytis, pseudonimul literar al lui Odysseus Alepoudellis, 2 nov. 1911 – 18 mar. 1996, poet grec, nascut in Heraklion / Iraklion (capitala insulei Creta), supranumit “poetul soarelui si al marii”, considerat ca fiind un exponent major al modernismului romantic in Grecia si in lume. In 1979, a primit premiul Nobel pentru Literatura. A trait 85 de ani.

Odysseas Elytis a descoperit suprarealismul la vârsta de 18 ani, susținându-l fără să i se alăture. Abandonează studiile de drept pentru a se dedica în întregime literaturii. După publicarea primelor sale poezii în reviste și a primei sale colecții majore “Orientări”, a plecat la război. Între anii 1948 și 1951, locuiește la Paris și se întâlnește cu personalitățile literare și artistice ale timpului. Această retragere îi permite să aibă o nouă perspectivă față de Grecia.

In 1959, a publicat “Axion Esti”, una dintre capodoperele sale, apoi alte colecții și eseuri. De asemenea, se implică în viața culturală și colaborează cu presa din țara sa. Rând pe rând profet, inventator de mituri și martor lucid al secolului său, Odysseus Elytis este considerat împreună cu Seferis drept unul dintre cei mai mari poeți greci contemporani. In 1979, i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură pentru întreaga sa operă, in anul in care Nichita Stanescu fusese si el propus de Academia suedeza, alaturi de Frisch, Senghor şi Borges.

Motivatia juriului Nobel: “pentru poezia sa, izvorand din fondul traditiei grecesti si punand in lumina, cu puternica senzualitate si o inteligenta lucida, lupta unui om modern pentru libertate si activitate creatoare.”

Poezia lui Elytis a marcat, printr-o prezență activă de peste patruzeci de ani, un spectru larg de subiecte și abordari stilistice, cu accent pe exprimarea a ceea ce este elevat și pasionat. Elytis a împrumutat anumite elemente din Grecia Antică și Bizanț, dar s-a dedicat exclusiv elenismului de azi, din care a încercat – într-un mod bazat pe aspecte psihice și sentimentale – să reconstruiască o mitologie modernistă pentru instituții.

Principalul său efort a fost acela de a elibera conștiința oamenilor de remușcările nejustificate și de a înzestra elementele naturii cu puteri etice, pentru a obține cea mai mare transparență posibilă a exprimării și, în cele din urmă, pentru a reuși să se apropie de misterul luminii, de metafizica soarelui față de care era un “adorator” – idolatru conform propriei definiții.

O manieră paralelă privind tehnica rezultată prin introducerea arhitecturii interioare, care este evidentă în multe poeme ale sale, mai ales în excepționala sa lucrare de referință „Cuvine-se cu adevărat” (Axion Esti)

Această lucrare, datorită faptului că a fost pusă de muzică de Mikis Theodorakis, ca oratoriu, a devenit un imn venerat ale cărui versuri sunt cântate de toți grecii pentru toată nedreptatea, rezistența și pentru frumusețea pură și muzicalitatea sa.

Referinţe critice:

« Gândirea lirică a lui Elytis, îmbibată de romantism, dezvoltă în faţa noastră o metafizică plină de deplin senzualism spiritual. Stâncile, insulele, marea albastră greacă, vânturile, pe de o parte continuă să fie reale, pe de altă parte devin embleme cu sensul pe care l-am da simbolurilor din alchimie. Cu acestea îşi exercită poetul magia şi ţinem să mărturisim că este vorba de o cu totul originală magie greacă. »

« Poeziile sale sunt creaţii care invocă spiritul etern al lumii greceşti, acela care de secole a locuit şi continuă să locuiască şi să magnetizeze conştiinţa europeană cu continue referiri la un ideal de perfecţiune care, ca simplă posibilitate, persistă de altfel până în zilele noastre. » (Lawrence Durrell)

Opere principale:

Orientări, 1939; Soarele Întâiul, 1943; Cântec eroic și elegiac pentru sublocotenentul căzut în Albania, 1946; Echivalențe la Picasso, 1951; poemul epic “Cuvine-se cu adevărat” (Axion Esti – icoană sacră, ortodoxă, aflată în Karyes, Muntele Athos, Grecia), 1959; Șase plus o remușcare pentru cer, 1960; Soarele suveran, 1971; Monograma, 1972; Arborele de lumină și A paisprezecea frumusețe, 1972; Trilurile iubirii, 1973; Răzlețe, 1974; Cartea Semnelor, 1977; Maria cețurilor (Maria Nefeli), 1978; Clepsidrele necunoscutului, 1980; Micul marinar, 1986; Jurnalul unui aprilie invizibil, 1987; Elegiile lui Oxopetra, 1991; Vestul tristetii, 1995; Eros, Eros, Eros, 1998; Frumoasă și stranie patrie, 1998; Timp încătușat și Timp descătușat, 2000; Autoportrete, 2002; Drum privat, 2003; Douăzeci și patru de ore pentru totdeauna, 2004; Stele de ceramica, 2005; Încet, înainte, 2008.

Mai mult…

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.